Copilăria are un rol esențial în ceea ce privește calitatea vieții adultului de mai târziu, întrucât ea formează modul în care percepem lumea, principiile de viață după care ne ghidăm, modul în care ne raportăm la relațiile sociale, felul în care reușim să ne exprimăm și să ne exteriorizăm. În funcție de evenimentele pe care le trăim atunci, de momentele cheie care ne rămân fixate în memorie, ajungem să acționăm, să reacționăm sau să fim pasivi în fața unor situații trăite mai târziu. Adesea, reacția avută este una pornită în mod subconștient, însă există și cazuri în care conștientizarea și acceptarea unor amintiri este cea care dictează un comportament sau altul.
Unul dintre primele aspecte însușite de un om încă la începutul vieții este cel al relaționării, care se formează inițial în sânul familiei, din cadrul căreia un copil învață ce este afecțiunea, ce este grija, cum își poate exprima sentimentele și nevoile, dar, în cazurile mai puțin fericite, poate fi martor la lipsa de tandrețe, la o cenzură a exprimării sau la diferite forme de neglijență în ceea ce privește variatele nevoi ale unui om în formare. Dinamica dintre membrii familiei va avea o puternică influență asupra felului în care copilul va învăța să privească legăturile dintre oameni, să se privească pe sine în raport cu ceilalți și să înțeleagă lumea din jurul lui, fie că vorbim despre școală, prietenii din copilărie sau de mai târziu, viață personală sau profesională, propria sa familie. Crescând într-un context în care libertatea de exprimare a sentimentelor copilului este încurajată, în care există înțelegere și deschidere între părinți, cel mic va avea șansa să își însușească viziuni și atitudini similare, facilitându-i raporturile interumane de mai târziu. Având parte de un părinte sau un bunic răbdător, dornic să fie prezent în viața sa și să-i satisfacă setea de cunoaștere și curiozitățile, copilul va crește cu o dorință de a descoperi lumea și își va forma capacitatea de a observa aspectele fascinante ale acestei lumi. Dacă, din contră, nu primește implicare din partea adulților din viața sa, el s-ar putea obișnui cu un astfel de comportament ca normă în ceea ce privește raporturile sale sociale. Mai grav, poate ajunge să caute, în mod involuntar, o atitudine asemănătoare în relațiile pe care le va dezvolta mai târziu, având tendința de a căuta o formă de familiaritate, în ciuda faptului că aceasta ar fi una dezechilibrată.
Un alt factor determinant pentru viitorul unei persoane este constituit din activitățile, preocupările și momentele la care este expus încă din fragedă copilărie, întrucât ele dezvoltă variate abilități care îi pot folosi mai târziu, îi formează o viziune despre lume, îi imprimă anumite principii sau o doză de disciplină. Activități precum cele sportive îl învață pe copil despre consecvență, despre fairplay, despre colaborare, atunci când vorbim despre sporturi în echipă. Expunerea la artă, literatură sau muzică ajută la formarea gustului, la dezvoltarea unui anume tip de sensibilitate, dar și la capacități de expresie alternative celui obișnuit, verbal. Drumețiile îi formează unui copil dragostea și respectul pentru natură, pentru vegetație și faună, învățându-l că există viață și dincolo de realitatea limitativă a orașului, în timp ce unele călătorii pot fi o ocazie potrivită pentru a-i forma interesul pentru istorie, geografie sau anumite tradiții locale, arătându-i că civilizațiile și oamenii pot fi diferiți față de cercurile în care s-a obișnuit el să fie. Mai mult decât conținutul sau tipul unei activități, pentru un om aflat în dezvoltare contează cel mai mult timpul petrecut împreună cu el, posibilitatea de a crea și păstra legături trainice care să-l pregătească pentru viață.
Nu în ultimul rând, educația, în toate formele ei, fie că vorbim despre cea de acasă, cea formală sau despre educația alternativă, ea reprezintă un element de mare impact din viața unui copil. Nu doar actul educațional în sine devine un element formator, ci chiar raporturile care se formează cu colegii sau cu profesorii ajung să fie cele care se fixează mai profund în memoria unui om. Cred că fiecare dintre noi a avut parte de un profesor pe care să și-l amintească cu o strângere de stomac, un coleg care să nu-i dea pace, dar și de un dascăl cu atitudine aproape părintească sau de prietenii născute în școală care au sfidat trecerea anilor și încercările vieții. O boacănă, emoțiile unui examen, un joc în curtea școlii, locul în clasă , aroma gustării din pauza mare, o încurajare atunci când aveai mai mare nevoie de ea se pot transforma în pietre care să închege temelia unui viitor. Tocmai de aceea, poate ar trebui mult mai multă grijă și responsabilitate în asumarea profesiei de dascăl, o conștientizare a modului în care ei ajung să modeleze oameni.
În această notă îmi închei șirul gândurilor, încercând să subliniez delicatețea și grija cu care fiecare dintre noi ar fi bine să le aibă în relația cu copiii din viața noastră. Pentru binele nostru comun, ar fi util ca fiecare adult să nu uite că a fost cândva copil, să nu-și uite visurile, speranțele, fricile sau nevoile de atunci și să înțeleagă că orice faptă, orice gest sau orice cuvânt, oricât de neînsemnat ar părea, poate lăsa urme adânci în lutul moale al sufletului unui copil.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…