TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Egoismul

În modul de viață actual, eu a devenit începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor; „eu vreau”, „eu sunt”, „eu am” „eu merit”, „mie mi se cuvine”. Egoismul nu mai e de multă vreme considerat o trăsătură negativă, ci o strategie de viață acceptată mai mult sau mai puțin tacit, ridicată la rang de virtute de către toți cei care confundă individualismul cu tăria de caracter.

            Ne place să credem că suntem liberi și independenți, dar adevărul e că am devenit, în multe privințe, captivi ai propriei persoane și ai propriei vanități. Ne complacem în confortul nostru, cădem în narcisism și ne uităm urât la oricine ne perturbă liniștea sau încearcă să ne destabilizeze iluziile, chiar și cu o cerere banală de ajutor. Ne-am obișnuit să punem granițe, dar am ajuns să confundăm agresivitatea cu asertivitatea, uitând că oamenii nu sunt inamici față de care trebuie să ne apărăm cu ziduri de „nu am timp” și „nu e treaba mea”.

            Egoismul modern nu se strigă, nu se arată cu degetul. Se poartă în tăcere, cu politețe rece, amabilitate mimată și zâmbete forțate. Îl vedem în nepăsarea de pe stradă, în răceala din instituții, în atitudinea de superioritate, în modul în care unii se înghesuie să primească, dar uită complet să ofere. Fie că e vorba de un loc într-un autobuz sau de un pic de atenție, generozitatea a devenit o excepție, nu o normalitate.

            Mai trist este că egoismul se cultivă devreme și se promovează intens. Copiii cresc în ideea că trebuie să fie „cei mai buni”, să-i depășească pe toți, dar nu-i învățăm să fie mai buni și cu ceilalți. Le spunem să fie ambițioși, dar nu și umani, să câștige, dar nu și să împartă.

            Poate că egoismul nici măcar nu e întotdeauna o vină, ci o consecință. O reacție la o lume care pare tot mai grăbită, mai dură, mai lipsită de sens și mai ahtiată de a acumula și de a demonstra. Totuși, dacă vrem să mai trăim într-o societate, nu doar într-un grup de indivizi care se ignoră frumos, ținând cu dinții de aparențe, poate că e cazul să ne mai uităm și în jur, nu doar în oglindă. Lumea se mai repară uneori nu cu ideologii, ci cu gesturi simple: cu un „te ajut?”, un „ești bine?”, un „sunt alături de tine”.

 

 

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…