Cu aceste două premise: Ineffabile Nomen Rerum Initium; Dacă mori înainte de a muri,/ Nu vei muri când mori… (Cheia nemuririi – Brian C. Muraresku)
Am să răspund provocării pe care a lansat-o prietenul meu Pompiliu Alexandru, prin tableta de miercuri. În rezumat, discuția care a generat cele două tablete a fost cam asta:
Eu: Dumnezeu este în creație? Este ubicuu în creație? Este în centrul creației? Sau Dumnezeu este în afară creației? Creația este o emanație în care avem esență de divinitate, dar Dumnezeu este lângă?Tehnicile mistice care duc la mântuire pot fi definite ca tehnici de ieșire din creație?
Pompiliu: Normal că Dumnezeu e în Creație, asiaticii zic ca dacă s-ar retrage o secundă din creație, aceasta ar dispărea. Trebuie văzută scalar situația, tehnicile mistice nu sunt ieșiri din creație, ci navigare pe sistemul scalar, adică trecere în niveluri de creație diferită .
Ultimele cărți citite mi-au ridicat din ce în ce mai des aceste întrebări. Dar cel mai bine le afirmă Rene Girard în Iov sau calea străveche a celor nelegiuiți. La un moment dat, pune problema unde este Dumnezeu, dacă este în creația Sa, lăsând să se înțeleagă că este mai mult un privitor, pentru că ne-a dat liberul arbitru. Dar, (iar un dar) nu îi subliniază absența. Pe ultima copertă se afirmă că „autori precum Rudolf Otto sau C.G. Jung au lăudat Cartea lui Iov pentru felul in care ea reflecta ambivalenta sacrului.” Girard respinge categoric aceste interpretări, fiindcă el nu amesteca religia construită de oameni cu cea care vine de la Dumnezeu. Dacă explicația pentru care este menționat Jung este mai ușor accesibilă, fiind legată de subconștient și Cartea Roșie, Rudolf Otto apare în contextul în care este cel care readuce în atenția cititorilor conceptul de numinous. Este un cuvânt care îi place mult și reprezintă acel termen religios folosit pentru componentele iraționale ale categoriei religioase „sfânt”, din care a fost eliminat conținutul moral. Insist pe eliminarea conținutului moral…
La polul opus, este unul dintre personajele din cartea scrisă de Mika Waltari, Tânărul Ioannis, și anume Nicolaus Cusanus. În concepțiile metafizice și epistemologice ale lui Cusanus, noțiunea sa de coincidență a opuselor („coincidentia oppositorum”) în absolutul care le absoarbe și le depășește, precum și conceptul corelativ de docta ignorantia, recomandat de el drept mijloc de transcendere a limitelor gândirii noastre raționale, ca act intelectual care surprinde această relație, urmează și dezvoltă paradigma paradoxurilor implicate în infinitizarea unor raporturi valabile pentru obiecte finite sunt fundamentele teoretice. Astfel, centrul lumii coincide cu circumferința sa; el este un „centru” metafizic și nicidecum fizic, și care nu aparține lumii. Acest „centru” este început și sfârșit, fundament și limită, „locul” care îl „conține”, care nu este nimic altceva decât Ființa Absolută sau Dumnezeu.
Așa am ajuns să caut în cărți, dar și în discuțiile cu prietenii mei un răspuns. Mergând la cartea recomandată de prietenul meu, cea scrisă de Ioan Petru Culianu, am găsit ceea ce a fost numit deja, succint, „ascensiunea la cer a sufletului”. Culianu a susținut examenul de doctorat de stat la Sorbona, cel mai complet și dificil doctorat din lume, și l-a luat cu o teză despre experiențele extazului și simbolurile ascensiunii în elenism și Islam. Din această teză, susținută în luna iunie 1980, au ieșit doua cărți – Psychanodia I, o prezentare a dovezilor cu privire la ascensiunea celestă a sufletului, apărută în Olanda și Expériences de l’extase, apărută la Payot, în limba franceză, în 1984, care se ocupă de extaze, ascensiuni și povestiri vizionare din elenism până în Evul Mediu. Au mai ieșit și numeroase articole, publicate de-a lungul timpului, în periodice de specialitate și în volume colective. Tema principală a subiectului tratat de Culianu este Himmelsreise der Seele (călătoria la cer a sufletului), subiect asupra căruia el a început să lucreze din 1973, sub îndrumarea lui Ugo Bianchi, pe când era student la Universitatea Catolică din Milano. Culianu a reușit să găsească unitatea tuturor Himmelsreise studiate în unicitatea teoriilor cosmologice și psihologice de fundal, care le făceau inteligibile. El a proiectat diversitatea ascensiunilor celeste pe fundalul cosmologiei de referință, studiile sale străduindu-se să scoată la lumină anume aceasta referință care era implicită pentru protagonist, chiar dacă uitată de moderni și chiar dacă era întâmplător abordată în literatura temei.
