Astăzi am să scriu despre două cărţi şi un film. Cele două cărţi au influenţat puternic filmul, fără ca vreuna dintre ele să fie efectiv adaptată pentru marele ecran. Este vorba despre 451º Fahrenheit de Ray Bradbury, publicată în 1953, şi despre Minunata lume nouă de Aldous Huxley, publicată în 1932.
Toate prezintă o societate distopică a viitorului, cu toate caracteristicile unei dictaturi excepţionale; regăsim controlul la toate nivelurile şi pe toate planurile, cenzura, adularea unui lider maximus, o gloată mereu încântată de „ciorba”[1] în care trăieşte şi eternul duşman.
(Chiar dacă nu face obiectul poveștii de astăzi, pentru a avea o viziune de ansamblu, vă recomand să citiţi două prelegeri susţinute şi apoi redactate de Umberto Eco, „Cum ne construim duşmanul” şi respectiv „Veline și tăcere”, pe care le găsi în volumul „Cum ne construim duşmanul”. Dar să nu divagăm de la obiectul tabletei de astăzi.)
Filmul este un melanj între cele două cărţi. Minunata lume nouă este o distopie ce se desfăşoară în oraşul-stat Libia, în viitor, după al treilea război mondial. Dacă în film avem un organ colectiv de conducere, în carte, oamenii trebuie să-l aduleze pe Ford. Minunata lume nouă a fost obiect de discuţii la „Seara de carte”, la Biblioteca Judeţeană. La momentul respectiv, fiecare a venit cu câteva perspective. Marea majoritate a comparat-o cu literatura SF din categoria distopie. Eu am găsit important să analizez cartea în contextul social, economic şi istoric al apariţiei sale. Este vorba despre o perioadă tulbure, într-o societate dominată de prima epocă de capitalism sălbatic, unde „T” este simbol al celebrului automobil Ford și devine simbol totemic generator de mister. Am apreciat in particular modul genial în care Huxley a creat o adevărată religie. A creat o societate fantastică, cu credinţe, printr-un sincretism ce excede regulilor, adăugând, pe lângă religie și politică, mercantilism și cultul personalității.
451º Fahrenheit prezintă o lume a viitorului în care cărțile sunt interzise, iar pompierii au rolul de a găsi și arde cărțile. A fost considerată o critică a cenzurii statale. 451 F este temperatura la care se topeşte hârtia, topirea hârtiei, a cărților, devenind simbolul absolut al cenzurii. Mi-a plăcut foarte mult ideea de rezistență a grupului de intelectuali nomazi, care memorează cărțile pentru a le salva. Am găsit și câteva picanterii despre carte. 451º Fahrenheit a fost publicată şi în Playboy în martie, aprilie şi mai 1954, iar Bradbury s-a judecat de câteva ori, de-a lungul istoriei, pentru drepturile de autor.
Equilibrium este un film științifico-fantastic american din 2002, scris și regizat de Kurt Wimmer – regizorul apare și el în film, în rolul unei victime din rândul rebelilor. Personajul principal este John Preston, un preot războinic şi ofiţer Grammaton. Consiliul Tetragrammaton este organul statal care conduce în acest oraş. În film, se construieşte autoritatea statală dintr-un cuvânt: Tetogrammaton, care definește numele propriu al lui Dumnezeu în Biblia ebraică și înseamnă „El face să devină“ , fiind unul dintre stâlpii religiei mozaice şi creştine[2]. Este un simbol cu multă încărcătură. Ştii că există, îl simţi, dar nu îl vezi în materialitatea sa. Ideea Tetragrammatonului misterios și atotcunoscător este completată de locurile unde s-a filmat. Astfel, a fost ales Berlinul drept decor, un oraș cu un amestec neobișnuit de arhitectură fascistă și arhitectură modernă, ce face ca indivizii să se simtă mici și nesemnificativi.
Christian Bale excelează în rolul preotului-războinic, antrenat într-o artă marțială mortală denumită Gun Kata, tehnică inventată pentru acest film. Gun Kata combină Kung Fu-ul cu utilizarea armelor de foc, bazându-se pe concepția că traiectoriile gloanțelor pot fi calculate probabilistic prin prisma pozițiilor participanților într-o lupă cu pistoale. În film mai joacă și Emily Watson (War Horse, Cernobîl – miniserie), Sean Bean (Game of Thrones, The Lord of the Rings: The Fellowship of the ring) sau Dominic Purcell (Prison Break). Coloana sonoră este asigurată de Ramin Djawadi, compozitor și muzician devenit celebru pentru Game of Thrones, dar si pentru Warcraft, Clash of the Titans, Prison Break, și, mai de curând, Westworld. A luat premiul Emmy în 2018 pentru coloana sonoră din episodul „The Dragon and the Wolf ” și în 2019 pentru episodul „The Long Night”, ambele din Game of Thrones.
Toate acestea ne arată o lume lipsită de libertate, o lume dictatorială şi controlată. Citiți cărțile – nu sunt lungi – și apoi, în această cheie, vedeți filmul. Și, dacă mai este cazul, priviți în jur. Veți spune că filmul are şi un pic de „1984”, dar acest roman şi ecranizarea lui chiar reuşită au locul lor în planul meu publicistic. Deci o să scriu cu altă ocazie despre asta…
[1] Recomand pentru o viziune mai largă Edwin Abbott , Flatland, 1884
[2] A se vedea Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 și Dicţionar de mitologie generală, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.
Facebook
WhatsApp
TikTok
