TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Despre cărți „blestemate”

Slava lui Dumnezeu este sa ascundă lucrurile,

iar mărirea regilor este sa le cerceteze cu de-amănuntul.

Precum înălțimea cerului si adâncul pământului sunt lucruri nepătrunse,

tot așa si inima regilor.

Curață argintul de zgura si turnătorul va face din el un vas ales.

-Pildele lui Solomon 25 (2-4)-

   Zilele acestea am simțit nevoia să stau mai mult în bibliotecă decât de obicei. M-am uitat cu plăcere (sau cel puțin mulțumire) la cărțile pe care le-am cumpărat în ultimele luni din anul 2023 și mi-au căzut ochii peste una dintre cele reușite, din punctul meu de vedere, (carte) pe care am cumpărat-o mai demult și care este despre alte cărți și anume despre cărți blestemate. Dar am să trec rapid la altă carte care era acolo, în aceeași zonă a bibliotecii, și anume la Memoria vegetală și alte scrieri de bibliofilie a lui Umberto Eco.

   Cu drag mi-am adus aminte despre plăcerea de a citi și de a avea cărți în bibliotecă, mai mult de atât, am fost încântat de faptul că pe același raft se afla cu cartea Memoria vegetală și Istoria cărților interzise. Încântarea vine și de la ideea că, poate, vor supraviețui sau dacă vor supraviețui cărțile scrise în epoca inteligenței artificiale, mai avem o șansă noi, ca umanitate. Umberto Eco este autorul unui roman despre biblioteca unei abații și despre cărțile ținute secrete din această bibliotecă, ceea ce a constituit, pentru mine, plăcerea de a regăsi pe același raft două cărți diferite, dar cu un mesaj comun.

   Dar revenind la cartea despre care vom discuta astăzi, ea poartă titlul Istoria secretă a cărților blestemate și este scrisă de Arnoud de la Croix. Ea face o prezentare istorică a unui număr de alte 13 cărți, nu întâmplător 13, pe care autorul le consideră ca fiind cu o anumită anatemă sau un blestem asupra lor. Unele dintre ele au în compoziția ori în conținutul lor chestiuni care pot fi considerate de natură a încălca legile moralei nu neapărat creștine, ba chiar pe acelea din țări cu deschidere mare asupra conceptelor și ideilor din epoca post-adevăr pe care o trăim. Autorul scrie astfel: „Ceea ce îi leagă pe magi între ei… este existența unei cărți. O carte indescifrabilă și totuși foarte râvnită, o carte mereu recopiată și transmisă mai departe. Schimbându-și titlul, înfățișarea și autorul presupus, de-a lungul epocilor… Această carte îmi bântuie visele și, grație indicațiilor pe care le-am putut culege despre ea, cred că acum mă aflu pe o pistă serioasă.” Ei bine, mi se pare că a venit momentul să dezvălui rezultatul investigațiilor întreprinse. Și iată nu una, ci treisprezece dintre lucrările cele mai misterioase care au jalonat istoria omenirii din secolele cele mai îndepărtate până astăzi. Aceste texte au fost respinse, disprețuite, distruse, rupte, ascunse. Unele dintre ele, din contră, au fost apreciate, chiar celebrate. Toate acestea din motive incorecte, care nu corespundeau deloc cu adevăratul lor conținut. Oricum, ascunse și, mai rar, la lumina zilei, aceste cărți au supraviețuit într-un fel sau altul. Unele dintre ele, oricât ar părea de uimitor, nici nu existau! În timp ce altele au dispărut. Totuși, toate au lăsat urme și au marcat istoria cu amprenta lor. În paginile care urmează, am încercat să le reconstitui istoria și să mă apropii de conținutul lor, în pofida secretului care le învăluie deseori. Scria aceste cuvinte în contextual în care termina o lucrare, consacrată magiei și istoriei sale.

