Trăim niște vremuri în care „a-ți cunoaște interesul” a devenit aproape o mantră, o lege după care este indicat să-ți trăiești existența pentru a avea o viață împlinită după criteriile omului contemporan. În plus, în spațiul românesc, cu evidente reminiscențe din alte epoci, se consideră o adevărată abilitate și un motiv de mândrie, să știi să te descurci. În interiorul unor asemenea coordonate, mai există oare loc pentru principii?
Confuzia care apare în discuțiile pe această temă este cauzată de concepția conform căreia ce numim cu ușurință principii ar fi universal valabile, dincolo de spațiu, timp, contexte și particularități. Adevărul este că această idee este o utopie, un ideal uman pe care am sperat să-l atingem, iar principiile de viață, sociale, etc., sunt adeseori un construct cultural. Dovezi în acest sens pot fi găsite lesne dacă privim fără părtinire în istorie, analizând legislațiile, dogmele, ideologiile și idealurile sociale, morale, estetice din diferite epoci și areale geografice. Eroarea noastră este că punem semnul egalității între cum crede fiecare dintre noi că ar trebui să fie lucrurile și cum sunt ele cu adevărat, între convenții și realitate. Dacă lăsăm deoparte prejudecățile, vom descoperi că lucruri absolut inacceptabile în trecut sunt acum banale sau recomandabile, că etica specifică unei religii sau unei culturi este diferită de cea din alte părți sau din alte grupuri, că idealuri precum cele estetice, artistice, culturale au variat de-a lungul epocilor istorice și în diferite locuri ale lumii. În ciuda acestor numeroase diferențe există, totuși, un nucleu comun, un set universal de valori despre care majoritatea umanității cade de acord că nu ar trebui încălcate sub nicio formă.
Înțelegând fenomenul variațiilor principiale, ne poate fi mai ușor să înțelegem și de ce interesele personale sau ale unei comunități se pot transforma lesne în principii, de ce chiar și oamenii legii forțează, încalcă sau ocolesc legea. Să nu uităm, de exemplu, de faimoasele indulgențe oferite de Biserica Catolică celor care voiau să-și spele păcatele: nu este acesta un principiu inventat ca o scuză pentru a servi în mod convenabil intereselor ambelor părți? De altfel, au existat și există modalități pe cât de diverse, pe atât de puțin morale, care pot duce la îndeplinirea unor scopuri mai mult sau mai puțin personale. Unii nu se dau în lături de la nimic și, din cauza lăcomiei sau a altor patimi, ajung să calce pe cadavre pentru a ajunge unde-și doresc. Pentru aceasta, se folosesc cu nonșalanță de minciună, manipulare, șantaj, afirmații interpretabile, își asumă eforturile altora ca fiind ale lor, iar dacă atribuțiile profesionale le oferă posibilitatea, creează legi și reguli cu portițe de scăpare, pe care ei înșiși să le poată accesa. Pentru oamenii de acest gen, printre atâtea principii incerte, unul rămâne în „conștiința” lor cu valoare de adevăr universal, și anume: scopul scuză mijloacele.
Cu certitudine, dacă încercăm să înțelegem un fenomen, nu înseamnă în mod implicit că dorim să-l acceptăm sau că-l agreăm ca fiind norma. Din contră, acest lucru ne ajută să putem anticipa sau vedea atunci când cineva încearcă să găsească o fisură sau să construiască o rută ocolitoare pentru a-și servi propria persoană. Cu alte cuvinte, interesele devin principii pentru cei care nu au principii mai înalte, principii stabile și asumate ale unor oameni care-și privesc viața în raport cu întregul, cu ceilalți, cu rețeaua umană din care fac parte.
Un principiu sănătos ar trebui să se bazeze nu atât pe tradiție, pe conjuncturi sau interese de moment, ci să fie constituit pe baza unui echilibru între ceea ce aduce beneficii pentru noi și ceea ce îi deservește și pe ceilalți. Pentru a fi respectat pe deplin, un principiu trebuie înțeles și asumat cu toată ființa, indiferent de situație, nu mototolit cu prima ocazie. Dacă nu înțelegem că libertatea noastră se încheie acolo unde începem să atentăm la libertatea celuilalt, vom inventa pseudo-principii pentru a ne crea justificări în spatele cărora să ne ascundem. Mai mult decât atât, ne vom modifica aceste așa-zise principii după cum ne va conveni mai mult, în funcție de situația sau de persoana cu care avem de-a face. Nu se poate spune că avem principii dacă acum ne batem cu pumnul în piept pentru ele, iar mâine le aruncăm la gunoi pentru că nu ne mai sunt de folos, la fel cum nu putem să ne îmbrăcăm abuzurile în haina principiilor, doar de dragul de a părea mai mult decât suntem.
Oricât de mult preț ar pune societatea actuală pe imagine, nu putem mima coloana vertebrală scoțându-ne la înaintare flexibilitatea. Ceea ce mulți (mai ales cei sus-puși) promovează ca flexibilitate, este dovada îndoirii propriei moralități în fața oricărui disconfort sau a oricărei neplăceri, cu scopul de a ieși întregi din orice situație. Ceea ce nu realizează ei este că, de fapt, ies de acolo aparent întregi, dar nu imaculați, ci foarte șifonați.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
