Eu îmi amintesc cu drag cum îmi citeau basme sau povești când eram foarte mic, iar apoi îmi amintesc plăcerea de a face cunoștință cu ele atunci când am învățat să citesc.
Eu îmi mai amintesc cu drag cum „tovarășa” educatoare ne ducea la teatru pentru copii, când veneau în turneu din București sau Ploiești. Trebuie să vă spun că „tovarășa” este doamna director Dăscălescu, tânără pensionară după o activitate impresionantă de 45 ani în învățământ.
Pe atunci nu m-am gândit la perspectiva pe care o am asupra basmelor, dar m-au ajutat mult.
V-ați gândit vreodată că este posibil ca basmele să ascundă multe simboluri și să reprezinte soluții de viață, nu doar morale sau moralizatoare? Albă ca Zăpada este binecunoscutul personaj folcloric de basm popular în multe țări europene, mai ales în versiunea culeasă de Frații Grimm în 1812: Albă ca zăpada și cei șapte pitici („Schneewittchen und die sieben Zwerge”). Povestea este a unei fetițe care s-a născut ca răspuns la dorința mamei ei de a avea o fetiță frumoasă, fiind descrisă în raport cu standardele vremii: fața albă ca zăpada, buzele roșii ca sângele, iar părul negru ca abanosul. Mama ei însă a murit la scurtă vreme. Frații Grimm au completat povestea, publicând versiunea finală în 1854.
Pe baza poveștii, au fost create multe filme și desene animate. Versiunea germană prezintă elemente devenite ubicuitare, precum oglinda fermecată, mărul otrăvit, prințul, sicriul de sticlă și cei șapte pitici. Am văzut de curând Oglindă, Oglinjoară cu Julia Roberts. Scena trecerii către camera secretă în care se găsește oglinda este genial creată. Succesiunea imaginilor este o adevărată ședința de psihanaliză.
Scria Galina Anițoi (Dr., conferențiar cercetător la Institutul de Filologie Română ,,Bogdan Petriceicu-Hașdeu” – Chișinău): „Conceptul de oglindă (mirror) și acțiunea de a oglindi (mirroring) sunt întâlnite în psihologie și în psihoterapie, în diverse școli sau orientări, de la cele cognitiviste la cele psihanalitice. De la Wallon la Lacan, stadiul oglinzii este fie expresia teoretică a momentului la care copilul își descoperă propriul corp, fie a descoperirii unui celălalt, părintele său, atunci când privește în oglindă. Jacques Lacan a descris stadiul oglinzii ca formator al funcției eului. Stadiul oglinzii nu este un simplu fenomen care apare în cursul dezvoltării copilului, el ilustrează natura conflictuală a relației duale. Eul se formează prin identificarea cu propria imagine.”
Una dintre primele întrebări pe care mi le-am pus a fost de ce Albă ca Zăpada, care avea un tată, n-a apărat-o de mama vitregă, cea care îi dorea moartea? Cât de orb putea să fie ca să nu vadă ce se întâmplă sub acoperișul lui? A trebuit să cresc și să-l descopăr pe Bruno Bettelheim. El mi-a explicat cum stau lucrurile, de fapt, și ce spune psihanaliza despre lucrul acesta și despre lumea basmelor. Multe explicații le-am găsit în Psihanaliza basmelor, carte al cărui autor este. Dar nu toate. Orice cititor observă că basmul Albă ca Zăpada este despre evoluție. Albă ca Zăpada nu are mamă în basm pentru că este momentul în viața reală în care tânăra se separă de părinți. Are nevoie să ia distanță, să realizeze că este un tot, fără ajutătoare și că, deși întâlnește obstacole, este pregătită să le înfrunte și să își descopere sinele.
