În prima săptămână din an am găsit, într-un anticariat de la Cluj câteva cărți din Colecția Porta Magica ce a apărut la editura Nemira. Între ele se afla și Catharii scrisă de Anne Brenon. Cum a ajuns cu Poșta Română, am lăsat de o parte celelalte cărți începute și m-am apucat de ea. Volumul a apărut în traducerea excelenta a lui Ioan Doru Brana și este traducerea originalului „Les cathares, Editions Albin Michel, coll. Spiritualités vivantes”, din 2007. Trebuie spus că este un demers excepțional, care descrie cu exactitate epoca, teologia și viața acestei comunități, extrem de interesant pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre Gnosticism.
Între 1982 și 1998, autoarea a fost directoarea Centrului National Francez de studii Cathare din Carcassonne (Centre national d’études cathares René-Nelli) și este considerată una dintre cele mai mari specialiste în ereziile medievale.
Cum a apărut catharismul și ce este? Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să călătorim undeva aici, mai aproape de noi și anume în Bulgaria, țara în care s-a născut bogumilismul. Bogomilii au fost o sectă religioasa gnostică, cu profunde implicații socio-politice, fondată în primul Ţarat Bulgar de către preotul Bogomil (Teofil) pe timpul domniei Țarului Petru I-ul (927–969), în secolul al X-lea d.Hr. Bogomilismul este o adaptare maniheistă influențată direct de comunitățile paulicianiste prezente pe teritoriul Bulgariei istorice. Era diferită însă prin modul de raportare la problemele sociale și avea și o componentă de opoziție față de injustiția organizării feudale și a comportamentului clerical. Bogomilismul a apărut, cel mai probabil, în ceea ce este astăzi Macedonia, ca formă de mișcare politică-religioasă de opoziție față de țaratul bulgar și biserica ortodoxă bulgară. Bogomilii, la fel ca toți gnosticii, erau dualiști care credeau ca lumea nu a fost creată de Dumnezeul lui Avraam, ci de un demiurg rău – diavolul. Chiar dacă se considerau, totuși creștini, aceștia nu au recunoscut crucea, au fost iconoclaști și nu și-au construit biserici, preferând ritualurile în aer liber. Bogomilii susțineau că Dumnezeu a avut doi fii (demiurgi), fiul cel mare Satanail si cel tânăr Michail. Fiul cel mare s-a răzvrătit împotriva tatălui devenind demiurgul rău. După căderea sa, el a creat cerurile și pământul de jos, încercând în zadar să creeze omul, în cele din urmă a trebuit să apeleze la Dumnezeu pentru a primi Duhul Creator. După crearea lui Adam, acestuia i s-a permis să lucreze pământul, înrobit de Satanil, proprietarul pământului pe vecie. Într-un sfârșit, lui Dumnezeu i s-a făcut milă de asuprirea lui Adam și a urmașilor lui și Michael a fost trimis în forma unui om pentru a-i salva pe urmașii lui Adam.
În paralel, în sudul Franței se dezvoltă catharismul. Unii istorici consideră că această doctrină a fost influențată de bogumilism, despre care se spune că ar fi călătorit în Europa de vest pe rutele comerciale. Catharii (din greacă katharoi, care poate fi tradus ca „purii”) au fost cunoscuți și sub numele de Albigenzii, din cauza activității lor intense în regiunea Albi din sudul Franței Midi-Pyrénées, pe atunci parte a Confederatiei Catalano-Aragoneză ori a Regatului Aragonului. Acești cathari au fost o sectă creștină, cu puternice influente dualiste gnostice. În anul 1176, doctrina cathară a fost proclamată eretică. În organizarea catharilor existau două straturi sociale, Perfecţii (Parfaits) si Fidelii ( Fidèles). Perfecții trăiau într-un ascetism mai blând, având familii prin care ei perpetuau comunitatea. Catharii credeau în reîncarnare, prin care toate sufletele, după câteva reveniri (de obicei 7) în „închisoarea” materială, se vor elibera spre mântuire. Mulți cathari dorind să se elibereze de „închisoarea trupului” practicau „endura” (moartea prin înfometare).
