Suntem în epoca informației care circulă nestăpânită și a comunicării libere, citim, vedem, auzim, suntem bombardați de știri și zvonuri. Avem acces aproape instantaneu la orice ne-ar interesa. Cu toate acestea, în contextul actual, câți dintre noi ne mai gândim la credibilitate? Mai poate face cineva dovada credibilității, atunci când cuvintele de ordine sunt fake news, dezinformare, imagine construită și jocuri politice? Valoarea comunicării noastre este determinată și de credibilitatea pe care ne-o acordă auditoriul nostru. Cu alte cuvinte, aceasta este construită și probată la nivel social, prin raportare la cei cu care interacționăm, la așteptările lor personale, dar și la așteptările pe care noi înșine le-am generat. În esență, putem reduce problema credibilității la o problemă de concordanță, de relație între imaginea afișată și fapte. În ultima perioadă, odată cu apariția și dezvoltarea rețelelor sociale, imaginea a dobândit o importanță din ce în ce mai crescută, ajungând să fie unul dintre criteriile importante după care evaluăm o persoană, fie ea un om obișnuit, fie o persoană publică. Neputând sau nedorind să verificăm ceea ce se află în spate, ajungem să punem semnul de egalitate între aparențe și realitate. Sunt promovați influencerii, indivizi constituiți exclusiv din imagine de suprafață, din ambalaj gol, superficialitatea dictează modurile de viață dezirabile, în timp ce cultura, inteligența, setea de cunoaștere autentică pierd teren, din lipsă de adepți. Ni se oferă ceea suntem făcuți să credem că ne dormim, ceea ce acceptăm și înghițim ceea ce ni se oferă.
Chestiunea este, însă, una care nu se limitează la nivelul rețelelor sociale. Putem trata conceptul de credibilitate în funcție de subiectul căreia îi este atribuită această trăsătură. Astfel, ne putem referi, pornind de la un nivel micro, la persoane, la reprezentați ai unor profesii sau funcții, la informații, trecând apoi la persoane publice, la instituții sau chiar la state și uniuni de state. În ciuda faptului că problema este una extrem de actuală, ea nu este recentă, fiind un ecou al preocupărilor gânditorilor secolului al XIX-lea din spațiul românesc. Fac referire, aici, la teoria formelor fără fond dezvoltată de Titu Maiorescu, care tratează problematica adoptării unor forme de suprafață fără o bază consistentă pe care acestea să fie așezate. Ce credibilitate poți avea atunci când există neconcordanță între ceea ce pretinzi că ești și ceea ce ești și ce faci cu adevărat? Atâta timp cât nu verificăm și, în primul rând, nu sancționăm acest tip de neconcordanțe, vom continua să fim înconjurați și conduși de persoane și instituții lipsite de credibilitate. Anumite profesii, poziții sau funcții care constituie repere pentru societate depind de credibilitatea reprezentaților lor. Ne mirăm că elevii nu promovează bacalaureatul în condițiile în care acceptăm în sistem dascăli care nu promovează examenul de titularizare, ne mirăm că o parte nu-și respectă jurămintele, dar continuăm să apelăm la plic, ne mirăm că instituțiile religioase (de pretutindeni) își pierd din adepți, în timp ce o parte din păstori sunt anti-exemplu de conduită morală. Continuăm să votăm aceiași politicieni lipsiți de credibilitate, oameni găunoși, al căror singur principiu este interesul personal și avem lipsa de demnitate să continuăm să spunem: „Au furat, dar au și făcut.“ Urmărind acest traseu de gândire putem observa că interesul personal este, adesea, factorul determinant al acestui șir de neconcordanțe. Urmărind să câștige, pe termen scurt, încrederea celor din jur, ei apelează la strategii de marketing mai bine sau mai slab gândite, conștiente sau subconștiente, construind imagini atrăgătoare de carton și apelând la tehnici de manipulare pentru a-și satisface scopurile. Politicienii fac promisiuni în campanie, se străduiesc să pară asemenea nouă, canalele media nu-și verifică sursele, dezinformează sau scriu titluri care induc în eroare, misoginii sunt curtenitori la început, femeile superficiale mimează dragostea în scopuri financiare.
Avem puterea, ca societate, să evaluăm gradul de credibilitate al celorlalți și obligația, ca indivizi sau exponenți ai unor profesii sau instituții, să fim coerenți în ceea ce facem și ceea ce pretindem că suntem, pentru a ne păstra credibilitatea. Tocmai de aceea, de noi depinde ceea ce alegem, ceea ce acceptăm, dacă ne încredem orbește în ceea ce se poate reduce la o strategie de marketing, sau alegem să verificăm, să fim sceptici, să taxăm ceea ce este de neacceptat.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de Carabella…