TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Eroul cu o mie de chipuri

   Am fost întrebat de ce nu scriu despre anume romane care au fost ecranizate. Unele mai cunoscute ca altele sau filme mai celebre decât altele… Este simplu. Pentru anumite povești trebuie multă atenție și multă muncă de analiză care să conducă la un text de maxim 500 de cuvinte. Am constatat că peste 500 de cuvinte textul devine plictisitor pentru cititor. Filmele despre care am fost întrebat sunt Matrix, Star Wars, Game of Thrones, Fundația și Stăpânul inelelor. Toate sunt ecranizări sau filme ce au la bază un script deștept și au în comun ideea unui dezastru apocaliptic pentru umanitate. Dar mai au ceva în comun: toate își trag seva din mitologiile lumii, iar toți autorii au avut acces la ea în forma cea mai completă. 

    Eroul cu o mie de chipuri (publicat pentru prima dată în 1949) este o lucrare de mitologie comparată a lui Joseph Campbell, în care autorul discută teoria sa despre structura mitologică a călătoriei eroului arhetipal găsită în miturile lumii. Chiar dacă Tolkien a scris înainte de apariția acestei cărţi (care este un studiu comparativ) și el parcurge etapele eroului arhetipal în poveștile din seria Hobbitului și a Stăpânului Inelelor. George Lucas și frații (devenite surori) Wachowski au recunoscut influența majoră a lui Campbell, asupra lucrărilor produse de ei. Campbell își construiește cartea pe teoria conform căreia narațiunile mitologice au adesea o structură fundamentală asemănătoare. Asemănările acestor mituri l-au determinat pe Campbell să-și scrie cartea în care detaliază structura monomitului. El numește motivul narațiunii arhetipale „aventura eroului”. 

   Într-un pasaj binecunoscut din introducerea la Eroul cu o mie de chipuri , Campbell rezumă monomitul: „un erou se aventurează din lumea zilelor obișnuite într-o regiune a minunilor supranaturale: acolo se întâlnesc forțe fabuloase și se câștigă o victorie decisivă: eroul se întoarce din această aventură misterioasă cu puterea de a acorda avantaje semenului său”.

   Pentru definirea monomitului, Campbell descrie o serie de etape sau pași de-a lungul acestei călătorii. „Aventura eroului” începe în lumea obișnuită. El trebuie să plece din lumea obișnuită, atunci când primește chemarea la aventură, iar cu ajutorul unui mentor, eroul va trece un prag păzit care îl duce într-o lume supranaturală, în care legile și ordinea cunoscută nu se aplică. În acest tărâm, eroul se va îmbarca pe un drum al încercărilor, unde este testat pe parcurs. Eroul arhetipal este uneori asistat de aliați. În timp ce se confruntă cu destinul, el întâmpină cea mai mare provocare a călătoriei, punctul din care totul se schimbă. După ce face față provocării, eroul va primi o recompensă sau o binefacere. Teoria monomitului a lui Campbell continuă cu includerea unei morți și învieri metaforice. Eroul trebuie să decidă apoi să se întoarcă cu această binefacere în lumea obișnuită. Eroul se confruntă apoi cu mai multe încercări pe drumul de întoarcere. La întoarcerea eroului, avantajul sau cadoul poate fi folosit pentru a îmbunătăți lumea obișnuită a eroului, în ceea ce Campbell numește, aplicarea avantajului.

   În timp ce multe mituri par să urmeze conturul monomitului lui Campbell, există o oarecare variație în includerea și secvența unora dintre etape. Totuși, există o abundență de literatură și folclor care urmează motivul narațiunii arhetipale, paralel cu pașii mai generali ai „Plecării” (numită uneori Separare), „Inițiere” și „Întoarcere”. „Plecare” se ocupă de eroul care se aventurează în căutare, inclusiv chemarea la aventură. Aventura începe cu eroul în stare de neliniște nevrotică. „Chemarea” începe când forțele psihologice ale minții se dezechilibrează (Eul și Supereul). În cele mai multe mitologii apare refuzarea chemării. Dacă aceasta se întâmplă aventura se poate transforma în negativă. Pe drum, eroul găsește un ajutor, de obicei un bătrân înțelept care îi dă eroului învățătură. Eroul se confruntă cu trecerea pragului. El trebuie să ajungă într-o lume întunecată, unde va înfrunta răul și întunericul, și unde va afla iluminarea adevărată. Înainte de aceasta eroul trebuie să înfrunte gardianul trecerii. Învingând gardianul, eroul se găsește singur într-un loc întunecat. Este un un loc ambiguu de forme asemănătoare visului. 

   „Inițierea” se referă la aventurile eroului care îl vor testa pe parcurs. Drumul încercărilor este aflat în lumea de dincolo, unde eroul este în mod repetat pus la încercare de obstacole fizice. După înfrângerea obstacolelor, eroul va găsi alinare în brațele unei iubite. Considerată întâlnirea cu zeița. Aceasta poate apărea sub forma Femeii ca tentație. Această zeiță poate nega progresul eroului cu tentația. Aceasta poate distrage eroul și-l poate arunca înapoi în întuneric. Însă eroul care trece prin toate încercările este demn de Apoteoza. Adesea fiul și tatăl se luptă pentru supremația universului. Pentru a-și înțelege tatăl și pe sine însuși, eroul trebuie să se împace cu autoritatea acestuia. Împăcându-se cu tatăl și căpătând iluminare personală, mintea eroului ajunge din nou în echilibru

   Ultima parte a monomitului este „Întoarcerea”, care urmărește călătoria eroului spre casă. Găsind iluminarea în lumea întunericului eroul poate dori să rămână acolo. Se confruntă cu refuzul de a se întoarce. Eroul poate avea nevoie să fie salvat din această situație de umanitate. Aceasta este urmată de o fugă nebună pentru a se întoarce cu premiul. Înainte ca eroul să se întoarcă el trebuie să înfrunte un alt gardian al trecerii. Acesta e un simbol al renașterii. Este ritualul trecerea pragului de întoarcere. Odată cu ultima trecere eroul este liber să se miște după voie între lumi. Joseph Campbell îl definește ca stăpân al două lumi. Călătoria este ajunsă la final, iar eroul a găsit libertatea adevărată (libertatea de a trăi), și se poate întoarce spre ajutarea omenirii.

   La Campbell este evidentă influența poveștilor religioase, spirituale, mitologice și literare, inclusiv poveștile lui Osiris, Prometeu, Buddha, Moise, Mohammed și Isus. Cartea citează asemănările poveștilor și face referire la ele în timp ce el descompune structura monomitului. Trebuie evidențiat că analiza include o discuție despre „călătoria eroului”, folosind conceptele freudiene populare în anii 1940 și 1950. Teoria lui Campbell încorporează un amestec de arhetipuri jungiene, forțe inconștiente și structurarea lui Arnold van Gennep a ritualurilor de trecere pentru a oferi o anumită iluminare. „Călătoria eroului” continuă să influențeze artiștii și intelectualii din artele și cultura contemporane, sugerând o utilitate de bază pentru intuițiile lui Campbell dincolo de formele de analiză de la mijlocul secolului XX.

 

MARIUS MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la… Carabella târgovișteană, e iubitor de literatură și de film…