TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Ce aduce și ce ia aroganța

Aroganța, lăudăroșenia și supraestimarea abilităților noastre reflectă mai degrabă stima de sine scăzută decât, așa cum cred unii oamenii, stima de sine prea ridicată. – Nathaniel Branden

   Probabil că una dintre cele mai frecvente trăsături de personalitate observabile în societatea de astăzi este aroganța, aspect care nu este de mirare având în vedere cât de mult preț se pune pe imaginea personală și pe construirea atentă a acesteia, pe statutul social și pe validarea publică. În acest context, unii ajung să creadă, în mod eronat, că această formă de autoreclamă agresivă este calea optimă pentru a-și atinge idealurile.

   De ce spun agresivă? Problema nu este doar că aceștia își dau mai multă importanță decât merită în mod real, ci, mai ales, pentru că o fac disprețuindu-i pe ceilalți. Cei care aleg să adopte această atitudine pică în capcana aparentelor beneficii pe care ea le-ar putea-o aduce, încât uită de toate dezavantajele pe care le aduce cu sine și care, într-un final, ajung să știrbească tocmai imaginea pe care ei o prețuiesc atât de mult. Ei încearcă să se ridice pe sine coborându-i pe ceilalți, astfel construind ziduri între oameni și punând distanță. Aroganța dezbină, nu apropie și, încercând să atingă prin ea aprobarea și validarea socială ajung, de fapt, să obțină antipatia celorlalți.

   Melanjul de (falsă) stimă de sine exagerată și de insolență se manifestă atât prin limbajul verbal, cât și prin limbajul non verbal. În unele situații, persoanele arogante se comportă pasiv: nu acordă atenție interlocutorilor, ascultă doar pentru a putea da replica, nu țin cont de sentimentele interlocutorilor și nu răspund întrebărilor acestora sau divaghează. La polul opus se află manifestarea activă a aroganței: îi întrerup pe partenerii de dialog, îi ironizează sau îi insultă, îi etichetează pentru opțiunile diferite, orientează firul conversației asupra propriei persoane.

   Indiferent de contextul sau de subiectul discuției, persoanele arogante doresc să domine, monopolizând discuția fie prin ridicarea vocii, fie prin minimizarea discursului celorlalți, fiind convinși că opiniile proprii sunt singurele valabile. De altfel, persoanele arogante resping categoric părerile și soluțiile celorlalți, nefiind dispuși ca măcar să reflecteze asupra lor, ținând cu tot dinadinsul să contrazică ceea ce susține interlocutorul, aducând, cu mândrie chiar, contraargumente uneori absurde. Nu sunt dispuși să ia în calcul alte posibilități sau să-și nuanțeze opiniile, oricât de pertinente ar fi afirmațiile celui din fața lor, ceea ce împiedică un dialog deschis și, implicit, evoluția personală. Chiar și atunci când ceea ce spun este valabil și justificat, modul superior în care o spun îi face să-și piardă credibilitatea în discurs, atenția mutându-se de la mesajul transmis către repulsia pe care o provoacă atitudinea lor. Mai mult decât atât, fiind convinși că au întotdeauna dreptate, persoanele arogante rareori recunosc sau acceptă că au greșit, alegând, în schimb, să dea vina pe alții pentru a se dezvinovăți, ceea ce-i face să devină neplăcuți și chiar respinși treptat de către cei din jur.

   În plus, având în vedere că sunt atât de preocupați de a se pune pe sine în cea mai bună lumină, ajung treptat că creadă că lumea gravitează în jurul lor și, astfel, își pierd și empatia, devenind incapabili să simtă suferința celor din jur, nu le pasă dacă faptele, cuvintele sau atitudinile lor rănesc pe cineva, nu se mai înduioșează de durerea altcuiva. Cu toate acestea, deși lipsite de empatie, persoanele arogante au nevoie de apropierea celorlalți, pentru ei a fi în centrul atenției reprezentând o necesitate. Prin modul în care spun ceva, prin exagerarea unor întâmplări sau prin alegerea unor cuvinte mari, încearcă să atragă atenția ascultătorilor, crezând că astfel își sporesc șarmul. Totuși, fără să-și dea seama, comportându-se astfel, nu fac altceva decât să încerce să-și valideze propria imagine de sine construită.

   Așadar, ce aduce aroganța? S-ar putea crede că aduce unele avantaje și că-i poate propulsa pe oameni, mai ales în unele medii mai competitive… cel puțin, așa se iluzionează cei care o practică. De altfel, fiind în realitate nesiguri pe ei, această compensare exterioară zgomotoasă îi poate face să se simtă mai bine pentru câteva clipe, în mod superficial, hrănindu-și iluziile prin umilirea celorlalți. În rest, dintre lucrurile care cântăresc cu adevărat în viață, aroganța nu poate aduce nimic… poate doar pietre pe inimă care ajung să atârne atât de greu încât aroganții ajung să se afunde în micimea lor. În schimb, ea reușește să ia atât de multe: îndepărtează oamenii de calitate, face ca respectul celorlalți și respectul de sine să dispară, distruge încrederea și credibilitatea.

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…