Discuțiile despre arta facilă, arta comercială sau arta de consum sunt aproape întotdeauna unele aprinse, având o puternică doză de subiectivism din partea fiecărei tabere. Părerile sunt cu atât mai împărțite cu cât ideea de autoritate critică se relativizează din ce în ce mai mult în contemporaneitate, așa încât este mai greu să trasăm niște granițe clare între repere și pseudovalori.
Deși s-ar putea să fiu pusă la zid pentru această afirmație, consider că existența acestor tipuri de manifestare este necesară, în ciuda caracterului îndoielnic atribuit lor de către experți. De ce cred acest lucru? Nu arta facilă în sine este necesară, ci arta facilă ca punte de legătură între oamenii fără formare specifică și arta înaltă, indiferent de domeniu. Asemenea unui copil care își diversifică alimentația, omul trebuie întâi să prindă gustul, abia apoi să și-l rafineze, cu atât mai mult cu cât sistemul public nu depune prea mari eforturi în formarea culturală a populației. Neștiind de unde să înceapă, mulți aleg să renunțe spunând că nu se pricep, că asemenea lucruri nu sunt pentru el.
Arta facilă are calitatea de a fi mai accesibilă și mai atrăgătoare pentru publicul larg, mai ușor de atins și de înțeles, ceea ce o poate face un instrument destul de util în inițierea pe drumul culturii. De exemplu, un copil sau un adolescent poate prinde gustul pentru lectură prin romane polițiste, prin lecturi mai incitante decât cele din programa școlară, ca mai apoi să treacă la următorul nivel, către mari autori și cărți de căpătâi ale literaturii universale. Același lucru este valabil și în cazul muzicii, atunci când abordările mai lejere ale muzicii clasice pot deschide calea către dragostea către concerte clasice tradiționale sau reprezentații într-un teatru de operă. În artele vizuale sau în cinematografie, mulți dintre tineri încep printr-o pasiune pentru reprezentările populare din mediile actuale, pentru ca apoi să îndrăznească să sape mai adânc în istoria artei, să descopere ceea ce este considerat a fi valoros.
Arta mare poate părea inaccesibilă și poate speria, poate părea închisă într-un turn de fildeș sub forma unui muzeu sau a unei săli de concerte în care au loc doar inițiații care, nu de puține ori, afișează o atitudine de superioritate. Sunt relativ puține cazurile în care oamenii sunt formați din start în acest sens, crescând în familii și medii în care se gustă exclusiv aceste forme de artă. Nu se poate ajunge la o segregare definitivă în funcție de modul prin care ne-am format gustul, deoarece trebuie să începem de undeva. Problema este însă atunci când nu depășim nivelul facilului și al comercialului, când consumăm arta nu pentru trăirea superioară, ci strict pentru entertainment, rămânând blocați în acea zonă. Desigur, mulți dintre noi ne simțim bine acolo, ne e confortabil și familiar, așa cum le este și creatorilor din sferele respective, care pot avea numeroase beneficii, popularitate, vizibilitate, avantaje de ordin financiar. Cu toate acestea, scopul fiecăruia dintre noi, fie că suntem parte din public sau creatori, este să evoluăm și, dacă este posibil, să încercăm să-i formăm/ să-i inițiem și pe ceilalți din jurul nostru, îmbogățindu-ne spiritual împreună.
Nu consider că arta de consum ar trebui cenzurată și eliminată din viața publică, acest lucru având un potențial impact periculos. Deja o parte din bibliotecile școlare din America au început să cenzureze cărți și, din păcate, în secolul XXI acest lucru pare desprins dintr-un univers distopic, demn de Fahrenheit 451… Două scenarii sunt posibile în cazul unei epurări: o parte dintre oameni se va îndepărta definitiv de artă, iar cealaltă parte va ajunge să trăiască într-o bulă, având senzația că lucrurile stau doar într-un fel. În plus, ar dispărea dreptul fundamental la alegere. Acum dacă alegem arta mare în detrimentul artei facile, o facem în cunoștință de cauză, având termeni de comparație, având argumente, știind cum se exprimă și ce preferă oamenii din diferite medii și clase sociale. În caz contrar, ar alege alții pentru noi, iar acest lucru nu înseamnă niciodată evoluție.
ERICA OPREA e absolventă a UNAP – București, are delicatețea desenelor sale, e un talentat artist plastic, care transformă, cum spune, emoțiile în culori și este, desigur, absolventă de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
