TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Napoleon

El face adevărata istorie a Revoluției franceze. Un om a refăcut ordinea naturală, punând parul pe haimanalele de pe uliță. Când a fost întrebat cum își explică intrarea armatelor sale în Țările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Franței se opinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Franței, ci ideile revoluționare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon. – PetreȚuțea

M-am dus să văd filmul la cinematograf, cum stă bine omului. Recunosc că îmi place mult să văd filmele la cinematograf și că, de fiecare dată când am ocazia, asta fac. M-am dus cu gașca și am găsit acolo, în sală, fără să ne vorbim înainte, mai mulți prieteni, dar și pe cel care îmi pune virgule în tabletă, pe tata.

Filmul este bun și merită văzut. Este bine realizat. Este vorba despre împăratul Napoleon văzut și din perspectiva omului Napoleon. Cred că este greu să rezumi viața tumultoasă a acestui personaj celebru în 160 de minute, mai ales că inițial s-a făcut un film de 5 ore din care s-a tăiat până la versiunea livrată nouă. Cum probabil deja știți, filmul este regizat și produs de Ridley Scott, după un scenariu scris de David Scarpa. Rolul lui Napoleon este interpretat de actorul Joaquin Phoenix, două nume ce au lângă ele câte un Premiu Oscar. Rupert Everett joacă genial rolul Ducelui de Wellington, iar Paul Rhys pe cel al ministrului Charles Maurice de Talleyrand.

Alături de acest film vă mai recomand și Waterloo. Acest film, din 1970,  regizat de Serghei Bondarciuk și produs de Dino De Laurentiis, este povestea evenimentelor preliminare și a Bătăliei de la Waterloo. Filmul este renumit pentru scenele elaborate de luptă. A fost realizat ca o coproducție între Uniunea Sovietică și Italia și a fost filmat în Ucraina. Rolurile principale sunt interpretate de Rod Steiger (Napoleon Bonaparte) și Christopher Plummer (ducele de Wellington). Alte vedete care apar în film sunt Jack Hawkins (generalului Thomas Picton), Virginia McKenna (ducesa de Richmond), Dan O’Herlihy (mareșalul Ney) și Orson Welles (Ludovic al XVIII-lea al Franței). Aici putem număra Oscarele…

Vă mai amintesc că există și o miniserie, din 2002, care a explorat viața lui Napoleon Bonaparte. A fost cea mai scumpă miniserie de televiziune din Europa de până atunci, producția sa costând echivalentul a 46.330.000 de dolari (USD). Miniseria a acoperit succesele și eșecurile militare ale lui Napoleon, inclusiv bătăliile de la Austerlitz, Eylau și Waterloo și retragerea din Rusia. De asemenea, a aprofundat viața personală a lui Napoleon: căsătoria și divorțul de Josephine de Beauharnais, căsătoria sa cu Marie Louise, ducesă de Parma și fiică a lui Francisc al II-lea, precum și aventurile sale cu Eleanore Denuelle și Marie Walewska. Seria se bazează pe biografia lui Max Gallo. Christian Clavier îl joacă pe Napoleon, îl cunoașteți din seriile Les Visiteurs și Astérix et Obélix. Frumoasa Isabella Rossellini o interpretează pe Joséphine. Gérard Depardieu dă viață ministrului de interne (poliție), Joseph Fouché. Minstrul de externe Talleyrand este jucat de John Malkovich. De altfel, această ecranizare este mai aproape de adevărul istoric decât filmul din 2023, dar să menționăm că miniseria a avut timpul necesar….

Seria de cărți cu Napoleon pe care o recomand este scrisă de Max Gallo și a apărut la Editura ALL în 2012-2013. Sunt 5 volume, fiecare un roman de sine stătător, toate compun o sagă. De asemenea, vă recomand și cărțile pe care eu le-am citit cu mai mult aplomb: Napoleon – Memorii, sunt două volume apărute la Editura Militară.

