Pentru mine, libertatea de conștiință, cea de gândire și cea de exprimare sunt extrem de importante. Pompiliu Alexandru, „colegul” de Gazetă, m-a provocat, fără ca el să știe, să schimb tableta pe care o aveam pregătită cu una nou-nouță, scoasă din cutie. De obicei scriu, citesc, rescriu, îmi pun întrebări și încerc să fiu critic, dar întotdeauna fără să mă grăbesc. Este miercuri și mâine trebuie să predau textul meu săptămânal și nu am decât întrebări la care să dau răspuns prin tabletă.
Astăzi am ales să vorbim despre un altfel de jurnalism și despre satira politică așa cum a văzut-o Hunter S. Thompson în Jurnalul romului. Ecranizarea romanului a avut numele de Jurnalul unui băutor de rom, The Rum Diary. Autorul romanului a fost un jurnalist și autor american, fondatorul mișcării de jurnalism gonzo. Jurnalismul gonzo este un stil de jurnalism care este scris fără pretenții de obiectivitate, incluzând adesea reporterul ca parte a poveștii. Este un stil energic de scriere participativă la persoana întâi, în care autorul este protagonist și își extrage puterea dintr-o combinație de critică socială și auto-satiră. Jurnalismul gonzo implică o abordare a subiectului prin raportarea la experiențele și emoțiile personale, ce este în contrast cu jurnalismul tradițional, care favorizează un stil obiectiv și se bazează pe fapte sau citate care pot fi verificate de terți. Jurnalismul gonzo nu ține cont de produsul jurnalistic editat, favorizat de mass-media din ziare și se străduiește să adopte o abordare mai personală. Utilizarea sarcasmului, a umorului și a exagerării este specifică (https://totallygonzo.org).
„The Rum Diary” ar fi zăcut mult timp pierdut în subsolul casei lui Hunter S. Thompson, dacă nu ar fi fost Johnny Depp care să-l descopere în timpul unei vizite acolo. „Împreună cu Thompson am descoperit aproape din greşeală romanul. Ne aflam în casa lui din Woody Creek, la subsol, într-o încăpere căreia i se spunea „Camera de război”, pentru că era ticsită de tot felul de cutii pline de lucruri. Am vrut să văd ce e în ele, aşa că am început să le dau jos, şi am dat peste ceva care se numea „The Rum Diary”. Thompson s-a entuziasmat: „Doamne, am scris asta în 1959, hai să vedem cum e.”(mai multe detalii am găsit pe Cinemagia) Colaborarea dintre cei doi era dublată de o prietenie trainică în ciuda diferenței de vârstă. Johnny Depp jucase în rolul principal al filmului Spaimă și scârbă în Las Vegas (în engleză Fear and Loathing in Las Vegas) o fantezie-comedie produsă în 1998 și care este o adaptare a romanului cu același nume scris de Hunter S. Thompson în 1971. Cartea și filmul au o tentă auto-biografică, multe dintre scene fiind inspirate din viața lui Hunter. Un scriitor care nu a publicat încă ceva, acceptă un post de jurnalist la un ziar american din Puerto Rico. Aici experimentează specialităţile locale de rom şi de droguri și îşi găseşte adevărata inspiraţie. Scenariul plin de culoare este o satiră politică, peisajele sunt de vis, Johnny Depp se dovedește extrem de potrivit pentru acest rol. Povestea este cea a lui Paul Kemp și este despre viaţa în Puerto Rico, evidențiind prăpastia dintre oamenii bogaţi şi populația locală săracă și cu drepturile atât de limitate, încât nu mai au acces nici măcar la plajă. Cu băuturile şi halucinogenele locale şi cu practicile voodoo scoate la lumină adevărul despre un paradis tropical în care sunt acceptaţi doar cei ce au bani. Realitatea este că filmul se adresează cinefililor cu un grad minim de cultură. Nu pot să nu povestesc că personajele principale nu aveau televizor, iar scena în care se uită la vecini, prin geamul larg deschis, la dezbaterea dintre Kennedy și Nixon, care a fost prima dezbatere electorală televizată din istorie, este genială. Replicile, modul în care stau în scaune, binoclul prin care privesc cu rândul sau șansa că vecina era surdă definesc, din punctul meu de vedere, ideea de jurnalism gonzo, jurnalism de bună credință, făcut cu suflet și fără menajamente. Filmul este o satiră și, dacă nu vă plac filmele mai serioase, pelicula abundă în bancuri bune. Aaron Eckhart îl interpretează pe afaceristul Hal Sanderson care dorea un resort în mijlocul unei rezevații naturale. Giovanni Ribisi face și el un rol magistral. Joacă rolul unui sociopat, „consumator” serios de rom, dar inteligent și cu opinii foarte bine argumentate și pasiuni ciudate. Pe Amber Heard o găsim în rolul Chenault, frumusețea de care se îndrăgostesc unii dintre bărbații din film. În timpul filmărilor a început o poveste de dragoste cu Johnny Depp, cu care se și căsătorește ulterior, însă mai celebru este divorțul, prin poveștile de violență conjugală pe care actrița le-a adus în atenția presei de scandal.
La un film cu o așa poveste și așa decoruri trebuia și o coloană sonoră pe măsură. Christopher Young, autorul muzicii, este un compozitor de excepție, cu multe colaborări cu Ramin Djawadi (Urzeala tronurilor) și cu Daniel Elfman (Good Will Hunting, Men in Black, Fifty Shades of Grey, The Nightmare Before Christmas, Desperate Housewives și The Simpsons) și este deținătorul unui premiu Globul de Aur. Thompson a murit în 2005, prea devreme pentru a vedea cartea ajunsă pe marele ecran. Graham King spune: „Filmul e un tribut adus lui Hunter. A fost extraordinar că mi s-a oferit ocazia de a lucra pe un material de-al său şi cine era mai potrivit pentru acest film, decât Johnny Depp?” Depp e fan al regizorului Bruce Robinson de mult timp şi l-a abordat prima dată pentru ecranizarea unei alte cărţi de-a lui Thompson. „L-am cunoscut pe Johnny Depp acum douăzeci de ani, cu ocazia unui alt film de-al meu, Withnail & I”, îşi aduce aminte Robinson. „Ne-am întâlnit la Londra şi m-a întrebat dacă nu vreau să regizez „Fear and Loathing in Las Vegas”. Pe atunci decisesem să nu mai regizez decât după un scenariu scris de mine, însă era prea târziu, căci scenariul fusese deja scris.” Depp era hotărît să facă să se întîlnească spiritul creativ al lui Thompson cu cel al lui Robinson. Thompson a fost şi el entuziasmat ca acesta să regizeze filmul, iar Graham Green le-a împărtăşit părerea: „Withnail & Ii e unul din filmele noastre favorite. Ştiam că Bruce şi Johnny aveau să facă o echipă magică.”
Vă recomand, măcar să vedeți filmul, care este despre libertatea de exprimare și despre rolul presei de bună credință în societate și în viața politică.
MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
