Într-un podcast pe care l-am ascultat recent, două dintre vocile cu experiență și incontestabile calități din muzica românească discutau despre faptul ca aproape nimeni din generația lor nu are piese difuzate pe radio și, chiar mai mult decât atât, că o singură casă de discuri a ajuns să dețină monopolul pe difuzările de la radiourile mainstream. Chiar dacă poate părea o concluzie pripită, e un fapt destul de ușor de probat dacă avem răbdarea să ascultăm aceste posturi câteva zile la rând: vom vedea că sunt aceiași artiști cu aceleași câteva piese recente puse pe repeat, uneori chiar de mai multe ori pe zi.
Situațiile de acest gen nu sunt prezente doar în cazul industriei muzicale, ci în toate domeniile artistice, cel puțin în România. Este destul de rară combinația de talent evident, faimă și mesaj artistic autentic, mesaj care să reflecte cele mai adânci profunzimi creatoare ale artistului. Probabil că veți spune că cei care sunt cufundați prea mult în artă nu-și fac timp sau nu știu să se promoveze, punând pe un plan secund necesitatea marketingului în activitatea lor, aspect care este de multe ori valabil. Adesea artiștii sunt prea conectați la creație și uită să se arate, să expună ceea ce fac, să se facă văzuți sau auziți. Totuși, sunt situații când există atât talent, cât și marketing și muncă în acest sens. Totuși, ceva lipsește pentru a atinge rețeta perfectă pe calea gloriei culminante. Care să fie acele ingrediente fără de care culmile nu pot fi decât arareori atinse?
Unul dintre ele, nu doar în România, este necesitatea networkingului, a creării și întreținerii unei rețele de oameni care posedă cunoaștere, experiență, influență, care au un cuvânt de spus într-un domeniu sau care sunt capabili să-i învețe, să-i susțină și să-i motiveze pe ceilalți. Cred că, în ziua de astăzi, e un aspect cât se poate de important în orice domeniu de activitate, indiferent dacă ține de artă/cultură sau nu, fiind unul dintre acele motoare care țin societatea contemporană în mișcare. Totuși, un al doilea posibil ingredient care este uneori strâns legat de cel al networkingului este, din păcate, compromisul. Fie că este vorba despre compromisuri de natură personală, fie că este vorba despre compromisuri de natură artistică, ele sunt prezente mai des decât am crede. Orgoliile, diferitele favoruri așteptate sau oferite, ambițiile, concurența absurdă, dar și renunțarea la mesajul artistic sincer, simțit de artist, autentic, în favoarea mesajelor superficiale, comerciale, cerute de partea mai puțin formată a publicului sau de diferite tendințe de actualitate, toate alcătuiesc latura întunecată care umbrește strălucirea scenei și a celebrității. Nu spun că este un ingredient indispensabil al succesului și un mijloc la care toți ajung inevitabil să apeleze, însă este un „pact” la care mulți aleg să se supună de bunăvoie, drumul către vârf și faima în sine implicând unele sacrificii, renunțări de timp, de sine, de principii.
Data viitoare când catalogăm un artist în funcție de popularitate sau de cota de piață, să ne luăm un timp de reflecție și să nu credem că acestea sunt în mod clar indicatori ai talentului, ai muncii și ai autenticității artistice. Bineînțeles că nici anonimatul nu este o garanție a purității exprimării creative ci, nu de puține ori, el indică o lipsă de curaj sau de consecvență. Este sănătos, mai degrabă, să sesizăm diferențele de nuanțe între succes și celebritate, să înțelegem că anumite forme de artă se adresează unor anumite nișe ale publicului, care știu să aprecieze mesajul transmis, nu maselor mari. Uneori, sunt artiști care aleg să nu-și sacrifice autenticitatea demersului artistic doar pentru popularitate sau pentru a trăi cu orice preț din artă, ci rămân sinceri față de sine, alegând să nu facă rabat sau compromisuri, alegând în mod conștient să se desfășoare dincolo de lumina reflectoarelor.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…