   Este greu să scriu despre conţinutul propriu-zis al cărții fără să deconspir prea mult. De aceea vă las alte câteva rânduri ale autorului: „Cărţi interzise, mult timp colportate şi copiate clandestin, volume considerate periculoase, ele au uneori un format foarte mic, alteori sunt foarte groase si grele. Atât de grele încât îl domina pe posesor, care se pomeneşte ţintuit, paralizat. Cărți despre care legenda spune că trebuie legate cu lanţuri, altfel ar putea să se deplaseze pe ascuns, de preferință noaptea, astfel încât dimineaţa să nu mai fie găsite. Sau cărţi de care, dimpotrivă, nu te poţi debarasa dacă au devenit prea stânjenitoare. Se spune că, aruncate în foc, nu ard, în timp ce proprietarul e înghiţit de flăcări în faţa căminului. Pe scurt, cărţi ce par înzestrate cu viaţă proprie. Astfel, e mai bine să fie mânuite cu mare grijă, pentru ca puterile pe care le au să nu se întoarcă împotriva celor care le folosesc. Aceste lucrări poartă nume ciudate, neliniștitoare. Titluri care stârnesc visarea sau înclină spre coşmar. Dragonul roşu, Găina neagră, Fluturele verde, Cucuveaua neagră. Sau: Claviculele lui Solomon, redescoperită şi tradusă de McGregor Mathers, fondatorul Ordinului Golden Dawn, în 1888, A  şasea şi a şaptea carte a lui Moise, Comoara bătrânului piramidelor, Cartea conjurarilor Papei Honorius, Enchiridionul Papei Leon, Ritualul Înaltei magii de Cornelius Agrippa… Aceste lucrări propun secrete de vindecare şi altele care fac rău, explică cum se realizează talismanele, amuletele, cum se invoca îngerii sau multe spirite necurate. Ele sunt porţi ce se deschid spre alte lumi, înspăimântătoare sau înstelate.”

   Cărţile pe care le abordează Arnoud de la Croix sunt următoarele:

Cartea lui Enoh (respinsă de evrei și creștini, se presupune ca este scrisă din secolul al III-lea până în secolul I î.Hr.);

Evanghelia lui Iuda (se presupune ca este scrisă secolul al II-lea d.Hr.);

Cartea de smarald (blasfemia la adresa Coranului – secolul al IX-lea);

Cartea celor doua principii (testamentul catarilor – cca. 1240);

Cartea Îngerului Raziei (misterele Cabalei – inceputul secolului al XIII-lea);

Tratatul despre cei trei impostori: Moise, Iisus, Mamomed (apărută la mijlocul secolului al XIII-lea);

Marele Albert (grimoarul secret al vrajitorilor – 1245-1580);

Codexul Voynich (scris într-o limba necunoscută – 1404-1438);

Centuriile lui Nostadamus (profetii pana la sfarsitul lumii – prima editie: 1555);

Fama fraternitatis (manifestul rozacrucienilor – 1614);

Cartea muta (un manual alchimic misterios – 1677);

Cartea Legii (scrisă de Fiara 666 – 1904);

Necronomicon (cartea care îţi ia mințile – 1923).

   Concluzia ce se desprinde din tableta de astăzi este că unele cărți au un conținut pentru care cititorul trebuie să fie pregătit, eventual un pic mai „școlit”. Sunt cărți care trebuie citite cu mintea deschisă și în care informația poate nu este cea cu care ne-am obișnuit ori am „crescut”. Cărțile pe care le analizează Arnoud de la Croix sunt doar câteva dintr-o lungă listă cu conținut criptic sau care au elemente mai greu de înțeles ori mai greu de acceptat. Un exemplu este Codex Lugubrum. Acesta apare în 1535 și nimeni nu își asumă paternitatea. Codexul este celebru pentru apariția unui personaj numit Il Separatio. Acest Il Separatio este o entitate, este un personaj, care apare doar în câteva scrieri. Cei care îl menționau în cărțile lor au fost atât de vânați, încât i-au schimbat numele din Il Separatio în Annonimus.

 

Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la  „Carabella” târgovișteană,  e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…