Tot ceea ce am să scriu în acest set de tablete despre Leonardo da Vinci se regăsește în cele trei sezoane ale acestui serial și, într-un fel sau altul, mi-au reamintit despre unele cărți pe care le-am citit ori despre unele pe care doar le-am cumpărat, dar zilele acestea mi-au folosit ca baza de documentare.
Cartea Frunzelor
Nouă, celor care ne place să citim și mai suferim și de „boala” tsundoku ne este ușor să înțelegem obsesia pentru o carte anume. În serial, o carte devine un personaj în sine. Aceasta se numește Cartea frunzelor. Este vorba despre un volum enigmatic și misterios, despre care Leonardo și multe personaje cheie consideră că ar putea schimba istoria cunoscută, deși în perspective diferite, și pentru care el și prietenii lui au pornit într-o călătorie provocatoare și se confruntă cu multe pericole. Se presupune că este Cartea ascunsă în Bolta Raiului pe un continent străin necunoscut Lumii Vechi – Lumea Nouă (continentul America).
Originea Cărții este speculată de multe părți din serie. Al-Rahim, un membru proeminent al Fiilor lui Mithras, a oferit o origine ezoterică a Cărții, unde este o colecție de memorie cognitivă a cunoștințelor antice transmise de la o generație la alta și care urmăresc să revitalizeze omenirea după Cădere. Pe de altă parte, Papa Sixtus credea că ea poate avea origini enohiene, deoarece a propus că a fost scrisă de Nephilim, descendenții îngerilor și ai oamenilor. Dar contele Riario a oferit o altă teorie despre Cartea Frunzelor, deoarece credea că a fost transcrisă de bătrânii unei civilizații antice din Creta, cu nouă mii de ani înainte de Hristos, într-un loc care mai târziu a devenit orașul pierdut al Atlantidei.
O pagină a Cărții și-a făcut prima apariție în măruntaiele Castelului Sant’Angelo, unde papa își păstrează Arhiva Secretă. Pagina este scrisă într-o limbă extraterestră, pe care Leonardo nu a văzut-o niciodată, dar odată cu mișcarea mâinii papei, scrisul trece în mod magic la ebraică, apoi la simboluri astrologice și chiar la modele hexagonale ciudate (identificate ca fiind Bagua chinezesc).
Un studiu din 1969 a afirmat că utilizarea termenului de secret a fost meritată, deoarece sistemul de catalogare al arhivelor era atât de inadecvat încât a rămas „un oraș îngropat întins, un Herculaneum inundat de lava timpului… secret ca un arheologic. săpatul este secret”.
Papa Paul al V-lea a separat Arhiva Secretă de Biblioteca Vaticanului, unde savanții aveau un acces foarte limitat. Arhiva a rămas închisă pentru ochii profanilor până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Papa Leon al XIII-lea a deschis arhiva cercetătorilor, care după această dată mai mult de o mie au examinat unele dintre documentele sale în fiecare an, până în zilele noastre.
Când am văzut prima data serialul, acum câțiva ani, nu am înțeles foarte mult din valoarea cărții. Dar acum, după ce am mai citit câte ceva, pot să vă scriu că un episod asemănător îl trăiește Borges în nuvela Cartea de nisip. Cumva îl bănui pe scenarist că s-a inspirat din această scriere, pentru că ceea ce am redat mai sus a redat și Borges astfel: „Era un volum in octavo, legat în pânză. Trecuse, cu siguranță, printr-o mulțime de mâini. Am cercetat-o; m-a surprins greutatea ei, cu totul neobișnuită. Pe cotor stătea scris Holy Writ, iar dedesubt Bombay. (…) Am deschis-o la întâmplare. Caracterele îmi erau străine. Paginile, care mi-au părut uzate și venind dintr-o modestă imprimerie, erau tipărite pe două coloane, asemenea celor ale unei biblii. Textul era destul de strâns și orânduit în versete. În colțul de sus al paginilor erau cifre arabe. Mi-a atras atenția faptul că pagina pară din stânga avea numărul (să spunem) 40.514, iar cea impară, aflată în dreapta ei, 999. Am întors fila; numărul de pe verso avea opt cifre. Era însoțit de o mică ilustrație, așa cum se obișnuiește în dicționare: o ancoră desenată în peniță, ca de mâna stângace a unui copil. În clipa aceea, necunoscutul spuse:
-Priviți-o bine. N-o s-o mai vedeți niciodată.”
Partea criptată a textului, pe care doar unii inițiați o pot citi îmi aduce aminte de celebrul Manuscris al lui Voynich Această carte este numită așa după Wilfrid Michael Voynich, anticarul polonez care a redescoperit-o, și mai este cunoscută ca Manuscrisul de la Vila Mondragon. Este un manuscris cifrat misterios, încă nedescifrat, despre care nu se cunosc nici autorul și nici data apariției. Pergamentul (din piele de vițel) pe care este scris manuscrisul a fost datat cu carbon ca fiind din anii 1404 – 1438. Are forma unei cărți ilustrate cu 232 pagini. Textul este scris cu litere și cuvinte neidentificate, fără greșeli, tăieturi sau corecturi. Desenele, în schimb, sunt executate cu mai puțină strădanie. Ele reprezintă plante, oameni, animale și teme astronomice și cosmogonice. Plantele, de exemplu, nu au putut nici ele să fie identificate. Cu toate eforturile intense depuse pentru descifrarea sa, manuscrisul nu s-a putut descifra nici până în ziua de azi, nici măcar cu ajutorul calculatoarelor. El ar putea avea un sens oarecare, dar poate fi și doar o farsă cu aparențe serioase. Originalul se păstrează în biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript Library de la Yale University.
Am speculat că The Book este Cartea lui Solomon, aceea care conține toate cunoștințele de magie. Cartea lui Solomon era așezată sub tronul lui Solomon, în Templul lui Solomon (numele de astăzi este Moscheea Al-Aqsha). Se spune că, de fapt, cartea a fost scrisă de doi îngeri, Harut și Marut. Acești îngeri au fost pedepsiți pentru că au criticat căderea lui Adam, iar pedeapsa a fost spânzurarea de picior cu capul în jos, un alt laitmotiv al seriei cinematografice. Tradițiile evreiești și creștine nu îi conferă lui Solomon această dimensiune în legătură cu magia. Singurele dovezi pe care le avem despre relatări care ar putea face referire la această practică au circulat în cercuri foarte închise ale tradiției grecești sau gnostice.
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…