kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Binele de lângă noi

Scriu aceste rânduri la puțin timp după ce am citit despre încă o tragedie dintre multele care au avut loc în ultimele luni în țara noastră, dar pe care aleg să nu o detaliez. Nu pot să nu mă întreb, în acest context, dacă nu cumva lumea în care trăim a devenit un loc în care răul nu doar că umblă liber, dar și-a făcut și cuib din ce în ce mai aproape de noi sau, mai grav, chiar în interiorul multora. Totuși, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva ne-am obișnuit atât de mult să privim înspre rău, să-l normalizăm, să-l mediatizăm, să ne hrănim cu tot ce e rău în jurul nostru, sub pretextul că ne informăm.

            Avem tendința să căutăm dramele profunde, marile tragedii, privim în jur și aproape instinctiv vedem ceea ce nu merge, ceea ce doare, ceea ce pare să umbrească zilele noastre. Știrile, discuțiile din pauza de cafea, chiar și gândurile noastre tind să se așeze mai întâi asupra greșelilor, asupra lucrurilor pierdute, asupra celor care ne rănesc sau ne nemulțumesc. Răul atrage atenția cu zgomotul lui, cu spectacolul pe care îl face din fiecare neajuns, dar dacă am avea răbdarea să ne desprindem de această priveliște trasată în tușe groase, am descoperi că există o altă parte a realității, tăcută și discretă, dar la fel de prezentă: binele.

            Nu este atât de vizibil, pentru că nu e zgomotos și nu se afișează, dar el există la tot pasul, atunci când suntem dispuși să-l vedem și să-i permitem să ne însenineze. Binele nu este întotdeauna strigat de pe scene, nu are nevoie de aplauze și nici nu caută să fie recunoscut, ci îl întâlnim, cu discreția sa caracteristică, în oamenii care își lasă deoparte timpul pentru a-l dărui altora, în prietenul care ne trimite un mesaj de încurajare într-o zi grea, în voluntarul care-i îndeamnă și pe ceilalți să contribuie, în medicul care, deși suprasolicitat, are empatia de a răspunde, cu răbdare, fiecărei întrebări. Aceste gesturi nu țin prima pagină a site-urilor de știri, nu devin virale pe social media, dar sunt acolo, construind o realitate mai solidă decât credem, capabilă să țină piept răului de care ne temem.

            Ne-am obișnuit să credem că răul este mai puternic doar pentru că se vede mai ușor și pentru că, de ce să nu recunoaștem, vinde mai bine și este mai spectaculos prin grotescul său. Totuși, binele de lângă noi, acel banal bine pe care-l trecem cu vederea, continuă să aibă o forță pe care nu o putem măsura, transmițându-se, uneori, chiar de la sine, fără să ceară nimic în schimb. Poate că ar fi suficient să schimbăm unghiul din care privim, să alegem să observăm chiar și o lumină slabă, dar prezentă, nu doar mocirla care ne este „vândută” adesea ca normalitate. Ne-ar ajuta să nu mai căutăm binele doar în marile promisiuni și în proiectele cu titluri grandioase, ci să ne amintim să-l vedem în imediata noastră apropiere, acolo unde își face loc printre „nimicurile” vieții de zi cu zi. Dacă am ridica privirea din graba noastră și din propriile drame și ne-am opri un minut să observăm, am descoperi că binele este la îndemână, că își găsește loc în privirea luminoasă a unui copil care descoperă lumea, într-o îmbrățișare, în amabilitatea dezinteresată a unui străin, în recunoștință.

              Atunci când recunoaștem și prețuim binele de lângă noi, oricât de modest ar părea, ne regăsim speranța și curajul. Pentru că, în fond, echilibrul vieții noastre nu se clădește doar pe luptele cu greutățile, pe cicatricile pe care le-am adunat, ci și pe liniștea dată de gesturile simple, firești, prin care oamenii își arată unii altora că nu sunt singuri. Iar această liniște merită, poate mai mult decât orice altceva, să fie văzută și spusă cu voce tare.

 

 

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media