Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. (Ioan 8, 32)
De curând am văzut pe Netfix un film care a fost ca un duș rece pentru mine. Pot spune chiar mai mult, pentru că acest film reușește să ne facă să ne amintim despre cât de urâtă este natura umană. Filmul se numește Între chin și amin.
Cartea pe care o supun atenției cititorilor mei este Fenomenul Pitești scrisă de Virgil Ierunca. Prima data a apărut la Paris în 1981, fiind publicată în exil. În România, cartea apare la Editura Humanitas abia în 1990 și este reeditată în 2007. Volumul a făcut obiectul unei analize deosebit de serioase și de critice la adresa acestei aberații umane la o Seară de Carte, în cadrul Bibliotecii Județene. Atunci mi-a fost greu să scriu ceva despre subiect, dar filmul m-a inspirat. Nu am să vă descriu multe din carte sau film. Nici nu este ușor. Am să vă prezint fenomenul și operele literare care l-au descris.
Revista Historia definea „Fenomenul Pitești” ca un experiment de reeducare ce a constat în distrugerea psihică a individului. Această „operațiune” a început în 1949, la închisoarea de la Pitești. Securitatea a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko. Experimentul a încetat în anul 1952. Ideea îi aparţine pedagogului sovietic Makarenko (1888–1939), specialist în delincvenţa juvenilă şi partizan al reeducării deţinuţilor tineri cu ajutorul deţinuţilor mai vechi, aflaţi pe calea cea bună, dar făcând parte din aceeaşi clasă de vârstă. Conceptual, presupunea reeducarea tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin eradicarea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, supusă noului regim. Deținutul trebuia să se „vindece” după eliberare, urmând a-și însuși un comportament adecvat. S-a considerat că acest plan va fi posibil doar cu ajutorul torturii neîntrerupte și a sistemului torționar, când cel ce tortura stătea în aceeași celulă cu victima, până la îndeplinirea obiectivului propus. Suferința continuă făcea ca deținutul să își piardă personalitatea și demnitatea umană, ajungând la slăbiciune interioară, fapt ce favoriza implementarea în psihicul deținutului a unei conştiinţe sociale tipic comuniste. Astfel, tortura deţinuţilor era un mijloc, și nu un scop. Prin denunțare, datorită torturii neîntrerupte, cei chinuiți ofereau și numele altor așa-ziși „colaboratori” ai fostelor partide, mai ales ai Gărzii de Fier. Astfel, cei denunțați erau arestați la rândul lor de către Securitate și trimiși la Pitești, pentru reeducare. O parte din deținuți deveneau din victime „călăi” (torționari).
În acea perioadă, șeful Securității era cunoscutul Nikolski, acesta fiind sprijinit de colonelul Dulgheru și colonelul Sepeanu. La penitenciarul din Pitești, director era căpitanul Dumitrescu Alexandru. Acesta va fi transferat la închisoarea de la Mărgineni, imediat după ce va lua sfârșit experimentul de la Pitești. Mâna dreaptă a căpitanului Dumitrescu era locotenentul Marina, un comunist convins ce împărtășea idei anticreștine. Printre gardieni, care la rândul lor fuseseră foști deținuți, cel mai de seamă a fost Eugen Țurcanu. Acesta a făcut parte din Frățiile de Cruce ale legionarilor, în perioada anilor 1940-1941, urmând a părăsi Mișcarea Legionară după rebeliunea din ianuarie 1941 și a se înscrie în Partidul Comunist Român. Mai târziu, Țurcanu va deveni membru în Biroul Județean de Partid din Iași.
Majoritatea deținuților din penitenciarul de la Pitești erau legionari. Alături de ei se găseau și naţional-ţărănişti, liberali sau evrei sioniști ce fuseseră reținuți de către Securitate. Membrii O.D.C.C. (Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste), în frunte cu Țurcanu, vor fi judecați și condamnați la moarte pentru torturile acestora față de prizonieri. Acest proces a fost secret, la el neputând participa decât organele comuniste. Printre deținuți se găsesc persoane precum Alexandru Todea, Dumitru Bordeianu, Corneliu Coposu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Eugen Măgirescu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Constantin Oprişan, Mihai Iosub, Ioan Pintilie sau preotul Roman Braga.
