Doctorul este un roman istoric scris de Noah Gordon (1986), un bildungsroman a cărui acțiune este plasată în plin Ev Mediu și care urmărește viața extraordinară a unui băiat aparent ordinar.
Robert Jeremy Cole – Rob – personajul principal rămâne orfan de ambii părinţi la o vârstă fragedă şi trebuie să supravieţuiască într-o Londră brutală şi ignorantă de secol XI. Atras de medicină rudimentară la vremea respectivă, cel puțin în Europa, reușește să convingă un bărbier-felcer ambulant să îl ia sub aripa lui şi încet, încet învaţă să tămăduiască unele boli și să efectueze unele intervenţii mărunte. În perioada cât rămâne alături de bărbierul-felcer, Rob își conștientizează și consolidează o putere specială, aceea de a simți moartea sau, mai degrabă, de a simți viața scurgându-se din corpul uman.
Povestea, însă, este una despre medicina Evului Mediu, de la spiţerul ambulant până la medicul școlit și despre dorinţa de a depăşi neputinţa în faţa bolilor.
Moartea părinţilor îi conturează personajului principal dorinţa de a face bine şi de a vindeca. Văzând un medic evreu făcând o operaţie de cataractă, Rob află de existenţa unei academii medicale în Persia, la Ispahan, sub conducerea renumitului savant Ibn Sina, cunoscut de europeni ca Avicenna. Astfel, setea de cunoaştere îl va trimite pe Rob în călătoria vieţii de la Londra în centrul Asiei și înapoi.
Drumul spre Ispahan ne arată o Europă medievală, înapoiată, plină de superstiţii şi cruzime, în antiteză cu progresele medicale pe care Rob le va descoperi la destinație și pe care medicul evreu le pusese deja în slujba exclusivă a comunității sale din Londra.
Însă, pentru a fi admis în academia medicală, Rob este nevoit să se declare evreu și să asimileze obiceiuri și un stil de viață necunoscute lui până la acel moment.
După ani de studii, multe aventuri și multe învățăminte, Rob revine în ţinuturile natale, un bărbat cu o perspectivă total diferită asupra condiției corpului uman de cea a copilului plecat cu ani în urmă, dar și de cea a contemporanilor săi europeni.
Unul dintre elementele mele preferate din poveste este modul în care autorul a făcut din acum banala operaţie de apendicită personaj de roman sau cum medicina era aservită religiei, iar autopsiile erau de neconceput – mai puțin în cadrul religiei zoroastre, o religie fondată în Persia și uitată de mulți în Europa creștină.
Încadrarea istorică a acţiunii în secolul XI, în plină expansiune a islamului, îşi pune amprenta asupra destinelor tuturor personajelor.
Cartea este un melanj reuşit între un roman istoric şi un roman de aventuri.
A fost ecranizată în anul 2013, titlul tradus al filmului fiind „Ucenicul lui Avicenna”. Mentorul lui Rob, Ibn Sina, este interpretat de Sir Ben Kingsley.
Mi s-a părut că se potriveşte perfect cu personajul, dar este o perspectivă părtinitoare, întrucât eu îl văd întotdeauna mai întâi în rolul lui Mahatma Ghanadi, personaj istoric la fel de faimos precum Avicenna la vremea sa, iar asta mă influenţează determinant în apreciere.
Olivier Martinez, în rolul șahului convinge ca personaj.
Totuși, filmul ”păcătuiește” prin faptul că lipsește din firul epic drumul de la Londra la Ispahan. Am găsit relevantă partea în care povestește drumul pentru imaginea pe care autorul a dorit să o contureze.
Noah Gorgon continuă saga familiei Cole cu încă două romane: Șamanul şi Casa de pe colină, aducând puterile tămăduitoare ale lui Rob până în zilele noastre, trecând un pic și Atlanticul.