TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Decameronul

   Reîncep seria tabletelor de carte și film cu Decameronul lui Boccaccio. Am să spun că poveștile le-am citit prima dată într-o vacanță de vară, eram adolescent interesat de erotismul și de umorul autorului. Apoi am fost fascinat de punerea în scenă a poveștilor de către Silviu Purcărete. L-am văzut, prin 1995, la un festival de teatru, la Casa de Cultură a Sindicatelor. A fost ceva deosebit pentru că viziunea regizorală a presupus prezența spectatorilor pe scenă. Devenisem decoruri și figuranți în piesă. Chiar dacă spectacol are recomandarea ca 16 +, am rămas impresionat de modul în care s-a insistat pe ideea de dualitate în tot. Povestitorul era îmbrăcat jumătate în femeie și jumătate în bărbat, juca rol de înger și de demon. Am recitit în acea vară din nou cartea.

   Așa cum rezultă din înțelesul grec al titlului, acțiunea are loc în decursul a zece zile. După o precuvântare dedicată „grațioaselor doamne” („vaghe donne”) care cunosc arta amorului, urmează o introducere ce dă un cadru terifiant atmosferei de groază care domnea în Florența bântuită de ciumă. Șapte tinere doamne și trei tineri s-au refugiat într-o vilă din apropierea Florenței pentru a scăpa de contaminare și, pentru a face să treacă timpul în mod plăcut, între conversații, banchete și dansuri, se adună zilnic – cu excepția zilelor de vineri și sâmbătă, dedicate practicilor religioase – într-o poiană, unde fiecare spune o povestire pe o temă prestabilită, propusă de fiecare dată de „regele” sau „regina” grupului, aleși prin rotație. La sfârșitul zilei, cele zece povestiri sunt urmate de un „canzone” (un recitativ în formă poetică) și de dans. A rezultat, astfel, un număr de 100 de nuvele care alcătuiesc Decameronul, prima și în același timp cea mai bună operă în proză a literaturii italiene din epoca Umanismului, etapă care precede Renașterea. Nuvelele se caracterizează prin tematica foarte variată, plină de umor și galanterie, adesea foarte îndrăzneață, din care nu lipsesc picanteriile spre deliciul cititorului, cu o compoziție în formă magistrală și descrierea pregnantă a caracterelor. În unele cercuri puritane ale timpului, cartea a fost curând considerată periculoasă pentru moravuri, încât nu mult a lipsit să fie arsă în public, la îndemnul călugărului fanatic Girolamo Savonarola.

 

   Decameronul (italiană: Il Decameron) este un film dintr-o antologie din 1971, scris și regizat de Pier Paolo Pasolini, bazat pe alegoria din secolul al XIV-lea a lui Giovanni Boccaccio. Este primul film din Trilogia vieții, a lui Pasolini, celelalte fiind Poveștile Canterbury și 1001 de nopți. Fiecare film a fost o adaptare a unei bucăți diferite de literatură clasică, concentrată pe partea mai obscură a laturii umane și adesea satirizând unele aspecte religioase din viața cotidiană. Poveștile conțin nuditate abundentă, sex și umor dus până la cinism. Intenția lui Pasolini nu a fost de a recrea cu fidelitate lumea personajelor lui Boccaccio, ci de a critica lumea contemporană, prin utilizarea metaforică a temelor prezente în povești. Poveștile sunt adesea schimbate geografic către sudul Italiei și utilizarea intensă a dialectului napolitan este folosită pentru a semnifica maltratarea și exploatarea economică a regiunii mai sărace, de către părțile mai bogate din nordul Italiei. Filmul a fost înscris la cel de-al 21-lea Festival Internațional de Film de la Berlin, unde a câștigat Premiul Extraordinar al Juriului Ursul de Argint. De menționat că muzica filmului este compusă, în mare parte, de Ennio Morricone. Poate și aceasta a contat la acordarea premiului.

   The Little Hours este un film american de comedie neagră medievală din 2017, scris și regizat de Jeff Baena. Filmul este bazat pe prima și a doua poveste din ziua a treia, din zece, din Decameron. Păstrând amplasarea în secolul al XIV-lea, The Little Hours se derulează   într-un stil anacronic, cu dialog improvizat contemporan. Complotul urmărește împreună viața a trei călugărițe dintr-o mănăstire din mediul rural, care încearcă să se desfrâneze cu un tânăr grădinar care se dă drept surdo-mut, după ce scapă de la pedepsirea domnului său, pentru adulter cu soția bărbatului. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Sundance, pe 19 ianuarie 2017, și a fost lansat pe 30 iunie 2017 de Gunpowder & Sky. A primit, în general, recenzii pozitive din partea criticilor, cu laude pentru performanțele distribuției.

   Păstrând titlul, Netflix a lansat pe 25 iulie 2024 un serial de televiziune, evident o comedie neagră, creată de Kathleen Jordan. Povestea începe în 1348, când Moartea Neagră devastează Florența, un grup de nobili și slujitorii lor se retrag în Vila Santa. În timp ce încearcă să aștepte ciuma de pe dealurile Toscanei cu vin și sex, protagoniștii trebuie, în cele din urmă, să lupte pentru supraviețuirea lor. Serialul este foarte bine realizat, realizatorii fiind atenți la detalii, la costume și la decoruri. Am apreciat stilul teatral în care se desfășoară acțiunea și talentul regizorului, care realizează un tot unitar din mai multe povești

   Gânduri de final… Când italienii scriau așa povești, în Balcani, încă se redactau doar zapisuri cu drepturi de proprietate. De ce ne-a ocolit această epidemie pe noi pe români? Îl putem vedea pe Boccaccio ca pe un Bucovsky medieval sau un Tinto Brass? Se simte în serial apăsarea dată de trăirea izolării din pandemie?

Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la  „Carabella” târgovișteană,  e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…