Motto: Problema cauzalității rămâne ne rezolvată pentru omul cartezian. Omul vitruvian rezolvă definitiv această problemă. Omul religios nu consideră că se află în fața unei probleme. – Biblioteca aurarului, Mihai Pătrășescu…
Una dintre cărțile cele mai reușite de anul asta aparține scriitorului constănțean Bogdan Boeru. Cartea are titlul Printre oameni și alte ființe bizare. Titlul își găsește justificarea în carte în cel puțin câteva scene. Povestea fantastică îl are în centru pe Ben Avădanei, profesor și cercetător, om cu unele însușiri și cunoștințe ce exced înțelegerii omului neavizat.Toate capitolele îl au ca personaj central sau acțiunea converge către el atunci când, aparent nu este atât de prezent cum ne-am așteptat.
Trebuie să vă fac o dezvăluire, autorul este un prieten al meu și am discutat îndelungat despre celălalt roman, Benedictiana. Am discutat la Târgoviște, împreună cu Pompiliu Alexandru, cu autorul la un pahar de vin despre personajele pe care le creează, despre inspirație și despre hard rock.
Revenind la roman și, fără să stric plăcerea de a-l citi și a-l descoperi, am să vă scriu câteva… hituri. Perspectiva din care scrie mi-a adus aminte de personajul Ferdinand Vanek, care este o creație emblematică a dramaturgului ceh Václav Havel. Mai mult decât atât, personajul este un alter-ego al autorului. Intelectualii autentici sau gânditorii aflați înainte vremurilor au fost mereu ostracizați de semeni. Cumva, pentru a te proteja de „prieteni”, așa cum ii definește Umberto Eco, mi se pare naturală abordarea. Chiar și tehnica literară vine și completează ca un argument de sine stătător afirmația de dinainte. Am să fiu un pic mai mult un speculant tributar faptului că am trăit cu fenomenul Star war și că am devenit mare fan. Dacă clubul G pare a fi o organizație onorabilă, de tipul cavalerilor Jedi, relația dintre călugărul – alchimist și tânărul ucenic seamănă cu povestea Lorzilor Sith. Din perspectiva psihologiei, ideea că Sith-ii acționează în diade (un Maestru și un Ucenic) reflectă mai multe principii psihologice fundamentale, iar pe multe le regăsim în carte sub o forma sau alta. Cred că cel mai important este transferul de cunoaștere și putere. Relația Maestru-Ucenic este un model de învățare ierarhică, unde puterea și cunoașterea sunt concentrate și transferate selectiv. Acest dinamism satisface nevoi psihologice profunde: maestrul își afirmă autoritatea și nemurirea simbolică prin influență, iar ucenicul caută validare și ascensiune.
În ceea ce priveşte slăbiciunea unei asemenea relații, eu cred că de fapt constituie un mecanism de apărare. Ideea de izolarea și vulnerabilitate, în contextul în care cititorul neavizat ar înțelege doar parțial conceptele sau povestea, devine un scut. Diada limitează expunerea la perspective externe, crescând riscul de dogmatism. Studiile arată că grupuri mici și izolate dezvoltă cogniții rigide și suspiciune față de exterior, însă grupurile din exterior au o tendința și mai mare de a ataca tot ce nu înțeleg.
Autorul a publicat pe Facebook o cronica de specialitate despre roman care pune problema unui concept numit: temerile-personaj. Corect, dar incomplet… Chiar dacă nu are vreo legătură cu intenția autorului, cred că romanul este o Fereastră Overton în modul autentic, dar, (încă un dar) nu este pentru cititorul de meme-uri pe rețele de socializare. Eu am găsit că cea mai „suculentă” tehnică literară este aceea prin care numele personajelor dau linia de evoluție a acestora. Fiecare este un ingredient spre piatra filosofală din acest roman. Adam nu este orice Adam, ci este Adam Kadmon. Acesta este un concept central în mistica evreiască cabalistică, reprezentând prima emanare spirituală după contractarea luminii infinite a lui Dumnezeu (Tzimtzum). Nu este identic cu Adamul fizic (Adam Ha-Rishon), ci este o entitate transcendentă: este lumină divină fără „vase” (recipiente), pur potențial, echivalent cu voința primordială a lui Dumnezeu de a crea universul. În psihicul uman, corespunde cu Yechidah—esența colectivă a sufletului. Thalos este un gigant mecanic din bronz din mitologia greacă. A fost creat de zeul Hefaistos la cererea lui Zeus, Thalos era gardianul insulei Creta, înconjurând coasta de trei ori pe zi pentru a o proteja pe prințesa Europa și a respinge invadatorii sau pirații, aruncând bolovani uriași la navele apropiate. Aș specula spunând că este un mic federalist, Thalos apărător al civilizației europene. Dar cel mai profund este Benone Avădanei. Simbolul numelui Benone poartă o încărcătură culturală, religioasă și emoțională profundă, reflectând o dualitate fascinantă între suferință și fericire. Însemnând, „Fiu al suferinței” (Benoni), numele derivă din ebraicul „Benoni”, menționat în Vechiul Testament ca numele dat de Rahela, înainte de a muri, fiului său (înainte de a muri) (făcând referire la durerea nașterii). Această variantă subliniază reziliența și supraviețuirea prin adversitate. Iar Avădanei înseamnă fiul văduvei. Să criptezi atât de mult simbol în numele personajului principal dintr-un roman este o alchimie literară.
Sunt multe de scris, dar ar însemna să stric plăcerea cititorului. Totuși, de menționat că autorul speculează cu talent legătura dintre Edgar Allan Poe și automaton; modul în care zugrăvește contextul politic al ultimilor ani, cu personaje pe care le veți recunoaște, corelațiile dintre filme și unele scene ne arată pasiunea lui pentru muzica de toate felurile.
În loc de concluzie, un citat: „…marginile unei cărţi nu sunt niciodată clar şi riguros trasate: dincolo de titlu, de primele rânduri şi de punctul final, mai presus de configuraţia sa internă şi de forma care îi conferă autonomie, ea se află prinsă într-un sistem de trimiteri la alte cărţi, la alte texte, la alte fraze: este un nod într-o reţea”.- Arheologia cunoașterii – Michel Foucault
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
