În lumea de astăzi, prinși într-o continuă forfotă, mereu într-o cursă pentru a acumula, pentru a dobândi, pentru a demonstra și pentru a urca, realizăm din ce în ce mai puțin că devenim captivi dorințelor și năzuințelor altora, că depunem eforturi pentru lucruri în care nu credem cu convingere, doar pentru a putea, cândva, să ne permitem să facem ceea ce visăm. Cel mai adesea, vâltoarea în care ne aflăm nu ne lasă să vedem dincolo de ea, nu ne lasă să înțelegem că ajungem să ne irosim ani, energie și bucurie pentru alții.
Ceea ce mulți dintre noi nu înțeleg și ajung să ridice la statutul de virtute este faptul că ajung să prioritizeze lucruri care, în timp, se dovedesc a nu fi valoroase sau a fi chiar nocive. Vedem peste tot exemple de oameni care-și sacrifică peste 10 ore în fiecare zi la locul de muncă, oameni care luptă pentru mai multă recunoaștere, pentru un statut financiar sau de autoritate, dar care nu mai au timp să-și sune părinții, să-și vadă copiii crescând sau să se bucure de o plimbare în parc alături de cel drag. Sunt oamenii care își spun că vor avea timp în câteva ore, mâine, peste câteva luni, imediat ce termină de atins țelurile pe care și le propun, dar care ajung să vadă prea târziu că momentele sau oamenii au trecut pe lângă ei, că nu pot întoarce clipe neprețuite sau oameni cărora era bine să le fie alături. Ceea ce este trist e faptul că așa zisele lor scopuri, pe care și le satisfac cu greu și uneori doar parțial, sunt doar o mică fărâmă din beneficiile de care au parte alții de pe urma efortului lor, iar ceea ce este și mai trist este faptul că unii dintre ei nu au aceste năzuințe de dragul propriei mulțumiri, ci pentru a dovedi ceva, pentru a-și demonstra apartenența la o anumită categorie de oameni.
Din păcate, cei care aleg ca propria fericire, fericirea celor dragi și timpul petrecut cu aceștia ca fiind prioritățile în viața lor, ajung să fie priviți ca egoiști, ca individualiști, ca neavând spirit de echipă și, uneori, ca fiind lipsiți de ambiție. De fapt, ceea ce nu realizează ceilalți este că dacă nu se îngrijesc de aceste lucruri, ei sunt cei care vor pierde până la urmă, că nu vor trăi mulțumirea croită pe sufletul lor și că vor ajunge să regrete ocaziile și clipele ratate, dar și oamenii prețioși plecați din viața lor. Poate tocmai de aceea sunt mulți cei care nu înțeleg bucuria unei vieți liniștite, departe de agitație și de cercuri sociale largi, dar impersonale, departe de oameni veșnic nemulțumiți sau toxici și ajung să-i judece pe cei care au o altă opțiune de viață.
În mod cert, prioritățile fiecărui om diferă, dar cel mai important lucru este ca fiecare să fie sincer cu el însuși și să țină cont de propriile priorități, de lucrurile și activitățile care îi aduc satisfacție lui și oamenilor cu adevărat apropiați lui, nu să pună pe primele locuri ceea ce trebuie sau crede că trebuie să facă, întrucât vor exista mereu nemulțumiți, vor exista mereu oameni care să-i găsească ceva de reproșat, oameni pentru care nu face lucrurile îndeajuns de bine. Este o utopie să ne orientăm viața în jurul dorinței de a-i mulțumi pe toți, devină o risipă de energie și o sursă de profundă frustrare. Ceea ce ar fi sănătos de înțeles pentru noi este că ar trebui să-i transformăm în priorități pe cei pentru care suntem o prioritate, iar ceilalți, pentru care suntem doar o conjunctură, să treacă pe niște locuri secundare. Abia atunci vom putea trăi vieți care să ne împlinească, atunci vom putea aduna amintiri la care să revenim mai târziu și vom deveni oameni echilibrați, care înțeleg că e bine să trăim ca să fim fericiți.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
