Educația ar trebui să reprezinte, în teorie, mediul fertil pentru primele semințe ale gândirii critice, ale responsabilității și ale deciziei de a construi o viață demnă. Practic, rămâne un subiect folosit în discursuri și lăsat în umbra priorităților reale ale decidenților și societății. Din păcate, atunci când planurile de reformă rămân doar pe hârtie sau, mai grav, par desprinse din literatura absurdului, singura speranță rămâne în puterea individului de a continua să învețe dincolo de ceea ce i se oferă, de a-și cultiva propriul discernământ. Se vorbește des despre investiții în infrastructură, despre schimbări doar de dragul de a lăsa o amprentă, dar prea rar despre investiții în motivația copiilor. Programele haotice nu pot încuraja respectul față de carte, iar manualele depășite nu pot stârni pasiunea pentru cunoaștere. Adevărata schimbare nu stă în promisiuni anuale, ci în decizii planificate pe termen lung, asumate și consecvente. Din păcate, acestea lipsesc.
În această atmosferă, autoeducarea capătă un rol esențial, pentru că ea înseamnă libertatea de a explora domenii care nu se regăsesc în programă, de a căuta răspunsuri la întrebări ignorate și de a descoperi modele autentice într-o societate care rareori le oferă. A învăța singur este mai mult decât un gest de resemnare în fața unui sistem în derivă, devenind o formă de rezistență interioară, prin care fiecare își poate construi un drum personal atunci când cel oficial pare fără perspectivă și deconectat de la realitățile prezentului.
Accesul la informație este mai vast ca niciodată, iar o persoană curioasă poate găsi în câteva minute resurse pe care școala nu i le-ar fi putut pune la dispoziție nici în ani întregi. Totuși, nu toți au aceeași șansă, aceeași motivație și aceeași adaptabilitate, iar diferențele devin vizibile tocmai pentru că sistemul nu are o viziune, dar nici o direcție stabilă. Mai mult decât atât, nici nu pare interesat să le aibă. În fiecare nou guvern se vorbește despre reforme, se anunță planuri, dar prea puține se traduc în realități concrete care să le ofere tinerilor perspective, nu doar promisiuni. Educația este, în esență, investiția cea mai sigură pentru viitor, cea care asigură continuitatea stabilă a unei societăți. Totuși, cât timp conducătorii privesc domeniul ca pe o cheltuială incomodă, schimbarea rămâne un vis, iar formarea solidă se poate realiza mai mult prin metode alternative, în mod individual sau cu sprijinul unor oameni capabili să vadă dincolo de sistem. Astfel, fiecare pas făcut în direcția autodezvoltării devine un act de rezistență și un semn că dorința de a crește nu poate fi ucisă de indiferență.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
