TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Portocala mecanică

Dacă poate să facă numai bine sau 

să facă doar rău, 

atunci el este o portocală mecanică – 

adică are aspectul unui organism încântător de culoare și suc, 

dar este de fapt doar o jucărie mecanică care trebuie să fie înfășurată de Dumnezeu sau de diavol.

 

   Dincolo de libertate și demnitate este o carte din 1971 a psihologului american B. F. Skinner în care acesta susține că fără credința înrădăcinată în liberul arbitru și autonomia morală a individului (pe care Skinner o numește „demnitate”), care împiedică perspectiva de a folosi metode științifice pentru a modifica comportamentul în scopul construirii unei societăți mai fericite și mai bine organizate, nu se poate trăi. Cartea a fost începută ca un răspuns la ideile lui Skinner. Este vorba de un roman științifico-fantastic, distopic, cu accente de comedie neagră, din 1962, scris de Anthony Burgess. Povestea are loc într-o societate din viitorul apropiat, care are o subcultură a tineretului de o violență extremă. Protagonistul adolescent, Alex, povestește exploatările sale violente și experiențele sale cu autoritățile statului care intenționează să-l reformeze. Cartea este parțial scrisă într-un argou fictiv cu influență rusă denumit „Nadsat” (de la sufixul în rusă pentru adolescent).

   Institutul American de Film scrie că Anthony Burgess a vândut drepturile de film ale romanului său pentru 500 de dolari SUA (echivalentul a 4.479 de dolari în 2021), la scurt timp după publicarea sa în 1962. 

   Malcolm McDowell are rolul principal. Pentru rol a fost nominalizat la Globul de Aur, Premiul Societății Naționale a Criticilor de Film și Premiul Cercului Criticilor de Film din New York. McDowell a fost ales pentru rolul lui Alex și. când a întrebat de ce a fost ales pentru acest rol, Kubrick i-a spus: „Puteți emana inteligență pe ecran” Întrebarea morală centrală a filmului este definiția „bunătății” și dacă are sens să folosim terapia aversiunii pentru a opri comportamentul imoral. Stanley Kubrick, scriind în Saturday Review, a descris filmul ca o satira socială care se ocupă de întrebarea dacă psihologia comportamentală și condiționarea psihologică sunt noi arme periculoase pe care un guvern totalitar le poate folosi pentru a impune controale vaste asupra cetățenilor și a-i transforma în puțin mai mult decât roboți. În mod similar, în fișa de producției a filmului, Kubrick a scris că este o poveste a mântuirii îndoielnice a unui adolescent delincvent prin terapia afecțiunilor reflexe. Este, în același timp, o prelegere curentă despre liberul arbitru.

   După terapia aversiunii, Alex se comportă ca un membru bun al societății, deși nu prin alegere. Bunătatea lui este involuntară. El a devenit portocaliul titular, organic pe dinafară, mecanic pe dinăuntru. După ce Alex a trecut prin tehnica Ludovico, capelanul critică noua sa atitudine ca fiind falsă, argumentând că adevărata bunătate trebuie să vină din interior. Acest lucru duce la tema abuzului de libertăți – personal, guvernamental, civil – de către Alex, cu două forțe politice aflate în conflict, Guvernul și Dizidenții, ambele manipulându-l pe Alex doar în scopurile lor politice. Povestea prezintă partidele „conservator” și „stânga” ca fiind la fel de demne de critică: scriitorul Frank Alexander, o victimă a lui Alex și a bandei sale, vrea să se răzbune împotriva lui Alex și îl vede ca un mijloc de a întoarce definitiv populația împotriva guvernului în exercițiu și a noului său regim. Domnul Alexander se teme de noul guvern; într-o conversație telefonică, el spune: „Recrutarea tinerilor brutali în poliție; propunând tehnici de condiționare debilitante și scăpatoare de voință… Oh, am mai văzut totul înainte în alte țări; capătul subțire al panei! Înainte de a ști unde ne aflăm, vom avea întregul aparat al totalitarismului” .

   Portocală mecanică a fost filmată, în mare parte, în locația metropolitană a Londrei și în apropierea casei de atunci a lui Kubrick din Barnet Lane, Elstree. Tema muzicală principală este un aranjament electronic al Muzicii pentru înmormântarea reginei Maria, a lui Henry Purcell. De asemenea, se regăsesc în coloana sonoră și două dintre Pompele și Marșurile circumstanțelor lui Edward Elgar.

   Alex este obsedat de Ludwig van Beethoven, în general, și de Simfonia a IX-a, în special, iar coloana sonoră include o versiune electronică aranjată special de Wendy Carlos din Scherzo și alte părți ale Simfoniei. Cu toate acestea, în ciuda acestei obsesii, coloana sonoră conține mai multă muzică de Rossini decât de Beethoven. Scena de sex în mișcare rapidă cu cele două fete, lupta cu încetinitorul dintre Alex și Droogs lui, lupta cu gașca lui Billy Boy, drumul către casa scriitorului, invazia lui Casa Cat Lady și scena în care Alex se uită în râu și se sinucide înainte de a fi abordat de cerșetor, sunt toate însoțite de uvertura lui Rossini la William Tell sau uvertura la The Thieving Magpie

   Burgess a avut sentimente amestecate cu privire la adaptarea cinematografică a romanului său, spunând public că îi iubește pe Malcolm McDowell și Michael Bates și consideră o chestie pozitivă folosirea muzicii. Chiar l-a lăudat ca fiind „strălucitor”, chiar atât de strălucit încât ar putea fi periculos. În ciuda acestui entuziasm, el era îngrijorat de faptul că îi lipsește capitolul final cu caracter moralizator al romanului. Această lacună a pus-o seama pe seama editorului său american și nu pe Kubrick. Toate edițiile americane ale romanului înainte de 1986 au omis capitolul final. Kubrick însuși a numit capitolul lipsă al cărții „un capitol suplimentar” și a susținut că nu a citit versiunea originală până când nu a terminat practic scenariul și că nu a luat niciodată în considerare utilizarea lui.

 

MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…