kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Eșecul – o perspectivă

   Cu toții ne dorim să avem parte de cât mai multe reușite și de o cale ușoară, presărată cu cât mai multe motive de mulțumire. Dincolo de dorința personală, în dinamica foarte competitivă a societății, acest lucru devine aproape un deziderat, o măsură a valorii unui om. Perfecționismul generalizat după care ne ghidăm ne face să credem că normalitatea la care ar trebui să aspirăm este un succes extins, cu cât mai puține situații de eșec sau chiar deloc. Ce facem, totuși, când lucrurile nu stau așa?

   În primul rând, diferența o face abordarea pe care o avem în urma unui eșec, abordare care ne poate fi de folos sau, din contră, ne poate sabota. Nu mă refer aici la a trata nereușitele cu nonșalanță, aruncându-ne din eroare în eroare fără să ne pese, ci la conștientizarea faptului că o experiență, fie ea și neplăcută, ar trebui sa ne aducă unele învățăminte dacă reușim să practicăm puțină detașare. Bineînțeles, dacă avem o formare mai rigidă sau tendințe mai perfecționiste, putem ajunge să gestionăm neconstructiv situațiile de acest gen, intrând într-o spirală de tip ce ar fi fost dacă. De foarte multe ori, în urma unui eșec putem să ajungem să ne criticăm, să ne judecăm pentru alegerile noastre, pentru ce am făcut sau nu am făcut. Acest lucru face ca eșecul să pară mai mare și poate duce la diminuarea încrederii în forțele proprii, putând chiar să ne dezvolte o teamă de a acționa pe viitor. Dezamăgirile, pierderile ne pot bloca emoțional, uneori ducând la ezitări atunci când avem de luat decizii. Astfel, dacă le lăsăm să ne domine la nivel mental, experiențele negative ne pot face să ratăm oportunități.

   Dacă alegem să privim din alt unghi, detașându-ne emoțional și scoțându-ne pe noi înșine în afara situației, ne vom da seama că ne putem folosi de eșec ca de un impuls pe calea schimbării, extrăgând niște concluzii sau observând punctele la care mai avem de lucrat. Dacă privim nereușitele ca pe niște lecții de viață, fără a le permite să ne afecteze emoțiile, gândurile, atitudinile, ele pot deveni instrumente de autoevaluare, nu de autoînvinovățire. Cu alte cuvinte, ne folosim de ele ca să vedem unde ne aflăm și încotro ne putem îndrepta, nu ca să rămânem pe loc, într-o buclă a deznădejdii. Eșecurile ne schimbă, însă este important ca acea schimbare să fie pozitivă, să ne ducă spre un nou nivel de conștientizare.

   Cheia constă în a nu ne eticheta pe noi înșine ca urmare a unui eșec, alegând să fim mai degrabă niște observatori care analizează o situație pentru a îmbunătăți premisele viitoare. Eșecul este uneori provocat de lipsa unor competențe necesare pentru a face față unor situații la un moment dat, dar aparentele insuccese pot fi un mijloc important de a învăța, de a vedea unde mai avem de lucrat și, dacă avem mentalitatea potrivită, ele se pot transforma în motivația care să ne ducă pe calea succesului. Dacă suntem atenți și deschiși, putem vedea că ceea ce majoritatea oamenilor numesc eșec este, adesea, doar un impediment temporar în raport cu un context anume și, astfel, un aspect care poate fi îmbunătățit. Un astfel de insucces nu este un război pierdut, ci doar una dintr-o lungă serie de bătălii mai mici. Această lecție ne poate ajuta să înțelegem că singurele eșecuri reale apar atunci când dezertăm înaintea luptei sau, mai ales, atunci când refuzăm să învățăm din greșeli.

   Dacă reușim să avem o perspectivă mai relaxată și, în același timp, constructivă, vom vedea că aceste situații problematice se transformă în simple provocări sau ocazii pe care le putem folosi în avantajul nostru, mai târziu. De aceea ar trebui să nu catalogăm ca fiind eșec orice situație care nu s-a finalizat cum ne-am fi dorit. Ele ne oferă șansa de a evolua în diverse planuri și ne oferă experiență  pentru a găsi soluții noi, alternative pentru abordările care nu au funcționat până acum. Putem spune că ‚‚eșecul’’ este un fel de antrenament, un interval de pregătire, de măsurare a forțelor și de perfecționare a propriei ființe, făcând-o mai capabilă pentru o etapă ulterioară, în care vom avea parte de reușită. Așadar, realizând că este o componentă firească din viață, prin care fiecare om trece la un moment dat, alegând ce definiție atribuim eșecului, alegem și tipul de impact pe care îl poate avea asupra vieții noastre.

   Ne putem trăi viața mai din plin, conștientizând că noi, ca ființe umane, suntem valoroși chiar dacă mai avem parte de câte o nereușită. A nu se înțelege că mă refer aici la o scăldare perpertuă în greșeală sau indolență ci, din contră, mă refer la echilibru și la o vedere mai largă. Putem vedea că provocările pot deschide, uneori, o ușă către șanse la care nu ne așteptam sau că un aparent eșec dintr-un punct al vieții ne poate salva de un lucru mai grav, devenind, astfel, trepte către succes.  Efortul consecvent, susținut de lecțiile eșecului ne oferă posibilitatea să ne orientăm pe calea succesului.

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…

 

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media