Marți, săptămâna aceasta am avut plăcerea să particip, pentru a doua oară, la o lansare de carte. Prietenul meu, Pompiliu Alexandru a lansat, la librăria Gnosis din Târgoviște, cartea sa cu titlul Theofilos. Am avut plăcerea de a o citi înainte de a ajunge la tipar. Nu am citit-o cu ochiul criticului, pentru că nu sunt in stare de așa ceva…
Cineva din audiență „a ridicat la fileu” două chestiuni care mi s-au părut imperios necesar să nu le trec cu vederea: titlul cărții și „supărarea” pe care ar putea să o dea cititorului, „supărare” in sensul pozitiv. Mai trebuie să menționez și concluzia autorului, comunicată nouă la momentul lansării volumului, aceea că teologia poate include sau cuprinde filosofia, pe când filosofia este doar o parte a teologiei. Bineînțeles că a insistat asupra faptului că cele două științe, aici utilizare din punct de vedere conceptual, trebuie analizate latto sensu.
Nu am să mă transform într-un jurnalist care transmite de la fata locului. Theophilos se poate traduce ca prieten al lui Dumnezeu sau, mai frumos, ca iubitor de Dumnezeu. A mai fost considerat și ca numele sau titlul onorific al persoanei căreia i se adresează Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor. Se crede că ambele lucrări au fost scrise de același autor și adesea s-a susținut că cele două cărți au fost inițial o singură lucrare unificată. Ambele au fost scrise într-o greacă rafinată, de tip Koinede. Este o limbă greacă elenistică, comună, specifică unui dialect alexandrin și considerată greaca biblică sau greaca Noului Testament.
Tradiția titlului onorific (academia) susține că Teofil nu era o persoană. Cuvântul în greacă înseamnă „prietenul lui Dumnezeu” și, astfel, atât Luca, cât și Faptele Apostolilor erau adresate oricui se potrivește cu această descriere. În această tradiție, publicul vizat al autorului, ca și în cazul tuturor celorlalte Evanghelii canonice, erau oamenii învățați (academicieni), dar fără nume, ai acelei epoci.
Adepții teoriei, pentru că este vorba de o persoană, au mai speculat că Luca i se adresează lui Theophilus ben Ananus. Acesta a fost Marele Preot al celui de-al Doilea Templu din Ierusalim între 37 și 41 d.Hr. conform Antichităților Evreilor lui Josephus. A fost membru al uneia dintre cele mai bogate și mai influente familii evreiești din provincia Iudaea în timpul secolului I. Cu o credință în creștere, dar încă neobișnuită, indică Marele Preot Teofil ca fiind persoana căreia i se adresează Evanghelia după Luca, dar Teofil este un nume destul de comun, încât există multe alte posibilități pentru destinatarul Evangheliei lui Luca și al Faptelor Apostolilor. În favoarea sa este faptul că în Luca Teofil este numit prin titlul Excelența Sa – kratiste (Prea Excelent), indicând că a deținut o funcție politică (mare preot) sub romani.
Citind cartea, cred că definiția pe care vrea Pompiliu Alexandru să o dea este mai caldă. Cred că el traduce acest cuvânt ca „aparținător al lui Dumnezeu” sau „cel care face parte din Dumnezeu”. Referitor la „tristețea cititorului”, cred că este tristețea căutătorului care știe că va rămâne fără timp. Scrierile au rolul de a explica mituri din filosofie sau din zona teologală pe care noi, cititorii neavizați, le-am înțeles greșit ori eronat. Iar lansarea de la Librăria Gnosis poate că nu este întâmplătoare. Oricum „gașca” de la Seara de Carte a fost acolo.
Multe de scris ar mai fi, dar vă las să citiți cartea, pentru că merită!
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
