De vreo săptămână tot văd la televizor filme istorice. Cine știe, poate cineva vrea să educe tânăra generație sau să trezească sentimente patriotice pentru cei mai maturi. Astăzi, scriu câte ceva despre două filme și două cărți ce au ca principal filon de inspirație Revoluția de la 1848 și am să mă opresc la două personaje istorice pe care le găsesc fascinante. Sunt fascinante prin ceea ce au făcut, dar și prin ceea ce au scris.
La răscrucea marilor furtuni e este un film despre un grup de patrioţi români din Moldova și din Muntenia, care declanşează Revoluţia de la 1848 din dorinţa de a realiza emanciparea poporului și trecerea de la feudalismul de sorginte balcanică la capitalismul modern tipic țărilor apusene. Primele acțiuni revoluționare în Țările Române au avut loc în Moldova, dar au fost înăbușite rapid de poliția domnitorului Mihail Sturdza. Revoluționarii din Muntenia au învățat lecția, iar mișcarea revoluționară a avut acolo un oarecare succes prin cointeresarea țăranilor și meșteșugarilor. Vremurile nu au fost prielnice, dar evenimentele care au avut loc au creat un precedent istoric. Filmul a intenționat să evoce o epocă istorică de mare importanţă pentru români, insistând critic pe contextul istoric, pe entuziasmul marilor patrioți pașoptiști și pe erorile săvârșite. Este greu să cuprinzi evenimente de o asemenea amploare într-un singur film, de aceea acțiunea este sumară și cam grăbită. Scenaristul Petre Sălcudeanu a preferat să se concentreze mai mult pe confruntarea de idei între aripa radicală (Bălcescu) și cea conservatoare (Heliade) a mișcării revoluționare, cu potențial de a evolua către un conflict similar cu cel dintre Robespierre și Danton, din filmul lui Andrzej Wajda dedicat Revoluției Franceze. Dorința de a prezenta cât mai multă istorie într-un timp redus dăunează însă filmului în plan artistic, dar servește scopului didactic al realizatorilor: rememorarea unei epoci de avânt patriotic românesc care a determinat tranziția către un stat modern, unitar și independent și a readus în atenția publicului figurile luminoase ale unor personalități de seamă ale istoriei naționale. Într-o vreme în care lumea și-a pierdut obișnuința de a citi, vizionarea acestui film reprezintă o lecție de istorie utilă.
Realizat în același timp cu La răscrucea marilor furtuni (1980), Munţii în flăcări face parte din campania cinematografică de ecranizare a istoriei naționale, evocând participarea românească la Revoluția de la 1848-1849. Dacă primul film prezenta evenimentele din Țara Românească (primele acțiuni revoluționare în Țările Române au avut loc în Moldova, dar au fost înăbușite rapid de poliția domnitorului Mihail Sturdza), acest film relatează frământările revoluționare din Transilvania. Una dintre perspectivele poveștii este cea a liderului aripii conservatoare a revoluției și anume Ion Heliade Rădulescu. Acesta s-a născut la 6 ianuarie 1802, la Târgoviște. În primăvara anului 1848, când au izbucnit primele revoluții europene, Heliade a fost determinat să colaboreze cu Frăția, o societate secretă revoluționară, înființată la București de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Christian Tell și Alexandru G. Golescu în 1843 și a devenit membru în comitetul de conducere al acesteia. Este implicat în evenimentele de la 1848: a participat la redactarea, în cea mai mare parte, a Proclamației de la Islaz, împreună cu Nicolae Bălcescu, ce cuprindea revendicările pașoptiștilor în 22 de articole, sub deviza „Respect la proprietate. Respect la persoane”. Filmul este o oglindă a acestor evenimente.
Munţii în flăcări a intenționat să evoce o epocă istorică de mare importanţă pentru români, insistând critic pe contextul istoric, pe acțiunea revoluționară a marilor patrioți pașoptiști transilvăneni și pe erorile săvârșite atunci. Este greu să cuprinzi evenimente de o asemenea amploare într-un singur film, de aceea acțiunea este sumară și cam grăbită. Scenaristul Petre Sălcudeanu a preferat să se concentreze mai mult pe figura luminoasă a lui Avram Iancu și pe tratativele eșuate de unire a forțelor revoluționare române și maghiare. Reiese însă clar ideea cacealmalei politice concepută de marii sforari de la Viena, care au exploatat neînțelegerile istorice dintre români și maghiari, pentru a determina cele două oști revoluționare să se lupte între ele. Avram Iancu a fost liderul de fapt al Țării Moților în anul 1849, comandând armata românilor transilvăneni, în alianță cu armata austriacă, împotriva trupelor revoluționare ungare aflate sub conducerea lui Lajos Kossuth, iar filmul este despre această luptă. De menționat că rolul lui Avram Iancu este interpretat în ambele filme de Vlad Rădescu, iar rolul lui Nicolae Bălcescu de Cornel Ciupercescu. De altfel, rolul revoluționarului Bălcescu îi va urmări cariera artistică.
