TABLETA DE CARTE ȘI FILM – Marius MIHĂLĂCHIOIU – Conclav. Predestinarea. Androgin.

În loc de motto:

 

După mulți ani în slujba mamei biserici,

vreau să vă spun că există un păcat de care am ajuns

să mă tem mai mult decât oricare altul.

Certitudinea.

Certitudinea e cel mai mare dușman al unității.

Certitudinea e dușmanul de moarte al toleranței.

Până și Hristos s-a îndoit la sfârșit.

Eli, Eli, lama sabahtani?…

Credința noastră este vie tocmai

fiindcă e strâns legată de îndoială.

Dacă ar exista doar certitudinea și n-ar exista îndoiala,

 n-ar mai fi niciun mister și astfel,

n-ar mai fi nevoie de credință.

 

   Conclav este un film care spune povestea unuia dintre cele mai vechi și secrete evenimente – selecția unui nou Papă. Cardinalul Lawrence (Ralph Fiennes) este ales responsabil pentru a organiza conclavul, după moartea neașteptată a iubitului Papă. Odată ce liderii Bisericii Catolice s-au adunat din întreaga lume, la Vatican, Lawrence se trezește în centrul unei conspirații și descoperă un secret care ar putea zgudui însăși fundația Bisericii. În același timp, alături de Conclav alte două producții distribuite de Vertical Entertainment au fost incluse în competiție, adunând în total 13 nominalizări la Globurile de Aur din 2025, în portofoliul unuia dintre cei mai importanți distribuitori de film din România.

   Dana Purgaru, relatând pentru Agerpress, scria că personajul lui Fiennes, cardinalul Lawrence, este cel care, în calitate de decan al Colegiului Cardinalilor, trebuie să supravegheze procedurile din cadrul conclavului şi să gestioneze scandalurile care apar. „Ar putea avea loc în Washington, D.C…. (sau) în Downing Street… un post vacant… şi ori de câte ori există acel vid de putere vor exista oameni care se vor lupta pentru ea… şi se vor înjunghia reciproc pe la spate şi vor încerca să-şi croiască drum către putere prin manipulare„, a declarat Berger într-un interviu acordat Reuters.

   Actorul nominalizat de două ori la Oscar, care a fost crescut catolic, dar care susţine că nu se simte ataşat de nicio credinţă, a declarat că filmul ridică semne de întrebare cu privire la relevanţa Bisericii şi la persoana care o conduce. „Cine este demn de această poziţie ciudată, dar foarte influentă, unică, de lider al Bisericii Catolice? Cine este cel care deţine calităţile potrivite?” as-a întrebat Fiennes.

   Cei câţiva favoriţi care ies în evidenţă alcătuiesc un grup mixt, cu propriile secrete şi opinii, de la cardinali cu gândire tradiţională la progresistul cardinal Bellini, interpretat de Tucci. „A fost fascinant să joc rolul unui om atât de devotat credinţei sale, dar care totuşi înţelege complexitatea comportamentului uman. Şi puterea Bisericii şi… cât de puternică este această putere dacă se află în mâinile greşite„, a povestit Stanley Tucci.

   Bazându-se pe romanul scriitorului britanic Robert Harris, regizorul Edward Berger, al cărui film din 2022 despre Primul Război Mondial, All Quiet on the Western Front, a câştigat patru premii Oscar, a declarat că scopul său a fost de „a-l aduce pe papă cu picioarele pe pământ„.

   „Ei (cardinalii) au telefoane mobile, vapează, fumează. Papa sfârşeşte într-un sac de plastic pentru cadavre, în spatele unei ambulanţe„, a dezvăluit el. „Cu toţii suntem cam la fel… Am vrut să fac din această spiritualitate… ceva destul de banal„, a adăugat cineastul. Nu sunt de acord deloc cu această părere, chiar dacă aparține autorului. Cred cu tărie că Cel de sus a condus altfel povestea și că dorința de a-și pune vicarul pe pământ s-a înfăptuit readucând ceva uitat în prim plan.Trebuie să știm pentru a pătrunde filmul din perspectiva mea, trei chestiuni: un jucător bun de șah gândește 5-6 mutări înainte, ce este predestinarea și ce este androginul. Predestinarea, în teologie, este doctrina după care toate evenimentele reprezintă voința lui Dumnezeu, cu referire, de obicei, la eventuala soartă a sufletului omenesc. Cercetările teologice cu privire la predestinare caută adesea să abordeze „paradoxul liberului arbitru”, prin care omnisciența lui Dumnezeu pare incompatibilă cu liberul arbitru al omului. În această utilizare, predestinarea poate fi considerată ca o formă de determinism religios și, de obicei, de predeterminism. Cuvântul „predestinat”, utilizat în sensul Scripturii, provine din cuvântul grec „proorizo,” care are sensul de „determinat mai dinainte,” „ordonat,” „decis dinainte”. Aşadar, predestinarea constă în aceea că Dumnezeu hotărăște anumite lucruri înainte ca ele să se întâmple în realitate. Ce anume stabileşte Dumnezeu că se va întâmpla? Conform cu Romani 8:29-30, Dumnezeu a prestabilit că anumite persoane vor fi conform cu imaginea Fiului Său, vor fi chemaţi, îndreptăţiţi şi glorificaţi. Cu alte cuvinte, Dumnezeu stabileşte că anumite persoane vor fi mântuite. Sunt numeroase versetele din Scriptură care se referă la cei ce cred în Hristos ca fiind aleşi (Matei 24:22, 31; Marcu 13:20, 27; Romani 8:33; 9:11; 11:5-7,28; Efeseni 1:11; Coloseni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:4; 1 Timotei 5:21; 2 Timotei 2:10; Tit 1:1; 1 Petru 1:1-2; 2:9; 2 Petru 1:10). Predestinarea este doctrina biblică prin care se spune că Dumnezeu, în suveranitatea Sa, alege anumiţi oameni care sunt mântuiţi.

