TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Ce facem pentru cultură?

   Evenimentele recente din spațiul public autohton au adus în lumină, sub o formă sau alta, problema culturii sau a lipsei de cultură. Dincolo de vâlva stârnită de cuvintele, preferințele sau opiniile unor indivizi care influențează sau nu anumite categorii sociale sau de vârstă, dincolo de amenzi, dezbateri sau discuții despre cenzură, morală, rasism, cu adevărat îngrijorătoare este atitudinea la nivel înalt asupra situației culturii în România.

   Cu certitudine, fenomenul este mult mai vechi și abordarea celor „de sus” (indiferent de culoarea politică) în ceea ce privește acest domeniu a fost una în general neimplicată, neexistând un sprijin real, o susținere organizată, structurată pe termen lung, pentru manifestările și instituțiile culturale. Multe dintre realizările notabile (unele cu ecouri internaționale) au fost făcute din inițiative private sau din bugetele proprii ale unor instituții publice, fără sprijin financiar de la stat. Ceea ce, până acum a însemnat cel mult indiferență generalizată față de un domeniu fragil în România, dar esențial pentru identitatea oricărei națiuni, acum s-a transformat într-o eutanasie fără sens, dorindu-se îngroparea de vie a culturii, pentru simplul motiv că „stăpânii” nu mai au chef să se ocupe de ea și să o hrănească. De ce spun asta? O ordonanță de urgență (aflată deocamdată în stadiul de proiect), care a fost concepută pentru a reduce deficitul bugetar enorm, vizează, printre altele, desființarea (prin reorganizare ori comasare) a instituțiilor care au sub 50 de posturi și desființarea posturilor vacante din acele instituții. Astfel este amenințată existența și funcționarea a sute de teatre, biblioteci și muzee din țară. Nu doar localitățile mici ar fi afectate de acest demers, prin anihilarea reperelor culturale organizate, ci și o parte dintre orașele mari sau reședințele de județ.

   Ca să înțelegem proporțiile dezastrului, putem analiza procentajul de instituții propuse spre desființare la nivel național. Astfel, conform www.culturadata.ro, site-ul Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală, se încadrează pentru a fi desființate 29% (37 unități, dintre care 22 teatre) dintre instituțiile de spectacole sau concerte, 58% dintre biblioteci (34 unități, dintre care 22 biblioteci județene), 45% dintre muzee (48 unități, dintre care 30 muzee județene) și 94% (166 unități) dintre așezămintele culturale. Așadar, 61% din numărul total de instituții de cultură din România ar urma să dispară, conform acestei propuneri legislative. În ceea ce privește personalul afectat de această măsură, vorbim despre un total de peste 3000 de angajați, oameni care sunt, oricum, specializați adesea în domenii de nișă și insuficienți pentru necesitățile reale ale sferei culturale.

   Dacă aceste statistici nu sunt deja suficient de îngrijorătoare, reflectând posibilitatea unui viitor sumbru al societății noastre, care ar fi condamnată doar să supraviețuiască, fără șansa să evolueze, există și altele care ne pot pune pe gânduri. Unul dintre aspectele esențiale din sfera educației și culturii, consumul de carte, ne plasează la coada listei țărilor europene. Mai concret, potrivit Eurostat, 93,5% dintre români nu cumpără nici măcar o carte pe an, iar potrivit unor statistici interne, 35% dintre români declară că nu au citit niciodată o carte. Unde putem ajunge, ca popor, când o treime dintre cetățeni nu a citit vreodată o carte? Cum putem vorbi despre dezvoltare?

   Fără o implicare consecventă și consistentă în educație, cultură, formare, fără niște soluții concrete, intensive, implementate și promovate pe termen lung, nu vom putea spera să ne numim o țară cu adevărat civilizată. Atâta timp cât autoritățile subminează în mod conștient cultura, desființând instituții și locuri de muncă, gestul de a aplica unele amenzi în spațiul public nu este altceva decât o măsură de fațadă, gândită poate ca o modalitate de a câștiga popularitate în media. Fără a oferi o alternativă solidă și fără a crea un cadru pentru ca adevăratele manifestări artistice și educaționale să se poată desfășura, un asemenea gest nu reușește să fie o metodă de culturalizare, rămânând doar la stadiul de cenzură de ochii lumii. Ne mințim (sau suntem mințiți) că economisim pentru țară, dar ce țară mai rămânem dacă nu mai avem cultură?

 

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…