Nici măcar în Gulagurile sovietice nu vom întâlni asemenea metode. Singurul stat unde vom putea observa procese similare de reeducare va fi China Maoistă, unde există un experiment asemănător în închisorile de la Pekin. Acolo, toți deținuții erau reeducați printr-un proces similar, urmând a deveni comuniști convinși. La Pitești și Pekin, sistemul de reeducare avea aceleași planuri, și anume transformarea deținuților în torționari și folosirea lor împotriva altor deținuți, până la atingerea scopului propus: reeducarea în spiritul comunist. Fenomenul Pitești va depăși în oroare, și nu în durată, reeducarea maoistă din închisorile de la Pekin.
ÎNTRE CHIN ȘI AMIN este un film de Toma Enache, iar scenariști sunt, pe lângă regizor, Elena Enache și Eugen Cojocariu. Constantin Cotimanis și Ion Dichiseanu sunt singurii actori cunoscuți mie din „vechea gardă”, ceilalți sunt tineri și foarte talentați.
Pe scurt, povestea arată așa: protagonistul, arestat în ajunul căsătoriei, împreună cu fratele său, sub niște acuzații neclare, este aruncat în sistemul penitenciar al României anilor 1950 și supus la ceea ce rămâne în istorie ca „experimentul Pitești”. Filmul este o cronică corectă a perioadei: drama de la Pitești, unul dintre cele mai sinistre întruchipări ale represiunii comuniste, în care deținuții fanatici erau folosiți ca agenți de tortură împotriva deținuților obișnuiți sub conducerea unui personaj real, maleficul Eugen Țurcanu, fost legionar care însă jurase credință noii puteri politice și mecanismului opresiv. Fenomenul s-a stins, poate așa cum proclamă unul dintre personaje, preotul Stavros: „răul se stinge de la sine”, încheindu-se cu condamnarea la moarte a agresorilor chiar de către autoritățile comuniste, sătule de actele de sadism petrecute în numele puterii lor.
În anul 2022, apare un alt film pe aceeași temă, cu titlul Experimentul Pitești. Un rol îi este atribuit regretatului Ion Caramitru, cred că este ultimul lui rol. Regia îi aparține Victoriei Baltag. Scenariul îl semnează Alexandra Axinte, alături de regizoare. Documentarea a început în 2011. Filmările au avut loc în 2015, în Iaşi: Colegiul Naţional „C. Negruzzi”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Vila Sonet – Muzeul „Mihai Codreanu”, Râpa Galbenă, strada Sărărie, Primăria şi centrul oraşului, de la Palatul Culturii, până la Catedrala Mitropolitană, satul tradițional Aroneanu, București.
Am să vă las cu părerea regizoarei Victoria Baltag despre film: „La 30 de ani de la căderea comunismului, numărul exact al victimelor Experimentului Pitești nu este nici până astăzi cunoscut. Unii deținuți erau îngropați în ciment și corpurile acestora nu au fost niciodată găsite, pe de o parte, pe de altă parte, familiile multora dintre aceștia nu știau unde le-a dispărut copilul, soțul sau fratele/ sora și nici nu aveau voie să întrebe. Rudele celor decedați au trecut prin acești 30 de ani cu mare rană în suflet. O rană care nu s-a închis niciodată, căci ei simt că nu s-a făcut dreptate. Că nu au fost identificați și condamnați cei găsiți vinovați. Cu un efort început acum 8 ani, ne-am propus să aducem în atenția publicului o parte dintre evenimentele petrecute atunci. Este un film artistic, cu o componentă puternică de documentare. Timp de 3 ani am discutat cu victime, cu familiile acestora, cu istorici, cu reprezentanți ai Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Experimentul Pitești nu a fost un simplu accident. A fost un efort programatic de distrugere, prin tortură fizică și emoțională. Experimentul Pitești trebuie să fie în manuale, pe ecrane, în muzee, pentru a ne asigura că istoria nu se repetă și că vinovații sunt, chiar și la zeci de ani distanță, măcar identificați, dacă nu trași la răspundere. Le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut până acum și le mulțumim în avans românilor care aleg să spună un îmi pare rău simbolic și să doneze pentru ca Experimentul Pitești-Filmul să ajungă pe ecrane și să ofere un mic ajutor în cunoașterea istoriei și ororilor comunismului.”
http://aarc.ro/filme/film/experimentul-pitesti
www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pitesti/diversi_autori/emagirescu_moara.htm
MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… „Carabella” târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…
Facebook
WhatsApp
TikTok
