TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Fără instrucțiuni

   „Gândurile conduc către scopuri, scopurile se transformă în acțiune, acțiunea formează obiceiuri, obiceiurile decid caracterul, iar caracterul ne hotărăște destinul.”
– Tyron Edwards

 

   Venim pe lume neajutorați și neștiutori, uneori din strămoși aproape la fel de neștiutori și neajutorați, fiindu-ne oferit la naștere un dar neprețuit, o viață. Cu toate acestea, cadoul primit nu vine cu instrucțiuni de utilizare, fiind de datoria noastră să aflăm cum să-i purtăm de grijă, cum să ne purtăm nouă înșine de grijă, cum să folosim din plin ceea ce ni s-a dăruit. Este de datoria noastră să învățăm cum să trăim, nu doar să supraviețuim, este de datoria noastră să hrănim recunoștința pentru ceea ce am primit, cultivându-ne bucuria față de această viață.

   Unul dintre cei mai importanți factori în ceea ce privește atât supraviețuirea, cât și dezvoltarea noastră este disponibilitatea noastră de a descoperi, de a căuta, de a ne informa, de a ne perfecționa clipă de clipă, până la sfârșit. Constanta vieții este faptul că nu vom ști niciodată totul, că nu vom putea cuprinde, în micimea noastră, tot ce ne-am dori și lecția pe care o avem de învățat este că parcursul în sine este un scop, chiar dacă noi nu putem vedea sau înțelege o finalitate. Adesea, modul în care formulăm întrebările ne aduce mai multă creștere decât un potențial răspuns. Suntem forțați, a priori, să jucăm un joc ale cărui reguli niciun participant nu le cunoaște, dar în care majoritatea încearcă să fie câștige în funcție de propriile sale viziuni, sau, mai degrabă, în funcție de un cumul de idei împrumutate din diferite zone de influență. De cele mai multe ori, în ciuda faptului că ne considerăm originali, nu suntem originali prin noutate, ci prin modul unic în care alcătuim un melanj de idei, de concepte, de trăiri, de acumulări… suntem unici nu prin ingrediente, ci prin proporții și prin ordinea în care se așază ele în întregul nostru.

   Locul și familia de origine, obiceiurile, religia, tradițiile, educația, experiențele, temperamentul, darurile înnăscute influențează direcția prin care fiecare ajunge să afle, determină lejeritatea sau dificultatea drumului și, nu în ultimul rând, modalitatea de abordare a jocului. Alegem să încercăm să învățăm câte ceva despre ceilalți, despre noi înșine, despre modul nostru de a ne purta prin lume și cu oamenii, sau alegem să trăim o viață dictată mai mult de coordonatele propriului sine, fără să ținem cont de urmele pe care le putem lăsa prin viață, fără să ne gândim că ne putem șlefui prin cunoștințele și experiențele celor dinaintea noastră? Cu certitudine, chiar dacă mai mulți dintre noi pot fi părtași la același eveniment, în funcție de arhitectura noastră interioară, în funcție de desenul clipelor pe sufletul nostru, percepția noastră va fi unică… uneori mai precisă, alteori mai distorsionată, uneori mai aspră, alteori mai îndulcită, mereu cu altfel de contururi.

   În ciuda faptului că nu cunoaștem reguli clare, universal valabile, că nu am primit instrucțiuni pentru o viață ideală, fără cusur, nu ne putem găsi o scuză în faptul că nu știm. Ține de noi să ne dezvoltăm așa încât să fim capabili să distingem cât mai multe nuanțe, să privim din mai multe unghiuri, să ne formăm un tablou de ansamblu din imagini fragmentare și, cu toate că este dificil, uneori greu de suportat, farmecul lucrurilor este că nu avem o garanție că vom reuși, nu știm dacă am luat decizia bună și nu știm încotro ne va purta viitorul. Misterul jocului este tocmai acest dans dintre a nu ști și a descoperi…

   Faptul că pornim la drum fără să cunoaștem reguli clare ar trebui să ne determine să ne construim câteva porunci dictate de bunul simț și de verticalitate, niște principii care să ne servească drept busolă pe mările învolburate ale vieții.  Ar trebui să trăim în adevăr și să luptăm pentru adevăr, să fim sinceri față de ceilalți și, implicit, față de noi înșine, pentru a nu ne construi o fundație falsă la baza propriei persoane. Această fundație s-ar putea prăbuși în orice clipă, deoarece o minciună servită celorlalți s-ar putea întoarce împotriva noastră sub forma unui adevăr dureros, care ar putea să răstoarne tot ceea ce credeam despre propria viață sau despre viață în general. 

   Ne-ar ajuta să conștientizăm că liniile noastre de ghidaj, convingerile și alegerile noastre sunt cele care ne determină destinul și nu șansa, hazardul. Face parte din experiența jocului să avem tăria să recunoaștem că anumite alegeri au dus la rezultate mai mult sau mai puțin mulțumitoare și să ne obișnuim sa ne asumam faptele și cuvintele, căderile și victoriile, doar așa putem să ne modificam  mentalitatea și, prin aceasta, alegerile viitoare. Aceste alegeri ne fac să fim văzuți într-un anume fel de cei cu care interacționam și, implicit, contribuie la propria noastră imagine despre sine, influențându-ne calitatea traiului. Având în vedere că ne definim viețile prin raportare la ceilalți, pentru echilibrul tuturor ar trebui să fie literă de lege următorul principiu: fiecare poate face ce dorește, atâta timp nu lezează cu nimic viața celuilalt. Să avem disponibilitatea să descoperim că este un lucru esențial pentru echilibru în traiul printre oameni…

 

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…