Similară complexului lui Oedip la băieţi, competiţia de natură psihosexuală a unui copil (fată, în general) cu mama pentru posesia tatălui, cunoscută ca şi complexul Electra, poate fi normală până la un anumit punct. Depăşirea acestui complex este esenţială, altfel fetele se vor transforma în adolescente nesigure şi, mai apoi, în femei imature, cu o nevoie exacerbată de a primi atenţie din partea partenerului. Complexul Electra a primit această denumire după personajul mitologic de origine greacă Electra, care a pus la cale, împreună cu fratele ei, Orestes, o răzbunare împotriva mamei lor, Clytemnestra, şi a tatălui lor vitreg, Aegisthus, pentru asasinarea tatălui lor biologic, Agamemnon. Sigmund Freud crede că „personalitatea noastră şi modul în care ne raportăm la viaţa de relaţie ca adulţi se formează în prima parte a copilăriei. În funcţie de modul în care copilul în relaţie cu ambii părinţi este ajutat să depăşească anumite etape «conflictuale» ale dezvoltării sale, el va reuşi să se formeze armonios şi echilibrat.”
Deci, revenind la personajele din basm, mama vitregă nu este neapărat vitregă în sensul literal al cuvântului, ci poate fi mama naturală asupra căreia fiica aruncă anatema ca fiind vitregă și o personalizează în chip de mașteră care îi vrea răul fetei. Motivul este că aceasta încă nu și-a descoperit conexiunea cu propriul sine. Bruno spune că adesea copiii își văd părinții ca pe o personificare a răului, atunci când lucrurile nu le sunt pe plac. Albă ca Zăpada are nevoie de încercări, de trecere dincolo de limite, de neascultare, de revoltă pentru a evolua și pentru a deveni o tânără puternică. Nu degeaba basmul începe în copilăria fetei și se termină când aceasta își întâlnește prințul. Cam atât durează evoluția spre maturizare. Puțin câte puțin, în pași mici și salturi ce par enorme. Și despre prințul salvator se pot scrie multe, dar vă las și pe voi să vă puneți întrebări.
Primul film este din 1937, se numește Albă ca Zăpada și cei șapte pitici („Snow White and the Seven Dwarfs”) și este un film de animație, produs de Walt Disney și regizat de David Dodd Hand și nu cred că este cineva care să nu-l fi văzut de cel puțin trei ori. Cronologic urmează adaptarea basmului făcută de Michael Cohn, Albă ca zăpada, o poveste întunecată, în 1997, denumire originală Snow White: A Tale of Terror. Acesta este un film de televiziune A fost transmis inițial de canalul TV Showtime și în rolurile principale interpretează actorii Sigourney Weaver, Sam Neill și Monica Keena. Este un film mai dur, ce poate să îndeplinească și condițiile unui film dark. Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător (denumire originală Snow White and the Huntsman) este un film fantastic american din 2012, creat ca o nouă adaptare a basmului Albă ca Zăpada. Acesta are pe afiș o mulțime de nume cunoscute și, un detaliu simpatic, majoritatea celor care interpretează rolul de pitic, au o înălțime considerabilă. Kristen Stewart, Chris Hemsworth, Charlize Theron, Ian McShane, Bob Hoskins, Ray Winstone, Toby Jones sunt nume care împodobesc afișul cu distribuția acestei pelicule.
Mie, însă, mi-a plăcut mai mult Oglindă, Oglinjoară… A apărut tot în 2012, denumire originală Mirror Mirror. Filmul este regizat de Tarsem Singh și în rolurile principale interpretează actorii Lily Collins, Julia Roberts, Armie Hammer, Nathan Lane și Sean Bean. Varianta aceasta are acel ceva ce dă putere misterului, chiar dacă pe alocuri este o comedie. Modul de relaționare cu Oglinda, transformarea tatălui, iertarea mamei vitrege vin să aducă un plus poveștii. Cred că o combinație din cele trei filme are putea deveni o viziune interesantă. Muzica aparține lui Alan Menken, proprietar a două premii Oscar. A compus muzica pentru: Mica sirenă, Frumoasa și bestia, Aladdin și Pocahontas, Cocoșatul de la Notre Dame, Hercules, O fermă trăznită, The Shaggy Dog, Magie în Manhattan și, cel mai recent, O poveste încâlcită.
Variantele basmului sunt multe, ca și ecranizările, de aceea mă opresc doar la această perspectivă.
MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
