Am revăzut filmul Mircea. Firul epic este compus din câteva momente semnificative de la sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), domnul Țării Românești: pregătirea luptei cu oastea otomană condusă de sultanul Mehmed I, supravegherea intrigilor boierilor care doreau să închine țara puterilor străine și îndrumarea educației nepotului preferat, Vlad. De asemenea, sunt prezentate sub formă de flash-back mai multe evenimente din perioada domniei voievodului muntean. Pentru a mă documenta despre acest film patriotic, am apelat la o carte pe care o am de la Maestrul meu în avocatură, domuul Lulu. Cartea am primit-o ca moștenire, după ce mentorul meu nu mai era printre noi. De fapt, este un dicționar de cinematografie, opera lui Tudor Caranfil și se numește Dicționar universal de filme.
Caranfil nu a apreciat mult filmul, considerându-l ușor pueril. Cred că a fost aspru în apreciere, pentru că filmul este destul de reușit, iar Sergiu Nicolaescu, care este regizor și actorul principal, reușește să surprindă unele momente istorice importante, dar trebuie apreciat și pentru că s-a opus cenzurii comuniste, chiar ceaușiste, cu consecințele de rigoare. Nicolaescu scria în carte sa, Viață, destin și film despre istoria acestui film. Premiera era programată să aibă loc la 5 iunie 1989, dar Nicolae Ceaușescu a cerut să fie făcute unele modificări la scenariu. Scenaristul Titus Popovici a modificat astfel 17 pagini (din scenariu). Regizorul se afla în Germania, acolo află că premiera a fost amânată din dispoziția soților Ceaușescu și i s-a cerut să vină la București, la 4 iunie, pentru a discuta modificările cerute. Supărat, regizorul a refuzat să vină în țară și a afirmat că el nu vrea să schimbe nimic la filmul Mircea, indiferent cine ar fi cel care i-ar cere aceasta. Revine în România abia la 15 iulie și i s-a reținut pașaportul încă de la graniță. Dacă vă mai amintiți, Nicolaescu a fost participant și lider al Revoluției din 1989 și în cartea sa povestește cum în timpul Revoluției a găsit în biroul lui Nicolae Ceaușescu, din sediul CC-ului, decupajul regizoral cu observații și o scrisoare a lui Titus Popovici către Ceaușescu, în care scenaristul explica diferențele între scenariul lui și filmul realizat. Tot el a modificat parțial scenariul lui Titus Popovici, adăugând replici rostite de Mircea cel Bătrân precum „Eu nu vreau să domnesc peste oameni în genunchi, mânjindu-le sufletele cu minciuna și înșelătoria, silindu-i să se supună și străinilor!”. Replica a rămas și după cenzură.
Acțiunea din film se petrece spre finalul domniei voievodului Mircea. Pe drumul spre curtea domnească, acesta îi povestește lui Vlăduț, nepotul său, mai multe episoade din istoria Țării Românești, inoculându-i copilului sentimentul patriotismului și al devotamentului față de propriul popor. El recunoaște că au murit prea mulți oameni pentru apărarea țării și încearcă să găsească o soluție de evitare a războiului.
Sunt câteva evenimente istorice pe care filmul le prezintă. Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk (Tamerlane sau Timur cel Șchiop) la Ankara, în vara lui 1402, este unul dintre evenimente. Această bătălie a deschis o perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca urmare, Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie împotriva turcilor. În 1404, Mircea a reușit să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului otoman și l-a ajutat, prin sprijin militar, pe Musa Celebi (fiul lui Baiazid I) să devină sultan (pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (în 1416 pe Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din). În anul 1409, Musa a venit în Țara Românească, fiind primit de Mircea. În anul următor, cu ajutor de la domnul român și de la despotul Serbiei, Ștefan Lazarevici, forțele lui Musa au învins pe cele ale fratelui său Soliman (Suleiman), ucis după ce fugise de pe câmpul de luptă. La 17 februarie 1411, Musa era proclamat sultan la Edirne (Adrianopol).
În film, scenaristul alege să prezinte doar partea din legendă conform căreia Timur cere fiilor lui Baiazid să-l scuipe pe acesta, în schimbul vieții lor, iar la final spune: cu un scuipat am împărțit in imperiu.
Un alt aspect istoric important este chiar spațiul unde se desfășoară acțiunea, Dobrogea. În 1388, în timpul conflictului dintre armatele otomane și cele creștine ale țarului, Mircea trimite trupe muntene care ocupă unele cetăți dobrogene, însă acțiunea acestora este respinsă de către otomani. După plecarea oștii turcești, în anul următor, Mircea reușește să cucerească toată Dobrogea, cu cetatea Silistrei. De ce este important acest aspect? Dobrogea revine turcilor după moartea lui Mircea și, până în 1877, rămâne acestora. Și în 1877 dacă nu era Kogălniceanu o primeau bulgarii.
Aceste două aspect arătă indirect politica externă a Tării Românești din acea perioadă și nu putem să nu sesizăm succesul. De menționat că părți din Dobrogea s-au aflat pentru scurt timp în componența Țării Românești, în timpul lui Vlad Țepeș (1462 – câteva luni) și a lui Mihai Viteazul (1599-1601).
Am găsit important că se discută în film despre conducerea voivodatului în asociere. Asocierea la domnie este o practică întâlnită în formele de guvernământ monarhice. Ea presupune că un monarh alege urmașul său prezumtiv, acordându-i formal atribuții semnificative în conducerea statului. Exemple pentru asocierea la domnie pot fi găsite de-a lungul istoriei în diferite state, precum Egiptul antic, Imperiul Roman, Imperiul Bizantin și țările române medievale. În țările române, asocierea la domnie a fost folosită de domni pentru a asigura stabilitatea și continuitatea conducerii, în contextul în care succesiunea era lipsită de reguli bine stabilite și atât urmașii legitimi, cât și bastarzii puteau emite pretenții la tron. Atât Basarab I, cât și Mircea cel Bătrân și-au asociat urmașii la tron, în timp ce alți domni fără copii și-au asociat frații. Mai mult, Mircea cel Bătrân a domnit în primii ani cu fratele său Dan.
Mi-a plăcut scena în care tânărul Vlad Țepeș judecă boierii pentru trădare. Ideea de a respecta prezumția de nevinovăție conturează modernitatea în gândire și introducerea unor precepte religioase în judecata laică. Prezumția de nevinovăție reprezintă o cutumă legală utilizată în majoritatea statelor civilizate, care implică o presupunere că o persoană este considerată ca fiind inocentă până la proba contrarie. Moise se adresează judecătorilor israeliţi în felul următor: „Să ascultaţi pe fraţii voştri şi să judecaţi drept pricina ce ar avea un om atât cu fratele lui, cât şi cu cel străin. Să nu părtiniţi la judecată, ci să ascultaţi şi pe cel mare şi pe cel mic”
Tableta de astăzi am scris-o din perspectiva profesorului de istorie a statului și a dreptului. Românii au avut un trecut demn de studiat…
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
