TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Identitate și globalizare

Recenta Sărbătoare Națională a fost un moment prielnic pentru a-mi readuce în memorie un subiect asupra căruia am reflectat de mai multe ori, și anume problema identității naționale și modul în care poate fi ea percepută și păstrată în contextul globalizării. Problema este una delicată, întrucât înclinarea excesivă a balanței într-o parte sau alta poate duce lesne la o formă de extremism, fie că vorbim despre globalism sau despre naționalism, o atitudine de acest tip având reverberații multiple în aspecte diverse ale vieții civice. Din punctul meu de vedere, o abordare echilibrată, dar rațională, cântărită prin argumente, ne-ar putea fi de folos în modul în care ne percepem pe noi înșine și în modul în care ne raportăm la ceilalți.

Tendința observată în istoria recentă pare să fie îndreptată către globalizare, în parte ca o consecință a căderii majorității regimurilor totalitare în anii ’90. În urma unor decenii de naționalism accentuat în mod artificial și oarecum impus în timpul comunismului lui Ceaușescu, era de așteptat ca populația proaspăt eliberată să asocieze occidentul și fascinația străinătății cu toate lucrurile care le-au lipsit, punând semnul egalității între prosperitate, libertate și tot ce e străin. În absență, tot ce aparținea vestului părea bun, demn de adoptat cât mai repede, în masă, fără filtru. Ulterior, aspirând la sentimentul de apartenență în rândul popoarelor dezvoltate și cosmopolite, dar și speculând avantajele concrete implicate de un asemenea pas, a urmat aderarea la diferite alianțe și uniuni internaționale. Rezultatele acestei abordări s-au simțit, în timp, din punctul de vedere al dezvoltării, al modernizării, dar și la nivel de mentalitate, fapt determinat de înlesnirea liberei circulații, prin aceasta existând posibilitatea de a compara modelul românesc cu diverse alte modele din lume. 

Pe de altă parte, în istoria foarte recentă, a ultimilor 5-6 ani, în Europa Occidentală și în Statele Unite a început să se simtă un suflu surprinzător de reorientare către identitatea și unicitatea națională. Cele mai edificatoare exemple în acest sens au fost campania lui Trump, Make America great again și, în Europa, mișcarea Brexit. Au fost subiecte îndelung dezbătute, atitudini și discursuri controversate, analizate și comentate în detaliu, în care diferiții actori de pe scena lumii au avut de spus multe, au rostit argumente în ambele direcții, mai mult sau mai puțin raționale, mai mult sau mai puțin nuanțate. De asemenea, tot la nivel european, un factor care a reactivat dezbaterile pe marginea relației dintre naționalism și multiculturalism a fost numărul crescând de atentate teroriste care au avut loc în ultimii ani în țări precum Franța, Germania sau, cel mai recent, Austria. Una din întrebările rostite adesea a fost: până în ce punct este sigur să dizolvi granițele între culturi? Mai poate fi vorba despre integrare atunci când libertatea oferită devine o amenințare la adresa siguranței cetățenilor și a identității naționale?

Nu cred că există o soluție definitivă și universal valabilă în această situație, însă cred că o abordare nuanțată, argumentată în ambele direcții, diplomată dar fermă poate ajuta în drumul către echilibru. Țin să subliniez că mă refer la drumul către echilibru deoarece ar fi o utopie să credem că echilibrul și neutralitatea pot fi atinse atunci când există atâtea fațete ale problemei. În mod ideal, atitudinea orientată către unicitatea unui popor sau a unei regiuni ar trebui să fie un instrument prin care acel grup de oameni să se poată defini, să-și poată trasa scheletul unei identități naționale. Știind cine sunt, cunoscându-și istoria, abilitățile, particularitățile propriului fond cultural, ei ar fi capabili să înțeleagă cum să se raporteze cu demnitate atât la ei înșiși, cât și la celelalte națiuni. Petru a-și defini apartenența la o anumită națiune, oamenii au nevoie de elemente materiale, palpabile, și anume produse culturale. Fie că vorbim despre forme de manifestare artistică, culinară sau vestimentară, aceste produse culturale își păstrează valabilitatea în timp prin consumul determinat de popularitate sau accesibilitate, nu atât de origini. 

Mulți consideră, nu fără justificare, că fenomenul globalizării poate fi o amenințare la adresa acestor repere identitare. Există riscul ca, în urma globalizării, ce implică accesibilitatea la informații din alte state, populația să ajungă să consume majoritar produse culturale din acele țări, cele autohtone putând părea greu accesibile sau depășite. Cu cât o națiune are o industrie a divertismentului mai dezvoltată și campanii de promovare mai agresive, cu atât mai mari sunt șansele ca ea să lanseze tendințe la nivel mondial. Pe de altă parte, se poate argumenta că deschiderea către lume duce la formarea unor cetățeni cosmopoliți care învață să aprecieze valorile naționale prin raportarea la particularitățile valorilor și reperelor altor popoare, dezvoltându-și respectul pentru ideea de unicitate. Din păcate, oamenii au tendința de a aborda cele două extreme, fără să încerce să găsească o cale de mijloc. Istoria ne-a dovedit, nu de puține ori, unde poate duce naționalismul exacerbat, transformat adesea în xenofobie sau rasism, dus până la cele mai joase forme ale dezumanizării. Și globalizarea ne-a făcut, adesea, să uităm cine suntem, să ne oferim valorile la schimb pentru lucruri facile, să devenim o masă uniformă și fără personalitate.

Orice direcție am alege, unul dintre aspectele cele mai demne de luat în calcul ar trebui să fie conștientizarea a ceea ce însemnăm noi și a ceea ce înseamnă ceilalți, pentru a înțelege ce ne rămâne de făcut mai departe. Înainte de a ne lăsa cuceriți de elemente de suprafață, ar fi util să putem identifica punctele tari ale propriului popor, să încercăm să ne curățăm de o parte dintre slăbiciuni și să adoptăm ceea ce ni se potrivește și ne este cu adevărat benefic. Nu în ultimul rând, oricât de mândri sau de permisivi am fi ca popor, ideal ar fi ca, de fiecare parte a baricadei, cuvântul de ordine să fie respect, nu impunere.

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…