TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Cruzimea – cum mai poate fi posibilă?

   Cruzimea, fie ea îndreptată împotriva oamenilor sau a animalelor, asupra celor mai slabi, rămâne o problemă profund tulburătoare, șocantă de fiecare dată. De ce aleg unii oameni să fie cruzi, renunțând cu totul la rațiune și empatie? Ce îi împinge să provoace suferință și durere unor ființe vulnerabile? Aceste întrebări rămân fără răspunsuri clare, în ciuda numeroaselor încercări de a înțelege natura umană, în ciuda atâtor milenii care s-au scurs peste omenire în numele evoluției, în ciuda sutelor de legi și dezbateri pe acest subiect. În loc să căutăm explicații, poate este mai important să ne concentrăm asupra suferinței pe care aceste acte de cruzime o lasă în urmă, nu doar asupra victimelor, ci și asupra societății ca întreg.

   Cruzimea față de animale este una dintre formele cele mai întâlnite și adesea ignorate. Zeci de mii de animale sunt supuse abuzurilor în întreaga lume, fie că este vorba despre exploatarea lor în scopuri comerciale, maltratarea în adăposturi neadecvate sau chiar violența directă și gratuită din partea oamenilor. Dacă cineva nu poate avea grijă de un animal, de ce să-l maltrateze, când l-ar putea lăsa pe mâinile cuiva implicat? Cum pot unii să închidă ochii la suferința acestor ființe care, la fel ca noi, simt durere și frică și care, spre deosebire de noi, nu pot vorbi despre ele? Ce îi determină să privească animalele doar ca pe niște obiecte, lipsite de importanță și sentimente? De ce se cred superiori acești indivizi care nu se pot ridica la statutul de animale? Din ce bolnave frustrări vin aceste plăceri sadice?

   Aceleași întrebări se ridică și în cazul cruzimii față de oameni. De la violența domestică la hărțuirea pe stradă, de la războaie la genocid, cruzimea rămâne un rău prezent, uneori la colțul străzii noastre sau chiar în propria casă. De ce unii simt nevoia să-i umilească pe alții, să îi rănească sau să îi dezumanizeze? Nu este de ajuns că trăim într-o lume plină de provocări și greutăți, încât trebuie să adăugăm la acestea și durerea provocată intenționat altor ființe? De ce bucuria unui om poate veni din suferința altuia? Cu ce devine mai bună viața unui abuzator? Din păcate, adeseori, abuzatorii au convingerea că sunt speciali, că au întotdeauna dreptate și că există mereu o justificare pentru faptele lor. Nu de puține ori, tocmai superioritatea altora este cea care îi stârnește, deoarece le evidențiază propriile neputințe, frustrându-i și, în loc să-i motiveze să se dezvolte, preferă să le facă rău celorlalți, devenind lipsiți de omenie sau de-a dreptul barbari.

   Atunci când privim în jur, vedem că această cruzime își lasă amprenta nu doar asupra celor care suferă, ci și asupra noastră, ca societate. Fiecare act de violență, fiecare abuz ignorat, fiecare desconsiderare a suferinței cuiva ne îndepărtează de umanitatea pe care ar trebui să o prețuim. Personal, cred că aceia care aleg să fie cruzi ajung să își piardă propria sensibilitate, ajungând anesteziați în fața trăirilor proprii și ale celorlalți. Au devenit atât de dezumanizați încât au ajuns să fie incapabili să vadă în ochii celor pe care îi rănesc o oglindire a propriei lor vulnerabilități?

   Cruzimea, în toate formele sale, rămâne un semnal de alarmă pentru noi toți, ridicând semne de întrebare asupra viitorului umanității. Dacă vrem să nu ne autodistrugem, avem nevoie să cultivăm mai multă empatie și respect, nu doar pentru cei asemenea nouă, ci pentru toate ființele care împărtășesc acest spațiu al vieții, oricât de „inferioare” nouă le-am putea considera. Nimic, în nicio circumstanță, nu ne dă dreptul sau vreo justificare la cruzime. Alegerea de a nu fi tirani, de a nu răspunde la suferință cu nepăsare, este, poate, cea mai mare transformare de care omenirea are nevoie.

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…