Cred că particularitate reușitei lui Culianu constă în faptul de a fi urmărit cu insistență, în hățișul vastei literaturi religioase, o idee de raționalitate tipic filosofică: ideea că inteligibilitatea temei Himmelsreise ține de cosmologia care o face posibilă și că aceasta stă alături de consistența epistemologică a tipului uman care a ilustrat extazele asociate ascensiunii celeste a sufletului – șamanul, iatromantul sau medicul-vrajitor.
Alături de alte lucrări scrise și publicate, putem înțelege unele motive care i-au grăbit moartea, dar tot nu oferă un răspuns la întrebările mele. Mi se pare că suntem vinovați de mândrie crezând că în jurul nostru se învârtește Creația. Avem doar șansa de a fi conștienți de noi și neșansa de nu înțelege limbajul altor specii sau neșansa de a nu mai descifra mesajele divinității.
Nu sunt de acord cu afirmația con-fratelui meu că Dumnezeu poate avea o limită. Noi nu avem capacitatea de a înțelege… Am scris despre trei cărți, dar am și un film care se regăsește în această zona de interes. Filmul are titlul Jesus, este produs în 1999 și are pe Jeremy Sisto în rolul principal. Cronologia filmului implică o îmbinare cinematografică a celor Patru Evanghelii, cu adăugarea de elemente extra-biblice care nu se găsesc în relatările Noului Testament. Oferă o abordare prin concentrarea pe aspectul uman al lui Isus. În comparație cu reprezentările mai solemne și divine din filmele anterioare, Isus exprimă emoții plângând la înmormântarea lui Iosif, aruncând cu pietre în Lacul Galileea la întâlnirea cu Simon Petru și Iacov, fiul lui Zebedeu, dansând la nunta de la Cana și pornind o luptă cu stropi de apă cu ucenicii. Filmul este axat în principal pe episoade creștine familiare și oferă scene extra-biblice, cum ar fi flashback-uri ale primei sale călătorii la Ierusalim cu Ioan, precum și scene de război și distrugere purtate în numele lui Isus în timpul medieval și modern. La fel, Satana filmului vine în două forme diferite: o exemplificare vizuală a unui bărbat modern și a unei femei în roșu, în locul șarpelui tradițional care poate fi găsit în majoritatea filmelor. Dar cea mai frumoasă scenă este scena finală care lansează ideea că Hristos nu ne-a părăsit vreodată.
În concluzie, de fapt ce am făcut eu cu prietenul meu? Ne-am pus următoarele întrebări: are Dumnezeu o limită? Dumnezeu se află în Creație sau în afara ei și care sunt consecințele? Putem noi să vedem dincolo de Creație (prin Himmelsreise der Seele)? Care este locul nostru dacă purtăm scânteia de dumnezeire în suflet?
Fiecare dintre noi are o cheie de interpretare și o variantă de răspuns pentru fiecare dintre întrebări. Nu întâmplător l-am ales pe Iov ca exemplu, amândoi. Eu am ales să nu îmi spun părerea despre Lazăr. Cartea lui Culianu arată cum au putut unii inițiați să găsească „drumul” spre celelalte lumi sau ceruri, deci încearcă să răspundă doar la o întrebare.
Filmul de astăzi are un mesaj complex și anume acela că Iisus nu și-a terminat misiunea. Dezbaterea ori dialogul este departe de a se fi terminat…
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
