TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Ultimul Samurai. Jules Brunet

Algren: A fost cândva o bătălie într-un loc numit Termopile,

 unde 300 de soldați greci , viteji au ținut piept unei armate de un milion de soldați, 

…un milion, tu înțelegi acest număr??

Katsumoto: Înțeleg acest număr!

 

Am mai scris despre deschiderea Japoniei către Occident în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea în aşa-numita „epocă Meiji” care a reprezentat renunțarea la multe tradiţii feudale specific nipone şi adoptarea unor obiceiuri occidentale moderne. Prin aceste măsuri de reformă politică, socială şi economică, feudalismul a lăsat locul capitalismului, iar tradiţia shogunilor şi a samurailor a intrat în istorie. Dezvoltarea economică a fost un lucru bun, împingând ţara în decurs de un secol printre statele cele mai puternice din punct de vedere economic, dar a apropiat tot mai mult cultura niponă de cultura occidentală, fiind scoase din uz tot mai multe tradiţii care particularizau Ţara Soarelui Răsare între statele din Extremul Orient.

 

Inspirat vag dintr-o poveste reală, The Last Samurai prezintă dispariţia samurailor, luptătorii medievali care apărau cu loialitate domeniul seniorial de care aparţineau şi care începuseră să fie consideraţi o piedică în calea modernizării ţării şi a transformării Japoniei într-o piaţă de desfacere a mărfurilor occidentale. Astfel, din dorinţa de a-şi umple propriul buzunar, unii conducători japonezi au decis să demoleze o mare parte a identităţii nipone şi să-i oblige pe locuitori să accepte obiceiuri occidentale, deşi multe dintre acestea nu se potriveau spiritului japonez. Acelaşi lucru se observă astăzi în alte ţări în curs de dezvoltare, care tot din dorinţa modernizării acceptă toate produsele occidentale, distrugându-şi propria economie şi propriile tradiţii şi devenind state vasale Zeului Dolar, căruia îi plătesc tribut într-o formă sau alta. Să nu credeți că erau noii îmbogățiți ca în alte situații. Nu, în Japonia cei care s-au reorientat repede au fost chiar din rândul nobilimii.

 

Privit strict ca o poveste epică, filmul are un scenariu inteligent, bine documentat şi care ne prezintă cu acurateţe viaţa din Japonia în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, fără a încerca să ne impresioneze prin peisaje sau prin acţiuni patetice. Filmul este realist, rolurile principale fiind interpretate cu convingere de actori precum Ken Watanabe şi Tom Cruise. Fără a se ridica la calitatea unei capodopere, Ultimul Samurai are o calitate artistică indiscutabilă şi poate fi considerat un „must-see”. Ultima bătălie din film este făcută într-un mod caracteristic al filmelor de la Hollywood, cu momente încărcate emoțional. Se creează o dihotomie şarjând cu săbiile împotriva armelor de foc. Această mai are şi rolul de a polariza diferenţele ideologice. Realitate a fost diferită. Chiar dacă unele categorii de rebeli evitau utilizarea armelor de foc, în cea mai mare parte, inclusiv Saigo Takamori, corespondentul istoric al personajului din film Katsumoto, au folosit aceste arme aduse de occidentali, inclusiv 60 de piese de artilerie. Armata imperială a câştigat ultima bătălie de la Shiroyama mai mult datorită numărului, fără să existe o scenă ca şarja prezentată în film. Am crede că personajul  „Căpitanul Algren” este unul fictiv,însă se bazează pe viața unui militar de carieră pe nume Jules Brunet, cu care are similarităţi izbitoare, și este francez. Acesta fost adus în Japonia pentru a instrui soldaţii japonezi în folosirea artileriei înainte de rebeliunea Satsuma şi înaintea Restauraţiei Meiji. Filmul comprimă peste un deceniu de evenimente istorice în aproximativ două ore, schimbând şi o figură istorică franceză într-un personaj american. 

 

Cu toate că mişcările de genul acestor rebeliuni au eşuat, cultura samurailor a rămas şi a fost prezentă în atitudinea armatei japoneze, ieşind la iveală mai ales în Al Doilea Război Mondial. Ken Watanabe este absolut fascinant. Este natural în rol, este convingător și reușește să transmită emoție, iar distribuirea lui este în mod clar un atu al filmului. Billy Connolly, chiar dacă are un rol scurt, joacă din nou impecabil, demonstrând faptul ca este un actor polivalent, care interpretează cu aceeași ușurință roluri comice sau dramatice. Accentul sau scoțian nu vine decât să adauge un plus de pitoresc rolului de sergent dur. Trebuie să vă amintesc de scena în care cei doi protagonist discută despre război și aduc în discuție Bătălia de la Termopile. Vă recomand să fiți atenți la jocul actoricesc ce construiește o scenă genială din limbaj non-verbal.

 

Muzica îi aparține compozitorului Hans Florian Zimmer, despre care am mai scris. A câștigat un al doilea premiu al Academiei, de data asta pentru Dune (2022), acum câteva zile. Din anii 1980, Zimmer a compus muzică pentru peste 150 de filme. Printre lucrările sale se numără Regele Leu (pentru care a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună muzică originală în 1995), Gladiator, seria Pirații din Caraibe, trilogia Cavalerul Întunecat, Inception, Interstellar și Dunkirk. De precizat că Jules Brunet este personaj și într-un film coproducție asiatică Baragaki: Unbroken Samurai, film care prezintă o perspectivă a samurailor despre aceste lupte. L-am găsit când făceam o documentare despre militarul francez. Nu l-am văzut, chiar mai rău, nu îl găsesc pe nicăieri.

 

Cartea pe care o recomand este Soies et Lumières, L’Age d’or des échanges franco-japonais aparținând lui Christian Polak. O mare parte am citit-o în limba engleză, pentru că nu a fost tradusă în limba română. Este o carte reușită despre Japonia acelei perioade. Polak a  publicat despre misiunile militare franceze în Japonia de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea ( 1867–1868 , 1872–1880 , 1884–1889 și 1918–1919 ).

 

MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…