   Androgin este un termen care provine din cuvintele grecești άνδρας (andras, adică bărbat) și γυνή (gyné, adică femeie) și se referă la un amestec de caracteristici feminine și masculine, adică un hermafrodit (intersex). Androginul a fost văzut de-a lungul timpului în mai multe feluri, uneori era o ființă cu două părți sau poate o zeitate. Alteori androginul era o idee ce reprezenta armonia sufletului înaintea încarnării sau a nașterii și organismul asexual după moartea fizică. În Banchetul, Platon dă o explicație iubirii și formării acesteia. Aici cititorul află „mitul androginului”, povestit de un personaj al lui Platon. După această legendă, la început trăiau pe pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie. Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau. Zeii se tem de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă amenințare, îi despart. Separate însă, părțile nu mai fac nimic. Pe pământ domnește o letargie completă. Tot mai mulți mor de tristețe și dor. Zeii, văzând că rămân fără supuși, caută o modalitate de a le da noilor oameni un motiv pentru a trăi. Astfel, este creat Eros, cu scopul de a semăna iubire în lume. În acest fel, oamenii își petreceau viața căutându-și jumătatea, cei norocoși care se găseau se contopeau formând ființa de odinioară. Această idee este preluată și de Liviu Rebreanu, în romanul Adam și Eva, însă dintr-o altă perspectivă. Rebreanu se concentrează pe ideea sufletelor pereche, despărțirea o explică numai pe scurt: el vorbește de un atom spiritual în echilibru, datorită a două principii din atom. Când atomul se rupe în planul spiritual, acest echilibru este distrus. Principiile se diferențiază și ajung pe planul material. Aceasta are loc înainte de prima naștere. În planul material, sufletul există, chiar mai mult, acesta nu se schimbă precum corpul fizic. Acesta râvnește necontenit după starea de echilibru, astfel începe o căutare involuntară pentru jumătatea pierdută. Dar Rebreanu consideră că o viață nu este de ajuns pentru această misiune, după părerea lui o viață adevărată conține șapte vieți omenești în care sufletele se caută neîncetat. A șaptea viață aduce revelația: este sfârșitul vieții materiale, și-a regăsit jumătatea. O asemenea bucurie aduce o scânteie aparte în ochii muribundului (numai pe pragul morții își dă omul seama dacă a trăit în zadar sau nu).

   Jakob Boehme prezintă o viziune diferită de cea tipic creștină în legătură cu Geneza în cartea sa, Bărbat și femeie în Dumnezeu și în Creație. Geneza este aceeași, Boehme schimbă, sau mai bine zis scrie, povestea dinaintea Creației. Adam este la început căsătorit cu Sophia, înțelepciunea lui Dumnezeu. Se formează astfel un echilibru perfect între flacără, ca simbol al impulsivului și înțelepciunea, deci calmul. În ciuda acestui echilibru perfect, Adam nu este la rândul lui perfect. În el apar dorințe pentru cele materiale și, încetul cu încetul, în el slăbește conștiința divină. În absența acestei conștiințe, el adoarme. În timp ce el doarme, Dumnezeu o creează pe Eva și astfel separă cele două flăcări într-o ultimă încercare de a restaura echilibrul.

   Fiind un subiect ambiguu, tema androginului a stat la baza multor discuții. Pentru a desluși mai bine acest ultim concept vă recomand Mitul androginului, scrisă de Libis Jean și apărută în România la Editura Dacia, în 2005 .

Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la  „Carabella” târgovișteană,  e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…