Regele David este descris în Biblia ebraică ca al doilea rege al Israelului, uns de Samuel încă în timpul vieții primului rege, Saul, considerat un rege rău, care și-a bazat puterea pe armată și administrație. Spre deosebire de Saul, David și-a pus încrederea în Dumnezeu, ignorând puterea pământească a adversarilor săi (fapt descris exemplar în confruntarea dintre David și uriașul Goliat). Conform Cărții întâi a lui Samuel, David a devenit terapeut al regelui Saul și prieten intim al fiului acestuia, Ionatan. Cuprins de teamă că David vrea să-i ia tronul, Saul încearcă să-l omoare pe David. După ce Saul și Ionatan sunt uciși în lupta cu dușmanii țării, David devine rege. David cucerește Ierusalimul, luând Chivotul Legământului în oraș și consolidează regatul israelit întemeiat de Saul. David se traducere cu sintagma „cel iubit”.
Am găsit pe Amazon Prime un serial cu titlul Casa lui David, un serial bine închegat, cu o desfășurare care nu plictisește și pot spune ca are ritm. Serialul relatează ascensiunea lui David, personajul biblic, care devine, în cele din urmă, cel mai renumit și sărbătorit rege al Israelului. Serialul îl urmărește pe, cândva, puternicul rege Saul, cum acesta cade pradă propriei sale mândrii. La îndrumarea lui Dumnezeu, profetul Samuel îl unge drept rege pe un adolescent ciudat și proscris. Pe măsură ce un lider cade, altul se înalță. Trebuie menționat că se inspiră mult din firul biblic al poveștii și, folosind Cartea întâi a lui Samuel, îl reprezintă pe David un cântăreț priceput de harpă (liră) și păstrează imaginea de „psalmistul dulce al Israelului”.
Nu sunt mulți actori cunoscuți în distribuția serialului, dar interpretarea este demnă de luat în seamă. De asemenea, atât decorurile, cât și costumele, cât și scenele de luptă sunt concepute fără „zgârcenie”. Am apreciat modul în care regizorii și scenariștii pun accent pe importanța cuvântului sacru și a cuvântului scris – biblos. Povestea lui David înainte de lupta cu Goliat şi o parte din viaţa de după sunt cunoscute cititorului și telespectatorului, motiv pentru care am să vă scriu despre unele chestiuni mai puţin cunoscute sau mai rar analizate. Dacă ne aplecăm cu mare atenţie asupra textului biblic, și anume cărţile Regilor, o mențiune, despre eroii lui David şi faptele lor de vitejie e semnificativă: „Şi a mai fost o altă bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem, a ucis pe Goliat din Gat, a cărui coadă de suliţă era ca un sul de la războiul de ţesut“. Comparând cele două evenimente, rezultă că cel ucis aici se numeşte tot Goliat, tot din ținutul Gat, ca şi uriaşul de dinainte. Despre acesta nu se spune că era uriaş, dar continuarea ne dă de gândit: „coada suliţei lui era ca un sul de la războiul de ţesut“. În concluzie, este tot o monstruozitate, iar referirea la coada suliţei este la fel cu aceea făcută în cazul uriaşului. Textul biblic prezintă următoarea situație: în vremea lui David, preţ de câţiva ani distanţă, să fi fost în Gat doi oameni, amândoi numiţi Goliat, amândoi înalţi la stat şi cu ditamai coada de suliţă? Greu de crezut. Aş spune că, de fapt, e vorba de unul şi acelaşi. Dar, cum e imposibil să fi murit de două ori (pe atunci nu exista Hollywood) şi în locuri diferite (la Valea Stejarului în I Reg 17 contra Gob, o localitate necunoscută, în II Reg 21), ne întrebăm, pe bună dreptate: cine a fost făptaşul?
Să ne uităm mai atent la acesta din urmă, îl cheamă Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem (de fapt probabil Iair, pentru că oreghim înseamnă „ţesători“ şi constituie o intruziune, o ditografie, de la rândul următor). Dar în Betleem se născuse şi David, deci era un „consătean“ de-al lui. Unii comentatori, printre care se numără şi tradiţia iudaică a targumelor, au considerat că Elhanan, care înseamnă în ebraică „Dumnezeu e milostiv“, nu e altceva decât un supranume, o poreclă a lui David. Sau, după cum s-a sugerat, Elhanan ar fi numele din naştere, iar David numele de întronizare (A. M. Honeyman, „The Evidence of Regnal Names among the Hebrews“, în: Journal of Biblical Literature, 67 (1948), nr. 1, pp. 23-24). Schimbarea numelui, supranumele sau prezenţa unui alt nume nu sunt rare în Vechiul Testament. Totuşi, eu unul nu sunt convins de această speculație, pentru că ar trebui să presupunem că şi tatăl lui David, pe care îl ştim cu numele de Iesei, se numea altfel, iar pe de altă parte este greu de argumentat ca în lista respectivă a oamenilor lui David să apară şi David sub un alt nume.
O altă chestiune mai puțin cunoscută vizează asocierea personajelor principale (Avraam, David și Iisus) din Biblie cu preotul Melchisedec. Psalmul 109 îl descrie şi pe regele David ca preot al Ordinului lui Melchisedec, într-o manieră care a fost cu siguranţă luată de la Iisus Christos: Juratu-sa DOMNUL şi nu-i va părea rău: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.” Melchisedec este un personaj biblic foarte misterios și care apare prima dată în vremea lui Avraam. Întâlnirea lui Melchisedec cu Avraam în Valea Regilor (Fac 14) avea să marcheze istoria poporului ales. În calitate de rege al Salemului și de preot al Dumnezeului celui Preaînalt, Melchisedec îl întâmpină pe patriarh cu pâine și vin, iar apoi îl binecuvântează în numele Dumnezeului căruia îi slujeau amândoi. Asumând acest ritual liturgic, Avraam îi oferă lui Melchisedec zeciuială din toate, recunoscând și acceptând prin aceasta slujirea lui sacerdotală.
În scrierea apocrifă 2 Enoh (68-73) se afirmă că Melchisedec a fost conceput fără aportul unui bărbat și s-a născut din pântecele mamei sale care murise ca un copil în vârstă de trei ani. Se mai spune că el continuă linia preoțească a lui Enoh și Set. (The book of the secrets of Enoch, trad. William Morfill și Robert H. Charles) Pr. Ioan Chirilă a făcut o cercetare mai academică și a oferit o perspectivă a Istoriei lui Melchisedec. Interpretările eronate ale celor care considerau că regele Melchisedec a fost un înger sau chiar Duhul Sfânt au fost contracarate printr-o literatură complementară menită să stabilească genealogia acestui personaj scripturistic, despre care Sfântul Apostol Pavel afirma că este „fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, neavând nici început al zilelor, nici sfârşit al vieţii” (Evr 7,3). Sensul cuvintelor pauline era, după cum subliniază majoritatea Părinților Bisericii, unul duhovnicesc.
Cea de-a treia este o chestiune de natură istorică, pe care istoricii au analizat-o din perspectiva unui sincretism şi, anume, populaţia condusă de casa lui David era politeistă sau cel puţin henoteistă. De menționat că evreii devin monoteiști în perioada de sclavie babiloniană și sincretismul dintre religia lor și cea a cuceritorilor este rezultatul a ceea ce cunoaștem astăzi.
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
