TABLETA DE DUMINICĂ – Erica OPREA – A trecut vremea martirilor?

   Recenta sărbătoare a Sfinților 40 de Mucenici ne readuce în conștiință unul dintre actele fundamentale despre care se spune că au permis supraviețuirea și dezvoltarea creștinismului în perioada de început a istoriei sale. Într-o lume ghidată de alte valori și principii de viață, cu o dinamică socială cu totul diferită, este cât se poate de justificat să ne întrebăm: mai are sens sacrificiul de sine în susținerea unei cauze?

   În primul rând, contează perspectiva din care privim lucrurile atât noi înșine, cât și perspectiva generală a societății din care facem parte, dar și modul de funcționare al lumii în raport cu valorile religioase în diferite epoci și spațiu. Bineînțeles, din punct de vedere religios martiriul și smerenia vor fi mereu atitudini prețuite și, în funcție de modul în care ne-am format, vor fi percepute ca fiind gesturi nobile, demne de urmat. Totuși, dacă privim dincolo de aceste principii în funcție de care unii dintre noi s-au ghidat, dacă dăm la o parte vălul propriilor convingeri, indiferent de natura lor, vom constata că societatea în care trăim acum este profund laică, dinamică și competitivă, axată pe rezultate imediate și cuantificabile, puternic individualizată.

   Chiar dacă suntem de acord sau nu, chiar dacă ne place sau nu, pentru a putea merge mai departe aici și acum fără a ne pierde, trebuie să învățăm să navigăm printre coordonatele acestei lumi așa cum este ea, nu așa cum poate am spera sau ne-am dori să fie. Printre aceste lecții de orientare în „timp și spațiu” se numără inclusiv înțelegerea și acceptarea că unele bagaje (concepții), chiar dacă ne-au fost cândva utile sau valoroase, acum nu fac altceva decât să ne îngreuneze drumul sau chiar să ne rănească. Printre acestea se numără martiriul sau sacrificiul de sine în sensul de renunțare în numele unei idei sau în favoarea cuiva. Dacă sacrificiul rămâne la stadiul de renunțare de sine și nu se transformă în direcția unei lupte pentru ceva, sunt foarte puține situațiile în care acest lucru poate aduce o schimbare cu adevărat benefică. Astăzi, martiriul nu mai atrage aprecierea cuiva, nu mai reprezintă un gest-exemplu și nu mai inspiră, ci reprezintă o acceptare tacită a abuzului, pentru că așa funcționăm acum la nivel de macro-comunitate. Cel mult, la nivel individual, pe unii sacrificiul de sine îi poate face să se simtă oarecum mai bine cu sine, cumva speciali, ca purtători ai cununii unei valori apuse…

   În schimb, dacă vrem să perpetuăm un ideal, o aspirație, o societate cu ochii și mintea deschise, e necesar să învățăm să ne susținem țelurile prin activitate, prin verbalizare, nu prin renunțarea la propria persoană și la propria dorință, fapt care nu înseamnă altceva decât renunțarea de bună voie la una dintre cele mai prețioase resurse de care dispunem în lumea noastră, și anume individul. Conform principiilor actuale, sacrificiul nu mai reprezintă o formă nobilă de a ne opune unei nereguli, ci din contră, o formă de acord. Nu putem contracara neregulile așa, ci subliniindu-le, arătându-le, vorbind deschis și tare despre ele, acționând împotriva lor, ca o contragreutate.

   În vremuri noi, sunt necesare mijloace noi și, așa cum arată orizonturile actuale, se poate spune că vremea martirilor a trecut. Singura formă de renunțare care își mai poate găsi sensul și rostul aici și acum ar putea fi renunțarea la unele bătălii, atunci când conștientizăm că retragerea implică mai puține pierderi decât continuarea luptei. Totuși, dacă suntem atenți, vom înțelege că renunțarea la luptă nu înseamnă renunțarea la sine… dimpotrivă.

Erica OPREA e absolventă a  UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…