Simbolurile sunt un mijloc de comunicare complex, cu multiple semnificații – ceea ce le distinge de semne, întrucât semnele au doar un singur sens. Culturile umane au folosit din negura timpurilor simboluri pentru a exprima ideologii specifice și structuri sociale și pentru a reprezenta aspecte ale culturii lor specifice. Astfel, simbolurile transportă sensuri, care depind de mediul cultural al cuiva; cu alte cuvinte, semnificația unui simbol nu este inerent în simbolul în sine, ci este învățat cultural. Un simbol este o persoană sau un concept care reprezintă, corespunde sau sugerează o altă idee, imagine vizuală, credință, acțiune sau entitate materială. Simbolurile iau forma unor cuvinte, sunete, gesturi, idei sau imagini vizuale, și sunt folosite pentru a transmite alte idei și credințe. De exemplu, un octogon roșu poate fi un simbol pentru „STOP”.
Heinrich Zimmer oferă o prezentare succintă a naturii și a relevanței perene a simbolurilor: „Conceptele și cuvintele sunt simboluri, la fel ca și viziunile, ritualurile și imaginile; la fel sunt manierele și obiceiurile vieții de zi cu zi. Prin toate acestea este oglindită o realitate transcendentă. Există atât de multe metafore care reflectă și implică ceva care, deși astfel exprimat în mod diferit, este inefabil, deși multiformă astfel redat, rămâne impenetrabil. Simbolurile țin mintea cuplată la adevăr, dar nu sunt ele înșele adevărul, prin urmare este iluzorie utilizarea lor. Fiecare civilizație, fiecare epocă, trebuie să producă propriile sale simboluri.”
Cel mai bun exemplu este svastica. Svastică (sanscrită – suastika), scris uneori și zvastică, este un simbol originar din jainism, fiind o cruce echilaterală cu brațele îndoite la jumătatea acestora în unghi drept în sens orar sau antiorar. De obicei este orientată astfel încât toate liniile principale să fie orizontale, dar se găsesc și variante în care aceasta este rotită cu 45 de grade; versiunea hindusă este adesea decorată cu un punct în fiecare sfert, varianta fără punct fiind considerată cea oficială în hinduism. Svastica este cel mai sfânt simbol non-silabic în Hinduism. Prin extensie, Jainismul și Budismul folosesc acest simbol. În Occident este mai ales cunoscut ca emblemă generală a mișcării fasciste și naziste.
După înființarea Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), svastica a fost asociată însă, în marea parte a lumii occidentale, cu fascismul, rasismul, nazismul, Al Doilea Război Mondial și Holocaustul. Utilizarea de către naziști derivă de la mișcarea naționalistă germană timpurie völkisch, pentru care svastica era un simbol al identității „ariane”, concept pe care teoreticieni ca Alfred Rosenberg l-au echivalat cu rasa nordică, „rasa dominant”, cu originea în Europa de nord. Svastica a rămas până în zilele noastre un simbol de bază al grupărilor neo-naziste și este afișată de grupări radicale pentru a demonstra un comportament presupus nazist față de organizații și persoane rivale.
Evenimentele din acest an au readus în atenția publicului litera Z. Și au adus-o într-un mod pe care încă nu îl putem explica pe deplin. Vă propun, însă să ne aplecăm un pic asupra sensului inițial al acestei litere. Z este un roman al scriitorului grec Vassilis Vassilikos, publicat în 1966, al cărui subiect se bazează pe asasinarea deputatului Grigoris Lambrakis la Salonic în 1963. Acest roman a fost scris la mijlocul anilor 1960, într-o perioadă care se situează între sfârșitul dominației dreptei în 1963 și apariția Dictaturii Colonelilor în 1967. Deși este puțin înainte de lovitura de stat 21 aprilie 1967, ulterior a fost conotat ca fiind legat de acest regim de dictatură, când se referă de fapt la regimul democratic autoritar care a predominat în Grecia la începutul anului 1963. Evenimentul politic care a inspirat cartea a fost Afacerea Lambrakis. Temporal ea s-a desfășurat între 1963-1966. Totul a început la 22 mai 1963, când ieșind dintr-o întâlnire a mișcării de pace de la Salonic, Grigoris Lambrakis este lovit în cap de doi bărbați care erau pe un scuter. Acesta moare câteva zile mai târziu, pe 27 mai, ca urmare a rănilor sale.
Ancheta a avut loc din noiembrie 1963, sub un guvern condus acum de Georges Papandréou. Anchetatorii au dezvăluit că infractorii sunt interlopi de extremă dreaptă, legați de mai multe personalități înalte ale poliției și ale jandarmeriei. Procesul a început în 1966, după ce Papandreou a trebuit să demisioneze in iulie 1965, a fost înlocuit de un guvern de coaliție. Finalul procedurilor judiciare au condus la condamnarea mai multor personalități care fuseseră trimise în judecată, pentru „abuz de putere”. Pedepsele sunt blânde în comparație cu ceea ce li s-a reținut ca infracțiuni, ba chiar mai rău, aceștia beneficiază de amnistie după lovitura de stat din 21 aprilie.
