Motto: Pentru omul de rând, obișnuit de veacuri să își construiască interdicții despre care să creadă, mai apoi, că îi asigură Universului acea doză de sacralitate necesară să-l facă locuibil, o asemenea legenda nu face altceva decât să-i întărească credința. – Printre oameni și alte ființe bizare, Bogdan Boeru…
Romanul pe care vi-l supun atenției astăzi este scris de Mihai Pătrășescu și poartă titlul Biblioteca aurarului. Autorul este de profesie medic și trebuie spus că excelează în acest domeniu de activitate și este pasionat de cunoaștere, învață continuu ceva. Romanul este, în aparență, o poveste de dragoste. Personajul principal, un veritabil Tycho Brahe, ajunge la Praga într-un moment de căutări existențiale și își găsește și dragostea. Orașul Praga este bine ales pentru a potența povestea și devine un personaj în sine. Și dacă nu cunoști istoria medievală a orașului, cumva te vei simți obligat să cauți și să te întrebi despre decor. În secolul al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, Praga a devenit un centru mistic al Europei – un magnet pentru filosofi hermetici, alchimiști, astrologi și cabaliști. Acest lucru s-a datorat, în mare parte, împăratului Rudolf al II-lea de Habsburg (1552–1612), un patron excentric al științelor oculte și al artelor. Sub domnia sa, Praga a atras unele dintre cele mai misterioase minți ale vremii. Praga este o hartă alchimică și un templu viu, orașul însuși a fost conceput – cel puțin în legendă – ca o hartă alchimică tridimensională. Se spune că Rudolf al II-lea avea arhitecți și cabaliști care plasau clădirile și statuile în acord cu constelațiile, cu numerologia sacrală și arborele sefirotic, cuprincipiile geometriei sacre.
Am găsit unele puncte „cheie”: Castelul Hradčany = Kether, Podul Carol = Daath (cunoașterea ascunsă), Catedrala Sf. Vitus = Tiferet (centrul solar), Vechea Nouă Sinagogă = Binah,Turnul Pulberăriei = Geburah. Legenda spune că în turnurile și subsolurile orașului vechi din Praga, în special în Zlatá ulička (Aleea de Aur), alchimiștii lucrau zi și noapte. De fapt, numele aleii nu provine de la aurul creat acolo, ci de la aurarii care făceau bijuterii pentru curte. Praga devenea, astfel, un corp spiritual al Pământului, o replică terestră a ordinii cerești – exact așa cum cerea tradiția hermetică: „Ceea ce este jos este precum ceea ce este sus.”
Personajul nostru cunoaște femeia, cu nume frumos și expresiv, Zorile. Relația cu Zorile este supravegheată din umbra de un cabalist. Am interpretat modul în care a construit acest personaj feminin cu legenda zeiței Ishtar, un joc de cuvinte pe care autorul îl face între Zorile, Isthar și planeta Venus. Mitul cel mai faimos legat de Ishtar este coborârea ei în lumea subterană, în „țara fără întoarcere”, pentru a o confrunta pe sora ei Ereshkigal. Ea trece prin șapte porți, lăsând câte o piesă din veșmântul regal – simbolic: dezbrăcarea ego-ului, moartea simbolică, proces esențial în alchimie. Asocierea dintre Ishtar și Cabala o găsim în simbolurile feminine și energia Binah. În Cabala, Binah (Înțelegerea) este prima expresie a Femininului Divin, asociată cu Saturn, planeta limitelor și a materiei (ca și în alchimie) și cu Justiția, misterul, matricea creației. Toată această căutare mi-a adus aminte de V.I.T.R.I.O.L… Este un acronim celebru în alchimie, care vine din latină: Visita Interiora Terrae, Rectificando Invenies Occultum Lapidem (vizitează interiorul Pământului, și prin rectificare vei descoperi Piatra Ascunsă). Este deviza emblematică a lucrării alchimice interioare. În mod ezoteric, nu se referă la pământul fizic, ci la „pământul” corpul, subconștientul, materia – și îndeamnă la o călătorie inițiatică interioară. Cumva, autorul încearcă, pe calea unei parabole, să demonstreze că femeiescul nu e un „accesoriu” în alchimie, ci condiția sine qua non a transformării – de la materie la spirit, de la fragmentar la întreg.
