Motto: Să înveți un copil să nu calce pe o omidă este la fel de important atât pentru omidă, cât și pentru copil.
Aceste câteva cuvinte ne fac să reflectăm la un aspect pe care societatea contemporană, dominată de idealurile sale axate pe competitivitate, rezultate și individualism, pare să-l ignore din ce în ce mai mult, și anume blândețea. Blândețea, dincolo de ce s-ar crede la o primă impresie, nu e doar o atitudine direcționată exclusiv către exterior, către cel față de care o manifestăm, ci este o atitudine pe care o avem și asupra propriei interiorități. Fiind blânzi, nu suntem doar înțelegători față de oameni, nu doar avem grijă de starea de bine a celorlalți, ci ne luăm o piatră grea de pe proprii umeri, întrucât nu ne lăsăm să cădem victimele primului impuls sau ale instinctelor noastre primare, care ne-ar putea îndemna să fim agresivi, duri, răi.
Blândețea, în ciuda aparenței de calitate înnăscută, este un obicei care se poate forma și care depinde foarte mult de ceea ce suntem învățați în copilărie, de ceea ce vedem în mediul în care creștem, de exemplele pe care adulții din jur ni le arată. Cred că oricine a trăit pe pielea sa sau a văzut că, nu de puține ori, copiii pot fi răutăcioși sau chiar violenți, pot hărțui și judeca cu ușurință și aceste manifestări nu fac decât să se exacerbeze în timp, dacă nu sunt supuse unei șlefuiri conforme cu temperamentul celui mic. Mai mult decât educația prin vorbe, când i se poate cere să fie înțelegător, empatic, bun, educația prin fapte și prin puterea exemplului este cea care are ecou și credibilitate în sufletul său, fiind un model de comportament pe care îl poate prelua ca atare. Mai mult decât atât, pentru ca un om să-și poată însuși blândețea față de ceilalți, e necesar să intre în contact cu blândețea pe care adulții să o afișeze față de el, învățând că ceilalți se pot pune în pielea lui și, implicit, că și el își poate forma o astfel de deprindere.
În prea puține cazuri, lipsa de blândețe care se propagă mai târziu își are sursa într-un impuls instinctiv care nu poate fi stăpânit sub nicio formă, manifestându-se aproape patologic, ci, mai degrabă, provine din absența unui cadru care să traseze niște coordonate în perioada formatoare, care să-i arate cum să fie blând, cum să acceseze și să dezvolte mijloacele interioare necesare pentru acest lucru. Nu este de ajuns să-i spui cuiva care e în creștere să fie într-un anumit fel, dacă nu-i oferi și resursele și căile de care are nevoie, ghidându-l cum să facă pentru a reuși să devină. Totul trebuie făcut cu sens, cu apel la empatie, la propriile sentimente și cu exemplul personal al celui care educă, nu doar ca o serie de reguli impuse și neexplicate, ale căror rol nu este arătat în mod clar. Doar cu răbdare și înțelegere, un copil poate afla calea propriei deveniri. Blândețea, pentru a se putea manifesta, are nevoie de blândețe.
Erica OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