Toate cele ce s-au scris sau au fost aduse pe ecran despre acest personaj țin de următoarea poveste: Napoleon s-a născut în Corsica și s-a specializat ca ofițer de artilerie în Franța continentală. El a devenit cunoscut în timpul Primei Republici Franceze și a condus campanii reușite împotriva Primei și celei de-a Doua Coaliții, care luptau împotriva Franței. În 1799, a organizat o lovitură de stat și s-a proclamat Prim Consul, apoi, cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor. În primul deceniu al secolului al XIX-lea, a condus în luptă armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore europene și a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare. A menținut sfera de influență a Franței prin constituirea unor alianțe extensive și prin numirea prietenilor și membrilor familiei în calitate de conducători ai altor țări europene, sub forma unor state clientelare franceze. Familia corsicană Buonaparte își avea originile în mica nobilime italiană care emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea. Tatăl său, Nobile Carlo Buonaparte, un avocat, a fost numit reprezentantul Corsicii la curtea lui Ludovic al XVI-lea, în 1777. Influența dominantă în copilăria lui Napoleon a avut-o mama sa, Maria Letizia Ramolino, a cărei disciplină fermă a temperat un copil turbulent. Napoleon a fost botezat catolic cu puțin timp înainte de a împlini doi ani, la 21 iulie 1771 la Catedrala Ajaccio. Zi și noapte în mijlocul soldaților, era iubit și apreciat de aceștia, care în ziua atacului l-au urmat cu elan și, aplicând cu vigoare planul întocmit de el, au înfrânt trupele engleze, au eliberat orașul și au izgonit flota dușmană din zonă. Succesul bătăliei de la Toulon a creat o breșă în frontul coaliției dușmane și a adus micului căpitan gradul provizoriu de general; avea atunci vârsta de 24 de ani. Gradul său provizoriu de general de brigadă este confirmat și, la 26 decembrie 1793, el este însărcinat să inspecteze litoralul mediteranean de la Marsilia până la Nisa. Să nu uităm că este un reformator autentic și acest fapt nu a fost pe placul monarhiilor europene. Prioritățile lui Napoleon erau reorganizarea și stabilizarea noului regim, motiv pentru care prima măsură pe care acesta o ia este să elaboreze o nouă Constituție. În primul rând, Napoleon a căutat să evite acordarea de prea multe atribuții legislativului, pe care îl slăbește prin divizarea în mai multe organisme:Tribunat, Corp Legislativ, Consiliu de Stat și Senat. Cât despre Executiv, sub forma Consulatului, acesta ia forma unei conduceri teoretic colegiale

După ce a rezolvat chestiunea constituțională pentru funcționarea statului, Napoleon a trebuit să se ocupe de pacificarea Franței (existau regiuni cu diverse probleme) și de marea problemă financiară. În privința pacificării, vorbim de neutralizarea pozițiilor puternice deținute de regaliști în Vestul Franței, de fenomenul tâlhăriilor la drumul mare, care apăreau sub o formă acută în anumite zone în care autoritatea statului era precară. De asemenea, se va ocupa și de pacificarea religioasă, care era absolut necesară pentru a redresa politica religioasă a Revoluției. Mai precis, este vorba de constituția civilă a clerului, din 1790, prin care clerul era transformat într-o categorie de funcționari, iar bunurile bisericești puteau fi confiscate și vândute. Franța avea și importante probleme financiare, care datează încă din timpul Revoluției. Pentru a le rezolva, Napoleon îmbunătățește modalitatea de colectare a impozitelor impuse de Directorat. În 1804, este înființată instituția Perceptorului, reprezentant al statului care călătorește în localitățile franceze și cere cetățenilor îndeplinirea obligațiilor fiscale. Apoi, se încearcă o centralizare a impozitelor, inclusiv a celui funciar, prin introducerea cadastrului pentru evaluarea precisă a proprietăților funciare. Sunt introduse și noi impozite, pentru a putea susține efortul de război, astfel că, în timp, situația fiscală a Franței se ameliorează. La scurtă vreme după venirea la putere a lui Napoleon, la începutul lui 1800, este înființată Banca Franței, însă nu ca inițiativă de stat, ci ca inițiativă particulară, sub forma unei societăți pe acțiuni. Statul francez sprijină Banca, deși nu este acționar majoritar, și îi controlează strict politica, prin intermediului unui Regent numit de guvern. Trei ani mai târziu, se ia decizia unificării sistemului monetar. Apare astfel, în aprilie 1803, francul, moneda națională. Dar, cea mai cunoscută inițiativă modernizatoare a administrației napoleoniene din această perioadă a fost Codul Civil. Elaborat în patru ani și intrat în vigoare în 1804, sarcina acestui Cod Civil modern a fost de a reconstrui relațiile sociale într-o societate profund destructurată de anii Revoluției. Noul Cod Civil ia în considerare principiile revoluției Libertatea și Egalitatea și reorganizează legislația civilă prevăzând aproape toate situațiile posibile.

Ca idee, România a adoptat un Cod Civil bazat pe aceleași principii în timpul domniei lui Cuza și care a fost aplicabil până în vremea lui Băsescu. Pentru noi, pentru români, a mai lăsat ceva bun, ni l-a lăsat pe fiul său, Alexandre Walewski. Acesta a fost senator și ministru al afacerilor externe (1855-1860) pe timpul lui Napoleon al III-lea. În această calitate, el a fost promotorul, în cadrul Congresului de pace de la Paris, a Unirii Principatelor Dunărene sub un domnitor străin.

Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la  „Carabella” târgovișteană,  e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…