Prima carte pe care o recomand este Religiosul în opera lui Ion Heliade Rădulescu. Măști și sentimente este scrisă de Loredana Netedu și reprezintă un demers care vrea să ne convingă să face o lectură din perspectivă interdisciplinară și organică a scrierilor literare, istorice, memorialistice, dar mai ales filosofice ale unuia dintre fondatorii culturii române moderne. „Ruptura de Evul Mediu implică fie secularizarea mentalității, fie o nouă perspectivă asupra relației cu religiosul, cu divinitatea și cu autoritatea clericală. Religiozitatea medievală, sistem de structurare socială și morală, se remodelează în romantism și devine fior, cutremur, mister sau mască neoprofetică, o experiență personală pe care scriitorul o plasează de cele mai multe ori ostentativ în afara instituției.”
Despre Avram Iancu, Ioan-Aurel Pop, scria: „S-a stins din aceasta lume acum un secol și jumătate, dar spiritul lui străbate anii și va străbate multe secole de-acum înainte, cel puțin atât timp cât va exista poporul roman, fiindcă el este eroul național, așezat de mult în Panteonul românesc.”
Cea de a doua cartea pe care o recomand poartă titlul Avram Iancu. O viață de erou, iar autorul este Silviu Dragomir. Acesta scria, recomandând cartea, că „analizând viața lui Avram Iancu la lumina unei informații mai cuprinzătoare, istoria critică nu poate decât să confirme voința sa neînfrântă de a izbândi drepturile națiunei și dragostea nețărmurită față de poporul din munții cei mai săraci ai Ardealului. A fost reprezentantul cel mai de seamă al revoluției române și un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuți le-a făcut să strălucească peste veacuri, ca o pildă vie urmașilor iubitori de patrie și ca un izvor luminos de mândrie națională.”
De ce i-am ales pe cei doi? Pe unul pentru forța de cărturar autentic și pe celălalt pentru talentul militar ieșit din comun și pentru devotamentul față de neamul românesc cum puțini au făcut-o. Și trebuie să recunosc și pentru faptul că s-a făcut temut de dușmanii naturali ai acestui neam. Ioana Em. Petrescu scria în Dicționarul scriitorilor români că „ideile lui Heliade ca gânditor sunt în general voltairiene și francmasonice. Poetul are obsesia unicului în trinitate: Dumnezeu Tatăl este autoritatea supremă, Fiul este materia, Duhul sfânt, mintea universală. În sistemul filozofic al trinităților, creat de Heliade, principiul de alcătuire a universului îl constituie „delta sîntă” (versul lui Eminescu din Epigonii: „delta biblicelor sânte”) sau triunghiul sacru, formată dintr-o dualitate armonică și din rezultanta sau echilibrarea ei. Gama armoniei universale, zice Heliade, este formată din două trinități, una absolută, superioară și activă, iar alta inferioară și pasivă care, grafic, se pot reprezenta prin două triunghiuri sacre sau delte suprapuse. Prima trinitate absolută a divinității ar fi formată din Elohim-Spiritul-Materia, iar trinitatea inferioară ar fi Spiritul-Materia-Universul. (Elohim nume dat lui Dumnezeu în Vechiul Testament). Heliade aplică treimea la om, sub numele de treism, făcând un paralelism între macrocosm și terestrul Adam.” Acesta este unul dintre argumentele mele pentru a-l încadra ca unul dintre cei mai mari cărturari ai românilor. Și sunt multe! Avram Iancu, ca prefect al Legiunii Auraria Gemina, a câștigat toate bătăliile pe care le-a purtat, era rudă cu Horea și, prin puterea exemplului, a organizat prima forță militară autentică din Ardeal. Nu au avut curajul să îl aresteze cu adevărat mai mult de o zi. Atunci când chiar a fost acuzat de o infracțiune, pe timp de pace, a fost judecat de urgență la Sibiu pentru a-l achita. Ce a însemnat el pentru românii acelor vremuri? În dimineața zilei de 10 septembrie 1872, Avram Iancu a fost găsit mort, cu privirea încremenită spre cer, pe prispa brutăriei (azi muzeu) lui Ioan Stupină, zis Lieber, din Baia de Criș. Pentru a anunța moartea sa, clopotele au tras în munți timp de trei zile și trei nopți. Peste 4.000 de persoane, după alte surse 10.000, au participat la înmormântare. Moții au sosit din Vidra de Sus încă din data de 11 septembrie, pentru a-l priveghea. Înmormântarea a avut loc sub Gorunul lui Horea din curtea bisericii ortodoxe din Țebea, după dorința lui Avram Iancu. Ceremonialul funebru a început la ora 14, în 13 septembrie, în Baia de Criș, apoi convoiul, care se întindea pe mai mult de 2 kilometri, a pornit spre Țebea. Pe tot parcursul s-a cântat „Marșul lui Iancu” și „Deșteaptă-te, române!”. Când primii oameni intrau în Țebea, ultimii din coloană abia porneau din Baia de Criș. Și erau doar 3 milioane de români..
Asta a însemnat!
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