Titlul cărții nu este ales întâmplător pentru că litera „Ζ” (zeta) este inițiala cuvântului grecesc antic „ζῇ / zi”, care înseamnă „trăiește” sau „este viu”. Opozanții au scris acest simbol pe ziduri pentru a protesta împotriva asasinării lui Grigóris Lambrákis, în acea perioadă.
Adaptarea cinematografică este realizată în 1969, de regizorul Costa-Gavras. Acțiunea filmului se petrece tot în anii ’60, într-o țară mediteraneană se face aluzie că este Grecia, pe fondul Războiului Rece, jandarmeria și poliția considerau că datoria lor este de a se opune, prin toate mijloacele, mișcărilor considerate subversive, fie că este vorba de comunism, anarhism sau pacifism. Noul lider al opoziției parlamentare, poreclit „doctorul”, părăsește capitala și ajunge într-un oraș din nordul țării pentru a organiza o conferință pentru dezarmare. Chiar înainte de începerea conferinței, începe o contra-demonstrație. Au avut loc ciocniri între susținătorii doctorului și contra-demonstranți, în timp ce poliția a dat dovadă de pasivitate evidentă. Un deputat, membru al aceluiași partid ca doctorul, este bătut. Când doctorul, după discursul său, traversează piața în mijlocul confuziei, apare un scuter. În momentul trecerii pe lângă doctor, acesta s-a prăbușit. Va muri în spital din cauza rănilor la sale la cap. Prefectura a publicat imediat o declarație oficială: a fost un accident nefericit, cauzat de doi bețivi. Restul e istorie…
Filmul s-a turnat în Algeria, deoarece orașul Alger, prin arhitectura sa, seamănă foarte mult cu Atena deoarece în mijlocul Dictaturii Coloneilor era imposibil să realizezi filmul în Grecia.
La festivalul filmului de la Cannes din 1969, Z a primit premiul juriului și premiul pentru interpretare masculină prin actorul Jean-Louis Trintignant. Filmul a obținut în 1970 Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pentru Algeria și Globul de Aur pentru cel mai bun film străin. Ideea ca un film inspirat de viața politică grecească să genereze o problemă politică de o așa anvergură, încât pelicula să candideze la premiiile Oscar pentru Algeria vă ajută să înțelegeți perioada zbuciumată din acei ani.
Printre alții, protagoniștii filmului sunt actorii, Yves Montand, Irène Papas și Charles Denner. Rolul pentru care actorul Jean-Louis Trintignant a fost premiat este cel al judecătorului de instrucție. În realitate, judecătorul de instrucție care a cercetat cazul a fost Christos Sartzetakis, ulterior președintele Republicii Grecia din 1985 până în 1990. Pentru cei mai tineri le spun că Yves Montand a fost un cântăreț și actor de film, de origine italiană, care a trăit în Franța, unul din interpreții de frunte ai genului muzical „chanson réaliste” francez târziu din a doua jumătate a secolului al XX-lea. A fost iubit de femei celebre, precum Edith Piaf sau Marilyn Monroe. Geniul filmului vine de la Costa-Gavras
Costa-Gavras este cunoscut pentru îmbinarea problemelor politice controversate cu valoarea de divertisment a cinematografiei comerciale. Legea și justiția, opresiunea, violența legală/ilegală și tortura sunt subiecte comune în munca sa, în special relevante pentru filmele sale anterioare. Costa-Gavras este un expert în imaginea „declarației”. În cele mai multe cazuri, ținta lucrării lui Costa-Gavras au fost mișcările și regimurile de dreapta sau de extremă dreaptă, inclusiv armata greacă din Z și dictaturile de dreapta care au condus o mare parte din America Latină în timpul apogeului Războiului Rece, ca în Stare de asediu și Dispărută.
A influențat regizori precum Oliver Stone, William Friedkin și Steven Soderbergh. Stone a declarat într-un interviu că „a fost cu siguranță unul dintre cele mai vechi modele ale mele,… Eram student la film la NYU când a apărut Z, pe care l-am studiat. Costa a venit de fapt cu Yves Montand pentru o proiecție și a fost un erou. pentru noi. El a fost în tradiția lui Gillo Pontecorvo Bătălia de la Alger și a fost omul în acel moment… a fost un moment european.”
Să privim totul ținând cont de contextul cultural și istorico-politic, dar să nu dăm valoare simbolurilor fără suflet.
MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
