TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Tabletă despre cărți…

Motto:

Mi-a spus că tomul lui se cheamă Cartea de Nisip, pentru că nici cartea, nici nisipul n-au început și nici sfârșit. – Jorge Luis Borges

   Tableta de astăzi este despre cărți, în general și despre relația mea cu ele, în particular. Am citit de la o vârstă fragedă, pentru simplul motiv că nu am avut o alternativă. Nu mi-a plăcut fotbalul. Nu îmi place să joc table. Pe vreme lui „răposatu” nu prea aveam multe de făcut seara și, de plictiseală, am început să citesc. Nu știu dacă am citit mult sau puțin, destul de repede am învățat să citesc cu adevărat, adică să îmi scriu câteva idei pe o foaie de hârtie ori pe un colț de pagină.

   În situațiile de criză de la școală, în perioada gimnaziului, ce am reținut din cărți m-a salvat.

Situația de criză este definită ca acea oră la care mă duceam fără să fi învățat ceva. Și se întâmpla des. Dar geografie și istorie, fizică și chimie învățasem citind Jules Verne. Istoria medievala a Franței de la Dumas… Și, tot de acolo, am înțeles noțiunea de feudalism. Și tot așa, trecând de la Sienkiewicz, până la Edmondo de Amicis.

   Dacă la profilul de Facebook aș trece ca sunt într-o relație  cu lecturile, aș scrie  că sunt   într-o relație complicată. De obicei, cumpăr mai multe cărți decât pot citi; totuși, nu am niciodată ce citi…  În afară de beletristică, sunt în căutare de cărți care să îmi ofere răspunsuri la întrebări pe care mi le pun la un moment dat și fac o obsesie din ele.

   Evident sufăr de o „boala” pe care japonezii au numit-o Tsundoku. Este acel comportament al unei persoane care cumpără mai multe cărți decât poate citi. „Mai rău”, relația mea ciudată cu cărțile a devenit cunoscută în exterior. De ziua mea, în mod constant, primesc cărți și „ceva bun de băut”. De curând, un prieten vechi mi-a cumpărat o carte pentru că știa că îmi plac mai mult decât bomboanele fondante, iar omul are cofetărie… Nu am putut să rămân dator și i-am cumpărat și eu o carte!

   Am liste cu cărți pe care le-aș cumpăra. Și după ce le cumpăr, să fiu sigur, le răsfoiesc un pic. Iar dacă citesc și găsesc o carte bună în subsolurile acesteia sau la final pe copertă, mai adaug o carte pe listă. Greu este când cartea a fost cumpărată din anticariat ori de pe internet, este mai veche, unele si bine „ciufulite”, deoarece acolo în subsoluri sunt citate cărți greu de găsit.

   Dar, dacă vorbim despre cărți, este binevenită menționarea cărții lui Umberto Eco, Memoria Vegetală. Mi-a plăcut pentru că ne aminteşte că omul este născut şi trăieşte sub semnul precarităţii: „Încă de pe vremea lui Adam, fiinţele umane manifestă două slăbiciuni; una de natură fizică şi una de natură psihică. Cea fizică se referă la faptul că mai devreme sau mai tîrziu, acestea mor; cea psihică la faptul că le pare rău că trebuie să moară. Neputînd-o împiedica pe cea fizică, încearcă să se revanşeze pe plan psihic, întrebîndu-se dacă există vreo formă de viaţă şi după moarte; răspunsul la această întrebare este dat de filosofie, de religiile fondate pe revelaţia divină şi de numeroasele credinţe mitice şi misterice”.

   Cartea are patru grupări eseistice. Prima se numește Despre bibliofilie. Historica este cea de-a doua, în care vorbește despre cărți celebre, puțin cunoscute publicului larg și ediții obscure cu număr mic de volume. Aceste eseuri sunt însoțite de o bibliografie, numai pentru ea „face” să cumperi cartea. Nebuni într-ale literaturii este parte a cărții care se ocupă de câteva curiozități literare, capodopere fără autor cunoscut și dă explicații semiotice textuale impuse de secolul 21. Heterotopii și falsificări este o culegere de mici eseuri cu amprentă S.F., spre exemplu „Ciuma Zdrenții”, o bacterie care face ravagii în lumea cărților în anul 2080 sau  „monologul interior al unui E-book”.

   Am să vă scriu un pic despre prima parte a acestei cărți…  Primul eseu al primei părți este Memoria vegetală. Îl consider, de departe, cel mai reușit și mai elocvent text din aceasta carte și poate unul din cele mai importante dintre toate câte a scris. Memoria vegetală pentru Eco sunt cărțile, care scrise pe un material vegetal (papirus, hârtie) sunt urmașele Memoriei minerale fabricată din lutul tăblițelor pline cu litere cuneiforme sau din bazoreliefurile ori inscripțiile pe stâncile din antichitatea timpurie. În ziua de astăzi, susține el, omenirea a terminat, într-un fel, un ciclu istoric, întorcându-se prin siliconul calculatoarelor la Memoria Minerală.  Primul  eseu se continuă cu Reflecții asupra bibliofiliei. Aici, Eco povestește    într-un fel puțin din modul în care privește cărțile, devenite pentru el „bătrânii tribului”, din perioadele orale ale omenirii; vorbește despre biblioteci, bibliofili, bibliomaniaci și biblionoclaști. Un ultim eseu al aceste prime părți este Observațiile unui colecționar, care se termină cu un discurs celebru (în lumea bibliofililor), ținut în 1345 de Richard de Bury (Richard Aungerville), considerat primul bibliofil, numit în cartea lui intitulata Philobiblion.

   În loc de concluzii…  Am să cumpăr cărți, cu speranța că voi avea la un moment dat suficient timp să le citesc; ultimele cărți cumpărate sunt Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Până nu se răcește cafeaua și Cheia teosofiei și un Tratat de dreptul muncii. Ultima carte primită este Panciantra (de la omul cu cofetăria). Citesc Tânărul Ioannis, de  Mika Waltari. Și tot am să cumpăr cărți…

 

Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la  „Carabella” târgovișteană,  e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…