Am avut mereu o pasiune pentru caligrafie, pentru că eu scriu destul de urât. Am fost pedepsit să copiez pe caiet special „ Piticul Cinabru”. Și l-am copiat. Astăzi vă scriu despre o carte pe care nu am citit-o în întregime și ce am citit din ea este lipsit de cronologie. Am citit cam 80%. Despre film vă scriu că de curând, am văzut această tehnică cinematografică într-un anime (despre care am scris) și simțeam că scenele îmi sunt cunoscute. Realitatea este că anime-ul a fost mai reușit pentru că nu era limitat de jocul actorilor umani .
Cântecul pernei sau Cartea pernei este o carte de observații și reflecții transferate pe hârtie de Sei Shōnagon, în timpul în care a fost doamnă de curte a împărătesei consoarte Teishi, în anii 990 și începutul anilor 1000, în Japonia perioadei Heian. Cartea a fost finalizată în anul 1002. Lucrarea este o colecție de eseuri, anecdote, poezii și pasaje descriptive care au puține legături între ele, cu excepția faptului că sunt idei și capricii ale lui Shōnagon, stimulate de momente din viața ei de zi cu zi. În ea, a inclus liste de tot felul, gânduri personale, evenimente interesante de la curte, poezie și câteva opinii despre contemporanii ei. Deși este în mare parte o lucrare personală, scrierea și abilitățile poetice ale lui Shōnagon o fac interesantă ca operă literară și este valoroasă ca document istoric .
Numele real al lui Sei Shōnagon nu este cunoscut. Era obiceiul, printre aristocrații din acele zile, să numească o doamnă de la curte cu o poreclă luată de la funcția la curte aparținând tatălui sau soțului ei. Sei derivă din numele de familie al tatălui ei „Kiyohara” (citirea nativă japoneză a primului caracter este kiyo, în timp ce citirea chino-japoneză este sei), în timp ce Shōnagon („consilier de stat mai mic”) se referă la un post guvernamental. Relația ei cu această poziție administrativă nu este cunoscută, totuși – nici tatăl ei, nici niciunul dintre cei doi soți ai ei nu au deținut un astfel de post. Se crede că nume real a fost Kiyohara Nagiko
La început a circulat la curte și timp de câteva sute de ani a existat în manuscrise scrise de mână. Tipărită pentru prima dată în secolul al XVII-lea, există în diferite versiuni: ordinea intrărilor este schimbată de scribi cu comentarii și pasaje adăugate, editate sau șterse. Patru variante principale ale textului sunt cunoscute de cercetătorii moderni.
Ecranizarea este din 1996 și are ca scenarist și regizor pe Peter Greenaway și este o combinație de dramă modernă întunecată cu teme și decoruri culturale chineze și japoneze idealizate, iar firul epic se concentrează pe pictura corporală. Rolul principal îl are actrița asiatică Vivian Wu în rolul lui Nagiko, un model japonez în căutare de plăcere și noi experiențe culturale de la diverși iubiți
Filmul este narat de Nagiko, un model născut în Japonia care locuiește în Hong Kong. Nagiko caută un iubit care să poată potrivi dorința ei de plăcere carnală cu admirația ei pentru poezie și caligrafie. Rădăcinile acestei obsesii se află în tinerețea ei din Kyoto, când tatăl ei îi scria personaje norocoase pe față. Tatăl lui Nagiko își sărbătorește ziua de naștere repovestind mitul creației japoneze și scriind pe pielea ei într-o caligrafie frumoasă, în timp ce mătușa ei citește o listă de „lucruri frumoase” din Cartea de perne a lui Sei Shōnagon. Mătușa lui Nagiko îi spune că atunci când va avea douăzeci și opt de ani, cartea oficială de observații va avea oficial 1000 de ani și că ea, Nagiko, va avea aceeași vârstă cu Sei Shōnagon când a scris cartea (pe lângă faptul că împărtășesc prenumele).
Ewan McGregor îi dă viață lui Jerome, cu mult talent și, de ce să nu recunoaștem, i se potrivesc astfel de roluri un pic mai ciudate. A fost prezentat în secțiunea Un Certain Regard la a 49-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes.
Spațiul dintre două ideograme descrie erotismul în cea mai pură formă; spațiile libere văzute de sus alcătuiesc un labirint de căutare prin rugăciune sau ritual. Finalul de cerneală din vârful pensulei este un început de metanoia. Nimic nu este trivial și cerneala îmbracă formă complexă, mesajul. Știți cum este vorba aia: „fiecare cu Kung Fu-ul lui!”
În loc de concluzie, vă las părerea criticului de film Andrew Johnston care a declarat că: „Majoritatea dispozitivelor vizuale ale lui Greenaway (titluri de cărți elaborate, imagini suprapuse) sunt folosite aici, dar însoțite de melodii U2 și muzică tradițională asiatică, în loc de o partitură de Michael Nyman, par mai proaspete și mai dinamice decât înainte. Actorii sunt obligați să se supună complet lui Greenaway, cu mențiunea că există performanță plină de rafinament a lui McGregor și a actorului japonez Yoshi Oida.
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
