TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – E necesară vulgaritatea?

   Am asistat recent la o discuție pe marginea controverselor iscate de creația unora dintre câștigătorii Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu din ultimii ani, dar și de alegerile juriilor din edițiile cu pricina. Problema care li se imputa celor menționați era folosirea unor forme de limbaj mai degrabă licențios sau explicit, respectiv recunoașterea acestora ca fiind valori de către persoane cu autoritate în domeniu, întreaga dezbatere pendulând în jurul dilemei dacă formele de manifestare extrase din zona trivialului pot fi considerate artă.

   Extinzând subiectul acestei conversații către viață în general, nu în limitele unui domeniu profesional anume, putem să ne punem întrebarea, în mod natural, dacă vulgaritatea este necesară pentru a putea fi remarcat, pentru a putea deveni auzit sau vizibil în cazul paradigmei actuale. Cu siguranță, în cazul artei folosirea ideii de șoc pentru a exprima anumite idei nu este una nouă, manifestări în acest sens debutând cu mai bine de 100 de ani în urmă, în cazul avangardelor, iar o bună parte din cele create atunci puteau fi considerate cu adevărat scandaloase, dacă ne raportăm la standardele și limitele acelor vremuri. Cu toate acestea, în acele timpuri nu era susținută ca normă socială o toleranță fără filtru și nici nu era ridicată la rang de normalitate impunerea ideilor unor minorități în fața majorității. Pentru a nu fi înțeleasă greșit, nu susțin nicicum intoleranța sau rigiditatea, însă consider că este o diferență marcantă între a fi tolerant în legătură cu concepțiile și modul de viață ale unor minorități și impunerea de a îmbrățișa aceste tendințe și de a le considera normalitate pentru toată lumea. 

În numele corectitudinii politice și a libertății de expresie, care oricum se află într-o relație de echilibru precar, au ajuns să se promoveze ca fiind normale și uneori chiar valoroase modalități de expresie și stiluri de viață vulgare, stridente, aproape agresive și adesea îndoielnice din punct de vedere etic, totul în numele vizibilității unor categorii oarecum defavorizate. Problema de nuanță care apare aici este că ei nu vorbesc doar în numele libertății lor ca minoritate, ci din dorința de a-i face și pe ceilalți să adere la modul lor de a fi ca nouă normalitate și acceptare, iar cei care îndrăznesc să pună la îndoială această abordare sunt puși la colț în mod public. 

   Femeie fiind, pot spune că nu de puține ori feminismul și-a depășit atributele inițiale de ridicare a femeii și de conștientizare a drepturilor sale, ajungând, în mod dizgrațios, să ucidă atributele feminității și, mai mult decât atât, să calce în picioare ideea de masculinitate. O femeie nu este mai puțin femeie puternică și independentă, nu are mai puține drepturi și libertăți dacă alege să nu-și afișeze în văzul tuturor „calitățile”, dacă nu încearcă să atragă atenția sau să epateze prin ceea ce e la vedere sau prin faptul că e în stare să folosească un limbaj care ar face să roșească destui bărbați. Poate că da, reușește să se facă remarcată, să atragă atenția asupra șa și poate asupra a ceea ce are de spus, însă prezența sa nu va supraviețui în timp, fiind fondată pe superficialitate.

   Ceea ce este mai grav este că nu doar că ne-am format un filtru din ce în ce mai permisiv la prostul gust, ci el a devenit aproape un „standard” la nivel social, fiind susținut ca un deziderat în aparițiile media, în muzică, în videoclipuri, în cinematografie. Să nu uităm că au existat filme din noua cinematografie românească despre care se poate afirma că au construite în jurul folosirii unui limbaj trivial, licențios, sub pretextul că se încearcă să se reliefeze în mod artistic realitatea cotidiană. Doar că această realitate cotidiană nu este realitatea pentru mulți dintre noi, care alegem să fim și să ne exprimăm cu decență în fața altora, însă ni se impune să o considerăm firească doar pentru că este naturală în anumite medii.

Revenind la întrebarea din titlu, este necesară vulgaritatea? Este necesară ea ca să fim văzuți, auziți, ca să putem ieși la rampă și să putem avea succes? Este o femeie mai atractivă dacă emană vulgaritate, este un bărbat mai puternic dacă se manifestă așa? Depinde ce așteptări avem de la noi înșine și de la ceilalți. Pentru unii mărirea rapidă, dar efemeră, este un deziderat și o formă de validare socială. Pentru alții, o viață trăită în decență, în egalitate cu sine, și nu pentru recunoaștere este felul de a fi potrivit. Cu toate acestea, ceea ce alegem să promovăm acum ca stil de viață, conduită, artă, educație ne dictează viitorul nostru ca societate.

ERICA OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…