TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Egalitarismul – între altruism și constrângere

Sub masca unei preocupări pentru binele general al întregii societăți, noile mișcări de stânga prezente la nivel global au tendința de a încerca să niveleze atât condițiile, cât și rezultatele pentru toată lumea. Ceea ce, pe hârtie, poate părea o inițiativă bine intenționată, în realitate riscă să ducă, în timp, la o regresie la nivel social, la o mediocritate care ne poate face pe toți să stăm pe loc.

   În teorie, totul pornește de la dorința de a oferi egalitate de șanse celor defavorizați, discriminați sau dezavantajați, oferindu-le startul necesar pe drumul lor însă, în practică, lucrurile nu se limitează la aceasta, ci tendința este aceea de a transforma dezavantajele sau diferențele în normă. Altfel spus, nu ne limităm la a încerca să-i ridicăm pe cei care au dificultăți, ci îi coborâm pe cei capabili, disciplinați și perseverenți, pentru a face ca lucrurile să fie mai ușoare sau mai confortabile pentru cei dintâi. Or, acest lucru nu face altceva decât să coboare nivelul mediei în timp, întrucât autodepășirea, dezvoltarea și ieșirea din tipare ajung să fie sancționate. O analogie elocventă în acest sens o oferă Avi Loeb, fizician și profesor de știință la Universitatea Harvard. Acesta face o paralelă între dinamica socială actuală și sport: „Imaginați-vă cum la Jocurile Olimpice cei mai rapizi alergători de la 100 de metri sunt încetiniți de către oficiali, astfel încât să ajungă la sosire împreună cu cel mai lent alergător”.

   Pentru a ne dezvolta, atât ca indivizi, cât și ca societate, pentru a face descoperiri și pentru a ne asigura continuitatea, e recomandabil să recompensăm și să-i încurajăm pe cei care au inițiativă, care depun eforturi și care își asumă riscul de a se abate de la mulțime și de la ceea ce este facil, nu să-i pedepsim pentru faptul că nu-și încetinesc ritmul în funcție de cei rămași în urmă. De altfel, societatea prezentului tinde, din ce în ce mai mult, să răsplătească îndeplinirea minimului necesar, de parcă ar fi o realizare extraordinară când, de fapt, este un standard minimal: se dau diplome de participare la orice concurs, se consideră ca fiind o reușită promovarea anului școlar, a examenului de bacalaureat sau capacitatea de a ne câștiga propria existență atunci când suntem apți fizic și mental pentru muncă.

   O astfel de mentalitate nu face altceva decât să ne facă să credem că ni se cuvine orice pentru simplul fapt că existăm, reducându-ne motivația și disponibilitatea pentru efort, scăzându-ne standardele și așteptările. Vedem că oricum suntem premiați, așa că înțelegem că nu are sens să muncim prea mult pentru răsplată și, în plus, atunci când reușim să atingem niște rezultate extraordinare prin muncă, organizare, dăruire, suntem puși la colț pentru că îi facem pe ceilalți să se simtă prost, așa că ajungem la concluzia că depășirea normei nu doar că nu ar fi necesară, ci ar fi și dezavantajoasă.

   Oricât de nobil ar putea părea conceptul de egalitarism, natura și istoria ne demonstrează că supraviețuirea și înflorirea speciilor și grupurilor de vietăți au depins de capacitatea acestora de adaptare și de creștere în ciuda condițiilor vitrege, dar și de organizarea grupurilor în jurul unor lideri dezvoltați și capabili din toate punctele de vedere. Dacă nu ne formăm aspirațiile și așteptările raportându-ne la vârfuri, nu facem altceva decât să ne aliniem la o medie comodă și facilă, dar care adesea nu face altceva decât să ducă la o extincție lentă, dar sigură, cel puțin din punct de vedere intelectual. De altfel, cei care nu reușesc să se dezvolte, să țină pasul, cei care au rezultate sub așteptări sunt aceia care cer, cu mai multă insistență, o egalitate de rezultate.

   Înțelegând coordonatele realității în care trăim, e sănătos să putem face diferența între ajutorarea normală, umană a celor mai puțin capabili și regresia și croirea societății și a lumii pentru a li se potrivi acestora, de dragul egalității. Dacă nu suntem atenți, riscăm să ajungem, ca în literatura lui Orwell, să credem sau să ni se impună ideea că toți suntem egali, dar unii sunt mai egali decât alții.

 

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…