Trăim într-o realitate în care accesul la informație, indiferent de calitatea ei, este cel care dictează direcția și forma pe care urmează să le ia societatea. Într-o astfel de societate, construită pe volumul mare și frecvența crescută a informației fără filtru, este din ce în ce mai greu de distins între modelele reale și cele artificiale, între cele demne de urmat și cele care sunt predestinate să dispară odată cu moda. Cu alte cuvinte, este din ce în ce mai greu să facem distincția între modele și idoli.
Prezența unei figuri care să servească drept mentor este esențială în primii ani de viață, întrucât modelează, prin puterea exemplului, personalitatea, principiile și comportamentul viitorului adult. Dacă o astfel de figură nu există sau este slab reprezentată, copilul este confuz, preia în mod aleatoriu influențe din jur, de la alți copii sau de la diferiți adulți din viața lui. Uneori, deși părinții sau ceilalți tutori pot fi bine intenționați, ei nu reușesc să înțeleagă natura și nevoile copilului, oferindu-i modele care nu sunt compatibile cu felul lui de-a fi, cu abilitățile sau cu aspirațiile lui, încercând, în mod eronat, să-l forțeze să încapă într-o formă care nu i se potrivește. Dacă nu are curajul, forța sau sprijinul să se rupă dintr-un asemenea tipar, tânărul va ajunge un adult neîmplinit, cu o viață care nu-i aduce satisfacții profunde. De exemplu, dacă unul dintre părinți încearcă să-i impună fiului sau fiicei sale un anumit parcurs profesional, cu cele mai bune intenții în sensul reușitei în viață, dar copilul nu se simte împlinit sau atras de acel domeniu, va putea aduna frustrări, în timp. Dacă, în schimb, părintele îi lasă adolescentului libertatea de alegere, dar îi arată cum este să fii un profesionist pasionat, fiul ar putea alege calea pe care a urmat-o acel părinte.
Atunci când nu există mentori printre cei apropiați ai casei, dar și atunci când ei există, cei tineri îi pot căuta sau îi pot găsi din rândul profesorilor sau antrenorilor care îi formează. O astfel de întâlnire, cu aceia care pot fi numiți cu adevărat dascăli, are o influență decisivă asupra elevilor, întrucât modul în care ei își pun amprenta pe diferite aspecte ale existenței, va avea ecou pentru o viață. Fie că e vorba despre un ghidaj în sfera profesională, fie că este vorba despre un mod de a se raporta la viață, de a învăța curajul de a lua decizii cu sufletul, un asemenea profesor pune niște cărămizi serioase în construcția viitorului unui om. Tocmai de aceea mi se pare trist că a fi profesor a devenit, pentru mulți, o ultimă variantă în lipsa unor opțiuni considerate mai bune, că sunt destui care nu înțeleg că, înainte de orice, vocația și blândețea sunt cele care contează cel mai mult în lucrul cu oamenii, mai ales când acei oameni sunt în formare, când trec prin vârste dificile, când sunt neînțeleși de ceilalți și, adesea, nu se înțeleg nici pe ei înșiși. Într-o astfel de perioadă, cum ar fi anii adolescenței, unii profesori pot fi adevărate oaze de claritate pentru elevii lor, pot fi deschizători de minți sau adevărate surse de sprijin atunci când el nu poate fi găsit în altă parte, pot oferi încredere și impuls pentru îndrăzneala în ceea ce privește viitorul. Fără a folosi cuvinte mari, un mentor poate ajunge să schimbe cursul vieții unui tânăr, îl poate determina să se autodepășească și să înceteze să mai asculte de vocile care îl descurajează sau de vocile care nu sunt capabile să vadă dincolo de universul lor limitat.
Ulterior, deveniți adulți, nu ar trebui să uităm de cei care ne-au fost modele și suport și, în măsura în care suntem capabili, am putea încerca să devenim și noi, la rândul nostru, mentori pentru cineva care are nevoie. Poate cunoașteți un copil timid, dar talentat, poate cunoașteți un adolescent căruia părinții n-au știut să-i vorbească sau poate cunoașteți un tânăr debusolat care să aibă nevoie de o ureche dispusă să asculte, de un imbold și se șansa de a vedea că se poate și altfel. Lumea nu se reduce doar la exemplele efemere de pe internet sau de pe stradă, la adulții care nu știu mai mult decât propria realitate limitativă, la lucruri obținute facil, consumate și uitate la fel de facil. Unui om trebuie să i se poată oferi ocazia să vadă că, deși poate nu e cea mai populară, fiecare are calea sa și fiecare merită să o găsească. Le mulțumesc, cu recunoștință, celor care de-a lungul anilor m-au învățat și m-au lăsat să văd, începând cu bunicul meu și continuând cu profesorii mei de suflet, care mi-au fost alături și care au știut să-și imprime o amprentă durabilă asupra minții și parcursului meu.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
