TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – Analogicul în era digitalului – între reminiscență și relevanță

   În epoca actuală, în care fiecare aspect al vieții noastre pare să se digitalizeze, este ușor să uităm sau să subestimăm importanța pe care au avut-o și încă o au obiectele și procesele analogice pentru ceea ce suntem acum. Deși suntem înconjurați de dispozitive digitale, de informație creată, stocată și distribuită în mod digital, analogicul încă își găsește sensul și adepții și, dincolo de o strălucire nostalgică de suprafață, există surprinzător de mulți, chiar din generațiile tinere, care înțeleg rostul înțelegerii, conservării și folosirii acestor mijloace într-o lume care tinde să se mute din ce în ce mai mult în planul virtual.

   În primul rând, unul dintre riscurile pe care le presupune trecerea accelerată către digital, dincolo de numeroasele avantaje, este pierderea contactului cu concretul, mutarea într-o realitate pe care o putem vedea și auzi la cea mai înaltă definiție, dar pe care nu o putem simți. Procesele sunt rapide, uneori instantanee și nu ne mai oferă răgazul de gândire și contextele pe care mijloacele analogice ni le puneau la dispoziție. Altfel spus, tehnologia mecanică, analogică, permite o conectare/ reconectare la palpabil, necesită un anumit cadru, anumite condiții și niște pași care trebuie îndepliniți într-o anumită ordine pentru a ajunge la rezultatul așteptat. Astfel, suntem puși într-o stare specifică, într-un ritm care ne dă voie să fim prezenți în prezent, mai atenți la noi înșine și la obiectele pe care le mânuim.

   Unul dintre mijloacele analogice cu o puternică revenire în ultimii ani este discul de vinil, pentru care se găsesc, la ora actuală, pasionați din toate generațiile. Nu doar cei pentru care acesta era cel mai frecvent mod de a asculta muzică în tinerețe tind să fie colecționari, dintr-o nostalgie, ci din ce în ce mai mulți tineri descoperă și apreciază calitățile unice pe care muzica înregistrată astfel le are. Este un lucru pe care îl putem atinge, care necesită să fie mânuit cu grijă și care poate fi privit ca un obiect și un proiect artistic integrat, de la ordinea în care sunt puse piesele, la coperta albumului, până la etichetele de pe fețele discului. Ritualul de a alege și de a pune un disc pentru audiție implică un proces mult mai personal, mai cald și mai apropiat decât folosirea serviciilor de streaming, pe care adesea le lăsăm să ruleze automat piesele în fundal, fără a fi neapărat prea conectați la ceea ce ascultăm. În plus, toată această pasiune vine cu bucuria de a căuta „comori muzicale” în anticariate, în târguri, în magazine de profil, cu încântarea de a găsi vreo raritate, un chilipir neapreciat de altcineva sau cu surpriza că cel mai recent album al unui artist contemporan, mainstream, este editat și pe vinil, pentru cei care preferă sunetul de înaltă definiție.

   Un simbol reprezentativ al trecerii de la analogic la digital este mașina de scris care, în ciuda faptului că pentru cei mai mulți a ajuns să reprezinte doar un obiect decorativ vintage, încă își păstrează o nișă de amatori, mai ales printre cei preocupați de arta cuvintelor. Fără îndoială, aceasta a fost o unealtă esențială în lumea scrisului și a comunicării înainte de ascensiunea calculatoarelor și a telefoanelor smart, revoluționând atât domeniul literar cât și pe cel administrativ. Gestul de a fixa foaia de hârtie pe tamburul carului, sunetul caracteristic al claviaturii, senzația fizică a mișcării mecanice, imposibilitatea de a șterge ceea ce ai tastat deja, nu sunt doar amintiri dragi pentru cei care au crescut cu aceste dispozitive, ci și elemente care creează un ritual pentru cei care aleg să le folosească și să-și ordoneze gândurile pe hârtie în acest fel, indiferent de vârstă. Chiar și în era digitală, în care scrisul la calculator este standardul, oferind indubitabile avantaje, rapiditate, modalități de corectare și de multiplicare, scrisul la mașină rămâne pentru unii oameni o prețioasă resursă artistică, o modalitate pentru a se pune în starea specifică pentru reflecție și creație, acordând ritmul tastelor cu ritmul lor interior.

   Trecând către universul imaginii, fotografia pe film este un alt domeniu care continuă să atragă atenția și admirația în ciuda predominanței fotografiei digitale, mai ales în cercurile celor preocupați de arte vizuale. Procesul analogic al capturării și developării imaginilor pe film oferă o estetică distinctă și o calitate a imaginii care este dificil de replicat în mediul digital, dar necesită și o mai mare atenție și prezență de spirit în ceea ce privește actul fotografierii. Fiind limitați de numărul de cadre disponibile pe film, avem mai mare grijă înaintea apăsării declanșatorului, un obicei pe care l-am pierdut prin lejeritatea cu care putem fotografia acum cu telefonul mobil cadre nenumărate, în speranța că unul dintre ele va fi reușit. În plus, elementul surpriză și nerăbdarea așteptării momentului în care putem vedea și ține în mâini fotografiile au un farmec pe care digitalul nu ni-l poate oferi. Tocmai de aceea, există încă fotografi amatori și artiști profesioniști care preferă să folosească aparate de fotografiat cu film pentru creativitatea și sentimentul lor de tangibilitate.

   Tot în sfera vizuală, în domeniul cinematografiei, chiar și în prezentul în care marea majoritate a efectelor speciale sunt generate pe calculator, aducându-ne în fața ochilor cele mai uimitoare lumi SF și fantasy, există creatori care încă preferă să exploreze posibilitățile efectelor speciale create analogic. Unul dintre cele mai recente și mai spectaculoase exemple este Oppenheimer, marele câștigător al acestei ediții a premiilor Oscar, în care Christopher Nolan, regizorul filmului, a ales să folosească exclusiv mijloace concrete pentru a crea efectele vizuale ale peliculei, accentuând și mai mult impactul generat de subiectul filmului, și anume povestea creatorului bombei atomice.

   Așadar, analogicul în era digitalului nu este doar o chestiune de nostalgie sau de preferință personală a unei categorii nișate de oameni, ci este o reamintire că valorile și frumusețea proceselor mecanice încă au un loc special în lumea modernă, ajutându-ne să ne reancorăm la concret și la palpabil. În timp ce tehnologia digitală ne oferă posibilități nenumărate, este important să nu uităm contribuția la parcursul nostru și relevanța continuă a analogicului în peisajul nostru tehnologic, dar mai ales cultural. Este o amintire că uneori, într-o lume digitală, lucrurile cele mai simple și aparent desuete pot oferi încă cea mai profundă satisfacție, un farmec, o apropiere și o tactililtate pe care pixelii nu le-ar putea reda niciodată.

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…