TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Frankenstein

„Doar monștrii se joacă de-a Dumnezeu…”

   Tableta de astăzi am să o încep cu perspectiva cinematografică, pentru ca aceasta m-a făcut să scriu. Filmul este al genialului Guillermo del Toro.

   Del Toro, într-unul dintre interviurile pe care le-a dat în ultimul timp, spunea despre inspirația sa care a contribuit la realizarea filmului: „A fost o religie pentru mine. Încă de când eram copil, am fost crescut foarte catholic, nu i-am înțeles niciodată pe deplin pe sfinți. Și apoi, când l-am văzut pe Boris Karloff pe ecran, am înțeles cum arată un sfânt sau un mesia. Așa că am urmărit creatura de când eram copil și am așteptat întotdeauna ca filmul să fie realizat în condițiile potrivite, atât din punct de vedere creativ, cât și în ceea ce privește atingerea amplorii de care aveam nevoie pentru a-l face diferit, pentru a-l face la o scară la care să poți reconstrui întreaga lume.” El recunoaște că o influență majoră a avut-o adaptarea lui James Whale, din 1931. Acest film a constituit și o sursă de inspirație pentru structura filmului din 2025. Evident că s-a inspirat și din continuarea făcută în 1935, Mireasa lui Frankenstein. Del Toro a menționat, de asemenea, Rebecca (1940) de Alfred Hitchcock, Wuthering Heights (1939) de William Wyler, Dragonwyck (1946) de Joseph L. Mankiewicz și Uncle Silas (1947) de Charles Frank printre sursele de inspirație și că în aceste filme a găsit elemente care l-au influențat în ultima aventură cinematografică. În timpul unui eveniment organizat de Netflix, la Los Angeles, primele secvențe din film au fost prezentate pe muzica compozitorului polonez Wojciech Kilar, pentru filmul din 1992 al lui Francis Ford Coppola, Bram Stoker’s Dracula.

   Alegerea actorilor este magistrală. Prezența lui Oscar Isaac este unul dintre marile câștiguri în contextul cinematografic deosebit de complex și este completat de Christoph Waltz în rolul lui Heinrich Harlander. Decorurile sunt personaje în sine, vin să completeze trăirile personajelor principale, iar tehnicile cinematografiei moderne creează scene care doar în cuvintele dintr-o carte ar putea fi descrise.

   În ianuarie 2025, s-a anunțat că Alexandre Desplat, care a lucrat anterior cu del Toro la The Shape of Water (2017) și Pinocchio (2022), va compune coloana sonoră pentru Frankenstein. La evenimentul promoțional de la Cannes, din mai 2025, Desplat a remarcat că filmele lui del Toro vor fi lirice, la fel ca și muzica, ceea ce însemna că va scrie o coloană sonoră emoționantă peste muzică horror. El a considerat această adaptare drept „a treia mișcare a tripticului”, numind-o un „adagio lung cu un poco a poco crescendo”. Deși del Toro a vrut să arate creatura având o violență mortală mai mare, dar cu multă putere fizică, el l-a insistat pe Desplat să-i caute fragilitatea și suferința muzicală, numindu-l o creatură „delicată”, în ciuda brutalității și a abilității monstruoase, datorită naturii sale sensibile. Desplat a recunoscut, în continuare, că publicului i-ar plăcea această creatură.

   Utilizarea de către Del Toro în film a  „Paradisului pierdut” al lui Milton, a fost remarcată pentru că vine și adaugă la tema de bază și ridică nivelul poveștii dincolo de horror-ul convențional. Interpretările lui Oscar Isaac în rolul lui Victor și ale lui Jacob Elordi în rolul Creaturii au fost evidențiate pentru rezonanța lor emoțională și expresivitatea fizică, portretizarea lui Elordi fiind lăudată pentru surprinderea inocenței și suferinței în evoluție a Creaturii. Designul vizual și auditiv al filmului – paleta de culori, decorurile atmosferice și coloana sonoră a lui Alexandre Desplat – a fost, de asemenea, subliniat ca fiind esențial pentru impactul său. De remarcat că există o refacere a cronologiei romanului și că momente narative sunt simplificate, dar aceste schimbări susțin obiectivele tematice ale narațiunii

   Cartea este scrisă de Mary Shelley. Cu titlu informativ vă spun că aproape trei decenii înainte ca Mary Shelley să scrie Frankenstein, un autor francez, Nogaret, a publicat în 1790 povestirea Le Miroir. În centrul acestei narațiuni se află un doctor pe nume Wak-wik-vauk-on-son-frankénsteïn, care reușește să aducă la viață un automat. O coincidență remarcabilă de nume și temă? Spre deosebire de creatura tragică a lui Shelley, automatul lui Nogaret era inițial un simbol al speranței. Povestea a apărut într-o fază optimistă a Revoluției Franceze, reflectând puternica încredere în progresul tehnologic și geniul uman. Era un „om artificial” la scară naturală, creat pentru a servi „noului rege îmbunătățit”, ilustrând legătura dintre inovație și idealurile politice ale Iluminismului.

   Este fascinant să vedem cum ideile despre viața artificială și limitele științei explorate în Frankenstein aveau deja rădăcini adânci în literatura europeană, o adevărată călătorie în timp a imaginației. Povestea lui Frankenstein este mult mai mult decât un roman gotic. Este o mitopoieză modernă, un mit reactivat în epoca științei. Dacă ar trebui să îl așez într-o familie de mituri, el nu aparține doar unuia, ci este punctul de intersecție dintre mai multe arhetipuri fundamentale. Mary Shelley pune chiar subtitlul: „Frankenstein, sau Noul Prometeu”. Chiar autoarea ne dă primul mit din care s-a inspirat, mitul lui Prometeus. Prometeu este personajul din mitologia greacă  care fură focul  de la zei. Acest foc este simbolic cunoașterea, tehnica, puterea creației. Frankenstein „fură” secretul vieții. Ambii se cred demiurgi independenți, dar descoperă că lumea nu permite asta fără preț, chiar dacă reușesc să creeze ceva dincolo de limitele speciei lor.

   Mie îmi place să asociez poveste din romanului lui Mary Shelley cu mitul Golemului; golemul este o creație magică creația care scapă de sub control. În tradiția cabalistică, rabinul Loew creează Golemul din lut și apoi se întoarce împotriva lui. Există un paralelism între cele două povești . În ambele este vorba despre o ființă artificială animată prin știință sacră, care nu are identitate, doar forță și cere sens, iar la final creatorul devine prizonierul a ceea ce a făcut. Vă recomand să citiți și romanul lui Gustav Meyrink, Golem.

   Cumva cred că pe aici îți are și locul mitul lui Pygmalion un pic inversat. Dacă în mitologie Pygmalion creează femeia ideală ca statuie, iar statuia prinde viață și îl obligă să îi recunoască umanitatea, la Shelley, creatura cere iubire, sens, acceptare. Ba chiar mai mult cere statut ontologic: „Sunt și eu om?”

   Sunt multe de scris sau de comentat, dar am să mă opresc aici. Vedeți filmul și citiți cartea, gândindu-vă că Mary Shelley a pierdut trei copii până să scrie despre Frankenstein…

 

Marius MIHĂLĂCHIOIU  este absolvent de Drept, a învățat la  „Carabella” târgovișteană,  e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…