Până aici avem orașul Praga, Eternul feminin, misterul cabalic; lipsește călătoria eroului pentru a avea un roman inițiatic. Personajul nostru primește o misiune de a transporta un colet la București, într-o locație cu parfum de misticism. Tributar mitologiei populare românești, coletul era pentru curier. În colet există o piatră și o carte. Mi-a plăcut ideea că trebuie să fie o carte pe drumul spre piatra filosofală… Finalul cărții este despre unul dintre cele mai frumoase aspectele ale cabalei, ale filosofiei alchimice și ale misticismului în general: Creația și înțelegerea ei. Modul în care scrie dialogul cu bătrânul evreu m-a făcut să îmi aduc aminte o întrebare mai veche: mai este Dumnezeu prezent în creația Lui? Căutând un răspuns la această întrebare am găsit altceva, bineînțeles. Am găsit un concept cabalic legat de creația lumii de către divinitate prin contracție… „S-a contractat Dumnezeu pentru a face loc Omului” – văzut ca umanitate. De aici , mi-a amintit autorul cât de profundă este ortodoxia mea. Conceptul de „creație văzută ca o contracție a lui Dumnezeu” are rădăcini profunde în teologia ortodoxă, mai ales în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, și reprezintă o încercare de a explica relația dintre Dumnezeu (cel netranscendent) și lumea creată. Nu este o contracție fizică, ci una metafizică și relațională, cu implicații filosofice și spirituale complexe.
Sensul „contracției” (perihóresis sau circumincesiune) trebuie văzut în sensul în care Dumnezeu este Plenitudine. Dumnezeu este văzut ca Ființa absolută, infinită, nemărginită, care cuprinde tot ce există (apofatic: dincolo de orice limită). A face loc creației este văzut că s-a făcut pentru a permite existența unei realități diferite de Sine (creația finită), Dumnezeu „se retrage” voluntar, „contractându-și” prezența infinită pentru a crea un spațiu al libertății și al alterității. Aceasta nu este o slăbire a lui Dumnezeu, ci o expresie a iubirii Sale care respectă autonomia creației. Sau cel puțin așa mi-a plăcut mie să rețin de acolo…
În final, am să vă spun că din carte lipsește un element. Acest element este dușmanul și rar am citit o carte în care să nu găsesc rău sau răutate. Este o carte a căutării și, cunoscând autorul, am să vă spun că modul în care scrie este tributar educației academice, dar și drumului ales pentru căutarea pietrei filosofale. Este o carte care, dincolo de mesajele filosofice, ezoterice ori criptice, îți dă un sentiment de serenitate, îți aduce o liniște, chiar dacă nu ai înțeles-o pe deplin. În Praga, legenda spune că unii alchimiști ar fi reușit această lucrare. Se vorbește despre Edward Kelley, care pretindea că obținuse Piatra și o demonstra în fața unor nobili, făcând să apară aur din sticlă topită și despre Michael Sendivogius, care scria în „Novum Lumen Chymicum” despre „sămânța metalului viu” care „se naște în miezul cerului și cade prin stele pe pământ”. Iar cel mai frumos pasaj din carte este: „Înțelepciunea este necesară ca formă superioară de cunoaștere pentru că Rațiunea nu epuizează realitatea și ratează, astfel, centrul care este omul; iar omul, creat după chipul și asemănarea Marelui Ziditor, nu poate fi derivat în ultimele sale scopuri din Rațiune, care nu este decât rigoare după Creație; omul este, în esențele sale paradisiace, scop de dinainte de Creație!”
Marius MIHĂLĂCHIOIU este absolvent de Drept, a învățat la „Carabella” târgovișteană, e mare iubitor de literatură și de film; este lector universitar dr. și asistent judiciar la Tribunalul Dâmbovița…
Facebook
WhatsApp
TikTok
