Străbătând secolele, noul ciclu romanesc al lui Eric-Emmanuel Schmitt, proiectat în opt volume și inaugurat de Paradisuri pierdute, se arată a fi o poveste de dragoste nemuritoare, care sfidează timpul și, totodată, o amplă și amețitoare panoramă a istoriei umanității. Despre Paradisuri pierdute și începutul aventurii ce-l are ca protagonist pe Noam am mai scris. În Poarta cerului, al doilea volum al ciclului, poveste de dragoste nemuritoare și amplă panoramă a istoriei umanității, Schmitt reînvie complexa și strălucitoare lume mesopotamiană. Noam, protagonistul acestei povești, o caută pretutindeni pe Noura, iubita lui, iar pașii îl conduc spre Orient, în timpuri biblice. Ajunge în ciudatul oraș Babel, plin de forfotă și aventură, acolo unde un rege tiranic ar face orice pentru a-și vedea împlinit visul nebunesc, un turn care să ajungă la zei (sau poate mai mult), Noam descoperă, alături de noi prieteni, scrisul, arhitectura, astronomia, și reîntâlnește vechi dușmani. Noam își ia numele de Naram-Sin.
Naram-Sin a fost un conducător al Imperiului Akkadian , care a domnit c. 2254-2218 î.Hr. și a fost al treilea succesor și nepot al regelui Sargon de Akkad. Sub Naram-Sin, Imperiul și-a atins puterea maximă. El a fost primul rege din Mesopotamia despre care se știe că și-a revendicat divinitatea, luând titlul de „Zeul lui Akkad” și primul care a pretins titlul de „Rege al celor patru sferturi, Rege al Universului”. Naram-Sin a învins diversele triburi din nordul Munților Zagros, Taurus și Amanus, extinzându-și imperiul până la Marea Mediterană și Armenia. Lunga sa domnie este consemnată pe ani, fiecare având indicat cel puțin un eveniment. Lista regilor indică durata domniei sale de 56 de ani și sunt cel puțin 20 de ani, în atestările de piatră, care se referă la acțiuni militare împotriva diferitelor țări sau cetăți, cum ar fi Uruk și Subartu. Sunt ani se referă la lucrările sale de construcție la templele din Akkad, Nippur și Zabala. El a construit, de asemenea, centre administrative la Nagar și Ninive
Supunerea unor conducători sumerieni către Naram-Sin și, în general, către Imperiul Akkadian, este consemnată în inscripțiile sigiliilor conducătorilor sumerieni, cum ar fi Lugal-ushumgal, guvernator al Lagash („Shirpula”), c. 2230-2210 î.Hr. Sunt cunoscute mai multe inscripții ale lui Lugal-ushumgal, în special amprente pecete, care se referă la el ca guvernator al Lagașului și la acea vreme un vasal al lui Naram-Sin, precum și succesorul său Shar-kali-sharri. Unul dintre aceste sigilii proclamă:Naram-Sin, puternicul Dumnezeu al lui Agade, regele celor patru colțuri ale lumii, Lugalushumgal, scribul, ensi din Lagaș, este slujitorul tău.
Sigiliul lui Lugal-ushumgal ca vasal al lui Naram-sin.
Nimrod este celălalt personaj nemuritor și este, potrivit Cărților Genezei și a Cronicilor, fiul lui Cuș, un strănepot al lui Noe și rege în Shinar. Tradiții extra-biblice îl asociază pe Nimrod cu Turnul Babel și îl asociază cu conducătorul rebeliunii împotriva lui YHWH. Cartea Jubileurilor menționează numele de „Nebrod” (forma greacă a lui Nimrod) doar ca fiind tatăl lui Azurad, soția lui Eber și mama lui Peleg (8:7). Această relatare l-ar face, astfel, pe Nimrod un strămoș al lui Avraam și, prin urmare, al tuturor evreilor. .Cartea Jubileurilor, numită uneori Geneza Mică (Leptogeneza) este o lucrare religioasă evreiască antică de 50 de capitole (1.341 de versete), considerată canonică de Biserica Ortodoxă Etiopiană, precum și de Beta Israel (evreii etiopieni), unde este cunoscută cu titlul de Cartea diviziunii.
Cel de-al treilea personaj din carte este Avraam, pe care îl știm ca personaj biblic, este primul din cei trei patriarhi din Biblia ebraică sau din Vechiul Testament al creștinismului (după cronologii prezumtive – circa 2150 – 2000 î.Hr.) Etimologia populară biblică a onomasticului Avram, nume semitic timpuriu, dă semnificația „tatăl este înălțat” (Abram). Pentru Avraam tradiția biblică propune explicația „Av hamon goim” cu traducerea de „Tatăl multor neamuri”. Istoria lui Avraam a fost redată în diferite feluri, între acestea sunt trei mari paradigme: modul biografic (în sensul modern); citirea în baza celor 4 tradiții ale formării Pentateuhului; o citire globală, dar din perspectiva credinței. Figura lui Abraam ca „primul monoteist” este însemnată în toate cele trei tradiții religioase monoteiste, apărute în Orientul Apropiat: iudaism, creștinism și islam. De aceea, acestea se mai numesc religii avraamice. De aceea, vă recomand să citiți o altă perspectivă. Avraam-ul lui Schmitt este henoteist.
Henoteismul sau enoteismul (din greacă heis theos „un zeu”) este o formă de cult intermediară între politeism și monoteism, în care este venerată în mod special o singură divinitate, fără însă a nega existența altor divinități alături de ea. Aceste alte divinități sunt însă inferioare divinității principale, aspect pe care enoteismul îl subliniază în mod deosebit. În enoteism nu este exclusă însă posibilitatea ca celelalte divinități, chiar dacă inferioare celei principale, să devină obiectul unor forme de cult. Termenul a fost inventat de către Friedrich Wilhelm Schelling (1775–1854), pentru a descrie stadiul incipient al monoteismului, însă Max Müller (1823–1900), un filolog german și orientalist, este cel care a popularizat conceptul.
Povestea frumoasă cu personajul din Paradisuri pierdute se continua magistral. Aștept traducerea volumului 3…
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
