În săptămânile trecute am recitit seria Cavalerilo, împrumutându-le de la tata, după ce un prieten apropiat mi-a amintit de frumusețea cărților. Ioan Dan este autorul romanelor istorice: Curierul secret (1974), Cavalerii (1975), Taina cavalerilor (1976), Cavalerii ordinului Basarab (1977). Acestea sunt cărțile ce constituie seria Cavalerilor. Romanele încadrează într-un context istoric real câteva personaje imaginare, dar extrem de simpatice, care completează povestea. Personajele aduc un plus de picanterie istoriei reale și ne fac să fim mândri de istoria noastră trăită și la un alt nivel, nu doar cel al conducerii țării. Una dintre povești începe din momentul în care Mihai Viteazul a urcat pe tron și era extrem de bogat, dar la mai puțin de un an după încoronare a rămas sărac lipit. La început a fost privit ca un domnitor slab și supus turcilor, care nu va lupta niciodată pentru binele Țării Românești și mulți râvneau la tronul său. La puțin după împlinirea primului an de domnie, toate întrebările și-au aflat răspunsul și nimeni nu a mai avut curajul să-l numească laș pe Domnitorul Mihai.
Personajele principale poartă următoarele nume: Cae Indru, Chirilă Zece Cuțite, Ducu cel Iute și Costache Caravană. Ei sunt niște nume prost văzute la Curtea Transilvaniei, iar în spatele lor se ascund patru eroi ce trec drept tâlhari pentru o cauză în fața căreia importanța vieții lor pălește. Nimic nu le poate sta în cale și nimeni nu îi poate opri din drum, dacă trebuie să facă ceva, oricât de greu pare acel ceva, vor găsi o cale năstrușnică să-și ducă misiunea la bun sfârșit. Trebuie să strângă informații, să scape printre degetele oamenilor lui Sigismund Báthory și să antreneze armata domnitorului Mihai Viteazu. Mi se par niște personaje literare extrem de bine conturate, începând cu numele și terminând cu povestea de viață a fiecăruia.
Multe întâmplări neprevăzute îi leagă pe cei patru într-o prietenie care nu poate fi știrbită de lumea exterioară. Cinstea, curajul și priceperea înnobilează chipurile tinere și frumoase ale lui Cae, Ducu și Chirilă și atenuează urâțenia lui Costache Caravană. Nu ajungi niciodată să te plictisești pe parcursul romanelor din cauza evenimentelor care se succed și se contopesc dând naștere unei acțiuni complexe și atrăgătoare. De asemenea, te întrebi ce se ascunde în sufletele personajelor, în trecutul lor zbuciumat și încețoșat. Dar să nu îi uităm pe Sile Adormitu, Gălușca, Tufanel și Toroipan – vajnicele slugi ale eroilor noștri. Avem și noi muschetarii noștri cu slujitorii lor, nu doar francezii…
Partea cinematografică a tabletei nu este despre o ecranizare a vreunuia dintre romane. Este despre filmul lui Sergiu Nicolaescu, Nemuritorii. Acțiunea filmului are loc după zece ani de la uciderea lui Mihai Viteazul (1601), când un grup de viteji din fosta lui oaste, rătăciți prin diferite orașe ale Europei, hotărăsc să se îndrepte spre patrie, având cu ei o ladă și steagul celor trei țări românești unite (Moldova, Țara Românească și Transilvania). Veteranii fac față diverselor obstacole ivite in cale, lucrurile din ladă fiind râvnite atât de austrieci, cât și de unguri sau de turci. În final, foștii oșteni ai lui Mihai Viteazul ajung în țară și mor apărând cu vitejie prețiosul steag al Unirii. Amza Pellea, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu, Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Colea Răutu, Gheorghe Dinică, Gina Patrichi și Costel Băloiu (Pistruiatu) sunt actorii care dau viață personajelor principale.
Cristian Luis Vasilescu scria în cartea sa „Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională” că există o legătură între cei 13 „nemuritori” din film și cei 13 membri ai grupului condus de Alexandru (Ică) Tănase, care fuseseră parașutați în România în 1953. Totuși, scenariul filmului Nemuritorii este o adaptare cinematografică realizată de Sergiu Nicolaescu a scenariului „După furtună”, publicat în 1968 de Titus Popovici. Acest lucru este menționat pe genericul filmului. Nemuritorii este primul film la care Nicolaescu este autorul exclusiv al scenariului. Piesele muzicale incluse pe coloana sonoră a filmului au fost compuse de Tiberiu Olah și Nicu Covaci. Muzica compusă de Tiberiu Olah a fost preluată din filmul Mihai Viteazul. La propunerea inginerului de sunet Anușavan Salamanian, regizorul a fost de acord să fie folosite în film 3-4 melodii ale formației Phoenix, cu un total de 20 de minute. În varianta finală, pe coloana sonoră a filmului pot fi auzite piesele „Strunga”, „Mica Țiganiadă”- începutul, „Jocul timpului”, „Pseudo-Morgana” (1972) – reînregistrată, „Lasă, lasă!” (aici o variantă cu intercalări), „Cocoșii Negri” (needitată niciodată). În anul 1977, după plecarea în mod clandestin din țară a formației, cenzura a scos de pe genericul filmului numele „Phoenix”.
Cele două povești sunt reușite și aduc aminte cu umor, dar și cu aplomb, despre o perioadă istorică importantă.
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