În teologia cathară membrii comunității se numeau între ei comunitatea „bărbaților și femeilor bune” (Bons Hommes et Bonnes Femmes). La fel ca majoritatea gnosticilor creștini, refuzau Vechiul Testament, ca parte din teologia lor dualistă, care considera pe Dumnezeul Vechiului Testament drept demiurgul Rău. De asemenea, o parte din Noul Testament a fost respinsă de ei. Cartea lor sfântă era Evanghelia după Ioan.
Regulile comunității lor se asemănau cu cele ale esenienilor. Din punct de vedere al regimului alimentar, ei nu mâncau carne și extrem de rar pește. Doctrina cathară a fost combătută cu vehemență de biserica catolică. Aderenții ei au fost prigoniți, având două alternative, moartea sau revenirea la catolicismul dogmatic. Cred că a contat enorm pentru catolici și faptul că refuzau botezul prin apă. Aveau o formă de botez spiritual denumit Consolamentum (din latină, „consolatio” înseamnă mângâiere, consolare). Acest ritual era unicul sacrament al catharilor și cel mai important ritual al lor. De menționat că reprezenta botez spiritual, prin Duhul Sfânt și hirotonisire, absolvire de păcate și mântuirea sufletului. Un aspect important este acela că femeile puteau deveni Perfectae și administra Consolamentum. Această egalitate de gen a fost eradicată pentru perioada Evului Mediu. Multe erau femei de viță nobilă, educate care renunțaseră la tot pentru trăirea în sânul comunității cathare.
Primele măsuri serioase împotriva catharilor au început în anul 1147, în timpul papei Eugen al III-lea. În anul 1209, Papa Inocentiu al III-lea a lansat Cruciada Albigensiană (1209 – 1229) ori Cruciada cathară, care a durat 20 de ani, operațiunile militare desfășurându-se pe teritoriul Europei. Este cea de-a doua cruciadă îndreptată împotriva unor creștini. Prima a fost Cruciada a IV-a care a avut ca motiv atacarea Egiptului și Ierusalimului, dar catolicii au atacat și jefuit Constantinopolul creștin (1204). Atitudinea bisericii catolice a fost extrem de brutală. Exterminarea acestei comunități, printr-o cruciadă, este unul dintre genocidurile catolicismului, fiind singura comunitate creștină care a fost anihilată fizic, fără niciun fel de încercare, chiar forțată, de a-i converti. Nicio comunitate religioasă creștină nu a fost distrusă cu forța militară de alți creștini și exterminată fizic, în afara acestor cathari.
Speculând, vă redau ce scria Johathan Black în Istoria Sacră, despre scopul cruciadei: „S-a vorbit foarte mult despre ce au reuşit să scoată de acolo. Oare erau pergamente secrete? Sau cupa de la Cina cea de Taină? Oare era o comoară care l-a îmbogăţit brusc pe un preot de la Rennes – le – Château, cum se sugerează în The Holy Blood and the Holy Grail? De fapt, scoseseră ceva mult mai preţios, un prunc… Cei patru au dus încărcătura preţioasă la o mânăstire cisterciană, unde copilul a fost îngrijit de doisprezece înţelepţi, care au reuşit să-i cultive sufletul şi să-l înveţe înţelepciunea de la începuturi. Făceau la fel ca hierofanţii care iniţiau sufletele candidaţilor în Sala Regelui din Marea Piramidă. Încarnarea marilor spirite este adesea problematică. De multe ori, se întâmplă ca un asemenea spirit să fie ataşat de trup altfel, uneori mai vag, pentru a permite spiritului să plutească liber din trup şi, astfel, să comunice mai uşor cu lumile spirituale. Configuraţia trup – suflet – spirit este diferită şi delicată la aceşti indivizi rari, adesea bolnavi, trăind mereu periculos de aproape de moarte. Copilul de la mânăstire era atât de bolnav, că uneori pielea îi părea transparentă şi alteori îi strălucea cu o dragoste profundă. Băiatul a murit în pruncie.”
Cartea este genială și, chiar dacă nu este un roman, se citește de la sine. Este o carte care lasă în urmă multe întrebări. Să ne amintim că în această regiune, naziștii au căutat Graalul…
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
