TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Efemeritatea

Trăim repede, ne bucurăm repede, vrem să ne satisfacem dorințele cât mai repede, fără efort, dintr-un sentiment să totul ni s-ar cuveni și că ar trebui să avem acel tot acum. Într-o lume în care totul se desfășoară cu viteză, pare că nu mai avem răbdarea necesară pentru lucruri durabile, ci vrem să adunăm cât mai multe fărâme dintr-un gest aproape reflex.

Abordarea de tip fast food s-a insinuat în mentalitatea colectivă într-un sens mult mai general, și anume dorința de a consuma cât mai mult, cât mai intens într-un timp cât mai scurt. Suntem oamenii scroll-ului, oamenii care butonează telecomanda în gol, oamenii care ascultă ceva, care se uită la ceva, care interacționează ca să-și omoare timpul cât mai plăcut, cât mai neimplicat. Ceea ce mulți nu realizează, din păcate, este că acel timp chiar este omorât, că devine trecut fără vreun scop sau fără vreo amintire. Cu alte cuvinte, devenim consumatori de efemerități, pentru că efemerul e întotdeauna disponibil, nu cere efort, ne anesteziază adesea de viața de care uneori suntem nemulțumiți, de oboseala de care vrem să fugim, de responsabilitățile pe care le avem față de noi sau față de ceilalți. Ne refugiem în ce e trecător, în ce ne face să zâmbim acum și evadăm ca să evităm să ne confruntăm cu ceea ce ne displace.

În plus, fugind de noi înșine și gonind după efemerități, ne ratăm șansa de evoluție personală, de evoluție spirituală și de concentrare pe creșterea noastră din toate punctele de vedere. Rămânând axați pe ceea ce putem obține rapid și facil, pe ceea ce ne satisface nevoile de bază în mod superficial, rămânem blocați exclusiv pe nivelul nostru instinctual, devenind victime ale propriilor noastre slăbiciuni și dorințe. Văzând cât de ușor putem avea parte de lucruri și experiențe, atunci când consumul e promovat la rang de normalitate, nu mai suntem dispuși să depunem eforturi să clădim și să consolidăm, să parcurgem fiecare etapă necesară a unui proces, să investim în noi înșine și în ceea ce facem, să construim relații solide, cariere stabile, să ne dezvoltăm abilitățile, să facem ceva cu ceea ce avem sau cu ceea ce am primit. Nu ne mai concentrăm pe realizările noastre, pe a ne dezvolta și pe a deveni o versiune mai bună a noastră, pentru a lăsa ceva în urma noastră, un zâmbet, o bucurie, o amintire caldă, ceva pentru umanitate. Din ce în ce mai puțini oameni mai au ambiția să schimbe lumea, să-și lase amprenta în jurul lor, să facă ceva pentru care să fie ținuți minte, să fie buni în ceea ce fac din pasiune, nu din obligație sau din nevoia de a-și câștiga traiul, să devină un etalon de profesionalism, de conduită, de comportament.

Ne-am obișnuit să ne hrănim cu cantitate, nu cu calitate, nemaifiind dornici să-i oferim timpului timp, să înțelegem, să analizăm, să contemplăm. Mai mult decât atât, văzând larga disponibilitate a unei mari varietăți de efemerități, ajungem să confundăm această multitudine cu stabilitatea și durabilitatea, hrănindu-ne cu ideea că așa vor continua să meargă lucrurile pe termen lung. Ceea ce nu înțelegem mulți dintre noi este tocmai caracterul trecător al lucrurilor care vin de la sine, fără responsabilitate, sau are devin obiectele obsesiilor noastre. Câți politicieni nu au constatat că nu pot deține puterea la nesfârșit? Câți conducători au trăit iluzia că imperiile lor vor dăinui veșnic, sacrificând oameni, resurse, timp pentru o utopie? Câți au fost convinși că ideologia lor va schimba lumea pentru totdeauna?

Într-un moment în care lumea pare a se nărui în jurul nostru, în care incertitudinea se insinuează din ce în ce mai aproape de noi, să ne gândim pentru ce merită cu adevărat să ne cheltuim timpul, energia, sănătatea, pentru ce merită să alergăm zi de zi. Vine o vreme când ajungem să ne întrebăm ce urmează după ce ceea ce e trecător trece, după ce iluziile se spulberă și ne-am dat seama că poate ne-am irosit, că poate ne-am pierdut pe drum. Ce ne așteaptă, cine ne așteaptă atunci, când strălucirea dispare și rămâne doar viața?

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…