Un alt personaj care merită atenția noastră este Moartea. Pe autor l-a fascinat mult moartea și unele ipostaze ale ei. În Cartea cimitirului, abordează acest personaj, construind povestea unui băiat numit Nobody Owens care, după ce familia îi este ucisă de un om misterios, este adoptat și crescut de către ocupanții unui cimitir. Moartea a fost descrisă ca o figură antropomorfă sau ca un personaj fictiv în multe mitologii și culturi populare. Personificarea morții ca entitate vie, conștientă și sensibilă este legată de ideea morții și de ponderea sa istorică și filosofică considerabilă. În funcție de limbă, ea este fie un personaj feminin, fie masculin. Ea este adesea descrisă ca un schelet (sau un corp scheletic cu câteva resturi rare de piele pe unele oase), purtând uneori o haină și o pelerină mare cu glugă neagră.
În folclorul occidental modern, Moartea este în general descrisă ca un schelet purtând un halat, o rochie neagră cu glugă și, eventual, cu o coasă mare. Moartea este apoi cunoscută sub numele de „Grim Reaper”. Acest simbol de origine italiană este foarte prezent de-a lungul Evului Mediu și al Renașterii, în picturile apocaliptice și macabre, precum cel al lui Pieter Brueghel cel Bătrân (Triumful morții). Într-un moment în care Moartea Neagră se dezlănțuia, Secerătorul reprezenta o ființă înfricoșătoare care venise să-i apuce pe cei vii cu o lovitură de lamă. Alegoriile morții au fost repetate de multe ori în lucrări mai recente, în special legate de fantezie , cu același simbolism ca la originea lor.
Moartea a fost întotdeauna unul dintre cele mai venerate personaje din seria de benzi desenate a lui Neil Gaiman și pe bună dreptate. Ea este în contrast puternic cu omniprezentul Grim Reaper al culturii pop. În loc de o figură severă cu glugă, Moartea lui Gaiman este iubitoare și plină de viață. Este de-a dreptul înflăcărată și pozitivă, dar fără a fi enervantă sau nesinceră. Death of the Endless îi pasă cu adevărat de noi. Ea are compasiune autentică pentru toată lumea și ne întâmpină cu „un cuvânt bun și o față prietenoasă” mai degrabă decât cu privirea stoică a unui străin supranatural. Cine nu și-ar dori să o cunoască în loc de omologii ei tipici?
Performanța emoționantă a lui Kirby Howell-Baptiste din The Sandman a surprins pe deplin Moartea lui Gaiman, în special empatia și compasiunea ei. Dar nu aveam nevoie de o emisiune TV pentru a aprecia personajul. Ceea ce justifică această adaptare – și, la rândul său, conceptul de adaptări în întregime – este modul în care atât Howell-Baptiste, cât și spectacolul au adus noi elemente și o înțelegere comună a morții la viață. O mare parte din scenariul episodului a venit direct din benzi desenate, dar s-a extins și apare un dialog asupra sentimentelor Morții despre umanitate și despre modul în care își vede meseria de neinvidiat. Atât scrierea, cât și interpretarea au făcut acest lucru fără să se simtă ciudat. S-au simțit ca explorări naturale și extensii ale personajului și(ale) poveștii originale. Potrivit lui Gaiman, o mare parte din acest material nou, care a completat dialogul dintre Moarte și Sandman, provine dintr-o nuvelă despre moarte numită „Povestea de iarnă”. Chiar dacă oamenii se tem de Moarte și nu sunt întotdeauna pregătiți pentru „cadoul” ei, ea le dă, oricum fără mândrie, ego sau dispreț.
„Oamenii se simt la fel de încântați că s-au născut ca și cum ar fi făcut-o singuri”, a spus ea. Cu toate acestea, Moartea nu deține această aroganță împotriva nimănui. Primim tot ce are de oferit pentru că știe că de asta avem nevoie. Și ceea ce are ea de oferit este înțelegere, simpatie, bunătate, chiar și atunci când probabil că nu o merităm. Dar, dacă a muri este greu, a fi manifestarea morții este și mai greu. Noi murim o singură dată, dar ea va experimenta fiecare moarte de la începutul timpului până la sfârșit. Această responsabilitate era inevitabil asupra ei, la fel ca orice individ grijuliu. Chiar și o dată s-a gândit să-și abandoneze postul ca fratele ei, „cel risipitor”. Dar, apoi a adăugat o nouă profunzime emoțională pentru The Sandman ‘s Death. „Obișnuiam să cred că trebuie să fac asta singură”, i-a spus ea lui Morpheus. A ajuns să înțeleagă că până la urmă ea este acolo cu noi. „Eu le țin de mână și ei o țin pe a mea. Nu sunt singură când îmi fac treaba”, a spus ea.
MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
